Florin Frățilă este actor, regizor și profesor și are planuri mari în ceea ce privește cele două mari proiecte pe care le-a pus pe picioare: teatrul independent FF Theatre și FF Academy. „Proiectele sunt interdependente și îmi doresc ca cele două entități să devină baza unui imperiu cultural care să protejeze această artă, care devine din ce în ce mai sensibilă în lumea modernă”, spune inițiatorul acestor proiecte și totodată sufletul lor. Florin Frățilă își dorește ca Academia de Teatru să ajungă în timp „cea mai bună școală de profil din sud-estul Europei”, iar pentru asta nu contează orele pe care le petrece alături de cursanți, de actorii și colegii săi, pe care-i consideră ca făcând parte din familia sa. „Ne dorim, în primul rând, să ajungem la oamenii zilelor noastre. Aceia care au nevoie de o pauză de la teatrul convențional și vor să se bucure de mesaje actuale, cu care te poți identifica, cu care poți rezona, într-un cadru informal și dinamic. Totodată, vrem să devenim un loc în care toți cei care simt nevoia să se exprime să o poată face. Așteptăm nu numai tineri actori, dar și regizori, scenografi, oameni cu idei și hotărâre. Ca orice proiect la început de drum, ne propunem să creștem, să devenim un nume cunoscut în spațiul teatrului idepdendent. Avem în plan colaborări, proiecte puternice, apariții în festivaluri tematice”, povestește Florin Frățilă cu entuziasm. Cum au luat naștere cele două proiecte, ce-i impinge pe oamenii obișnuiți, cu meserii dintre cele mai diverse să urmeze cursurile unei academii de teatru și care sunt satisfacțiile pe care le poate aduce „meseria” de actor amator, aflați din interviul de mai jos.
Vorbește-ne, te rog, despre FF Theatre. De când există, cum a luat ființă, care este povestea acestui teatru independent?
Punctual, FF Theatre a fost înființat în 2017, respectiv pe 27 martie, ziua mondială a teatrului. Totul a pornit de la o dorința colectivă: aceea de a juca, de a spune povești și de a fi alături de alți oameni. Mare parte din echipa noastră a îmbrățișat teatrul independent imediat după terminarea facultății, acesta fiind unul dintre lucururile care ne-au adus împreună, în familia FF Thetre: iubirea de teatru, dar și de libertate.
Astfel, ne-am unit pentru a crea un spațiu în care nu există bariere, sau cel puțin nu la fel de multe. În momentul înființării, primul spațiu care ne-a găzduit a fost Club A, un local underground cu o vechime de peste 45 de ani. Aici au apărut spectacole precum „My black love”, „Crezi c-or să ne bată” și s-a format echipa inițială. Începutul a însemnat o perioada fun, plină de energie și dorințe de viitor. Am inventat chiar un concept nou, „teatru shot”- acele spectacole scurte și pline de energie, care pot deschide o seară perfectă de weekend.
Lansarea oficială a avut loc în septembrie, moment în care am deschis și porțile școlii FF Theatre Academy. În această fază, s-a produs și o schimbare de domiciliu. Ne-am luat piesele și visurile și ne-am adăpostit în mansarda primitoare a celor de la Epic Bar. Am continuat seria pieselor cu o nouă premieră, „Flashuri din sens opus”, adaptare după cartea cu același nume.
În acest moment, ne aflăm într-un spațiu nou, foarte cool, Centru, de pe Calea Victoriei. Suntem siguri că aici este locul unde noi capitole ale poveștii FF Theatre vor fi scrise.
De cât timp existați și care sunt obiectivele voastre?
Ne dorim, în primul rând, să ajungem la oamenii zilelor noastre. Aceia care au nevoie de o pauză de la teatrul convențional și vor să se bucure de mesaje actuale, cu care te poți identifica, cu care poți rezona, într-un cadru informal și dinamic. Totodată, vrem să devenim un loc în care toți cei care simt nevoia să se expime o pot face. Așteptăm nu numai tineri actori, dar și regizori, scenografi, oameni cu idei și hotărâre. Ca orice proiect la început de drum, ne propunem să creștem, să devenim un nume cunoscut în spațiul teatrului idepdendent. Avem în plan colaborări, proiecte puternice, apariții în festivaluri tematice.
Vorbește-ne putin despre echipă, despre actori, te rog!
Echipa noastră este definită permanent de dinamică, implicare și perseverență. Am pornit la drum cu actori cu experiență (peste 100 de spectacole de teatru independent), precum Ioana Chelmus, o actrița genială din Constanța, Alex Vlad; actori la început de drum, precum Anastasia Dumitrescu, Anastasia Nasko, Eduard Bot, Dorin Enache, actori amatori care încep să se bucure de succes, precum Silvia Șerban și Andrei Rădoi. Avem și colaborări, cum este cea cu Alexandra Buza, o tipă foarte muncitoare și implicată, Mihaela Teleaca, și studente la actorie ca Iulia Alexandra Neacșu, Mădălina Stoiculescu. Desigur, și studenții școlii noastre fac parte din această echipa și familie, și ne ajută în spectacolele pe care le lansăm.
Ce este FF Theatre Academy și cine poate urma aceste cursuri?
Noi ne dorim să aducem teatrul în viața oamenilor nu numai sub formă de piese, ci și de cursuri, iată deci cum a apărut FF Theatre Academy. Aici, fiecare actor din echipa devine profesor și te învață, treptat, cum să faci cunoștință cu adevăratul tu, cum să îndrăznești să îți depășești zona de confort. Cursurile noastre de actorie, public speaking și improvizație sunt un sugar, spice and everything nice pentru toți cei care vor să devină mai mult decât sunt. Cum oricine poate evolua și poate ajunge la un sine îmbunătățit, oricine poate fi cursant al școlii noastre. Există departajarea între cursurile pentru copii și cele pentru adulți, dar în definitiv, acestea sunt adresate oricui este pasionat sau curios.
De unde crezi că vine interesul oamenilor care au alte ocupații în viața de zi cu zi pentru actorie?
Uite, mi se întâmplă foarte des ca în momentul în care spun ce meserie am, reacția imediată a interlocutorului meu să fie „Ah, am vrut și eu să fac asta odată!” În definitiv, teatrul este o artă apropiată oamenilor, este o artă pe care o trăim cu toții. Mulți realizează acest lucru și se identifică cu ea. Uneltele și mijloacele ei sunt mereu la îndemână și le poți folosi pentru a comunica, a exprima, a simți. Până la urmă, cum să nu fii fascinat de actorie? Este viață!
Ce fel de oameni vin să devină „actori amatori”?
Așa cum am mai spus, interesul față de artă teatrală se regăsește aproape în fiecare dintre noi, indiferent de eticheta socială pe care o purtăm. Tocmai de aceea la cursurile noastre veți întâlni de la tineri care urmează să plece pe calea actoriei, la contabili, designeri vestimentari, manageri, dentiști, polițiști. Teatrul este pentru toți, așa că ne bucură diversitatea și deschiderea oamenilor față de acest tip de activitate. Au existat cazuri printre elevii noștri în care dintr-o simplă curiozitate s-a născut o adevărată pasiune. Oameni maturi, cu o carieră deja clădită, au trecut pragul nostru și după ce au descoperit teatrul, au ajuns studenți ai facultății de teatru, schimbându-și complet cursul profesional.
Tu ești actor, regizor, profesor. În care dintre aceste activități te regăsești cel mai mult?
Toate aceste roluri ale mele au apărut treptat. Aș minți dacă aș spune că mă regăsesc mai mult în unul, decât în altul. Este o simbioză.
La început, am fost actor, am jucat și mi-a plăcut foarte mult. Mi-am dorit să pot împărtăși din toate lucurile pe care le învățasem și din toate experiențele accumulate, așa că am devenit profesor. A fost exact așa cum visasem. Am început să creez spectacole cu elevii mei, ocazie cu care am mi s-a deschis apetitul și pentru regie. Am început să spun povești prin intermediul pieselor pe care le gândeam.
Prinvind acum la toate acestea, conștientizez că toate au devenit la fel de importante pentru mine.
Ce îți dorești să faci din FF Theatre și FF Academy?
Am muncit foarte mult la aceste două proiecte, le-am clădit de la zero și planurile mele în ceea ce le privește sunt foarte mari. Îmi doresc să creez cel mai mare teatru independent din țară, cu reprezentanțe în diferite orașe, că să putem împrăștia virusul acesta al teatrului liber.
În ceea ce privește academia, în principal îmi doresc ca toate proiectele, cursurile care se desfășoară aici să reușească să arate cât de importante sunt dezvoltarea abilităților de comunicare, dezvoltarea și cunoașterea personală, depășirea zonei de confort. Ne-ar plăcea foarte mult să ducem cursurile acestea și în școli, licee, prin programa școlară. Iar, odată cu trecerea timpului, să ajungem cea mai bună școală de profil din sud-estul Europei.
Desigur, proiectele sunt interdependente și îmi doresc ca cele două entități să devină baza unui imperiu cultural care să protejeze această artă, care devine din ce în ce mai sensibilă în lumea modernă.
Conduci un teatru independent. Cât de important este cadrul instituțional pentru un teatru?
Cadrul instituțional este, într-adevăr, foarte important pentru teatru. În momentul în care un teatru aparține de stat, este protejat și ajutat, primește sume importante, activitatea îi este cumva facilitată, pe când noi, în teatrul independent, nu avem niciodată nicio urmă de ajutor. Ba din contra, trebuie să plătim chirii, taxe foarte mari, pe care le susținem, mai mult sau mai puțin, personal. A existat o situație, de exemplu, în care a trebuit să plătim o taxa suplimentară din pricina faptului că ne desfășuram activitatea într-o casă care se afla sub patrimoniu național. Sau o altă, în care odată cu introducerea taxei pe cultură, am fost nevoiți să impozităm biletele cu 5%. Puteți vedea, așadar, că te întâlnești cu situații de tot felul și îți dai seama că este cu adevărat complicat să supraviețuiești în spațiul independent. Resursele tale vin doar din ceea ce produci, iar dacă un spectacol nu este bun și nu vinde, va muri. Aici chiar e loc de întrebarea: cum de există teatrul independent de atâția ani, supraviețuind cu atât de puțin, și cu toate astea este atât de viu și puternic?
Ce consideri că trebuie pus într-un rol: simțire sau rațiune (știința de a juca un personaj)?
Întrebarea aceasta nu este deloc ușoară. În momentul în care începi să cunoști această meserie, cea de actor, când te inițiezi în arta teatrală, afli că există foarte multe variante prin care poți să spui adevărul jucând. Scopul nostru, până la urmă, este chiar acesta: să spunem niște povești, să fim cât mai aproape de adevăr. Însă, dacă ar fi să ne întrebăm care dintre cele două, rațiune sau simțire, ar trebui să primeze, imprecabil ar fi să le folosești pe amândouă, firește în doze echilibrate, astfel încât rezultatul să fie un succes. Fiecare actor are o metodologie a să, o bucătărie proprie, cum îi spunem noi. Sunt actori care sunt foarte intuitivi, le este foarte ușor să facă ceea ce fac. Sunt și actori care muncesc foarte mult, care-și folosesc imaginația, își folosesc corpul, repetă în oglindă. În principiu, dacă reușești să îți lași imaginația la joacă, poți să fii actor. Asta este unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le faci. După care te poți folosi de mai multe mecanisme, cum ar fi rațiunea și simțirea, despre care vorbeam.
Care dintre celelalte componente ale vieții tale crezi că te ajută cel mai mult să fii actorul care ești pe scenă?
În primul rând, oamenii cu care m-am înconjurat. Chiar în această etapă a vieții mele și a proiectelor mele, oamenii sunt cel mai important aspect, și cred că fără ei nu aș putea să duc la bun sfârșit toate activitățile pe care le desfășor. În momentul în care devi actor, în momentul în care te expui în felul în care o facem noi, sprijinul celor din jur este esențial, să știi că te poți baza pe o mâna de oameni, care sunt întotdeauna dispuși să îți oferă o mâna de ajutor.
Pe lângă asta, direcția care mi-a fost dată încă de mic, ceea ce am fost învățat să fiu, și alte hobby-uri, precum cititul, sportul.
O întrebare simplă: de ce ți-ai ales această profesie?
Ne-am ales unul pe celălalt. Nu a fost vorba niciodată de un vis din copilărie, de o pasiune pe care o aveam dintotdeauna. Când eram copil visam să mă fac super erou sau pilot de curse, nici vorba de actorie în proiectiilemele. Am făcut sport o perioada foarte lungă din viață, și la un moment dat această etapă a luat sfârșit. Am fost nevoit să-mi ocup timpul cu altceva, în lipsa hobby-ului meu principal. În acel moment, în liceu, am dat peste un actor, care ne-a propus să luăm parte la niște cursuri de teatru. Recunosc că am fost curios, am intrebatdaca oamenii se distrează făcând și văzând teatru, iar răspunsul lui a fost rapid și vehement: da. M-am dus, am jucat și ne-am dat seama, și eu și ei, că sunt bun la asta. Am câștigat la finalul cursului un premiu național pentru cel mai bun actor. Am mers mai departe cu altă facultate, Poliție Sanitară, și după un an mi-am dat seama că nu mă regăsesc acolo. Gândul meu rămăsese la teatru , aveam nevoie de această nouă pasiune pe care o descoperisem. Devenise că un drog pentru mine, una dintre cele mai frumoase dependențe. Așa că am dat la facultate de profil, am terminat și de atunci am făcut parte din echipa care a întemeiat unul dintre cele mai bune teatre independente din București, am pus bazele unei școli, am înființat acest teatru independent, FF Theatre. Un fel de veni, vidi, vici.
Ce aduce teatrul în viața oamenilor? Dar ție personal?
Teatrul este dătător de viață, asta este ceea ce el aduce în viețile celorlalți: viață. Omul modern a ajuns să trăiască pe pilot automat, iar noi aici la teatru te învățăm cum să trăiești în prezent, să fii viu, să te cunoști și asta cred că este unul dintre cele mai importante lucruri, să ajungi să te cunoști, să îi cunoști și pe ceilalți, dintr o prisma din care n ai mai privit până acum.
Văzând mecanismele după care funcționează oamenii, înțelegând că oamenii au scopuri, valori, principii, țeluri, ajungi să te schimbi și schimbarea această e de bun augur în viață oricărui om. Pe mine m-a ajutat să-mi pun nebunia în ordine, să văd de unde vin toate doritnele, toate visele, și să le pot împărtăși cu cei din jur. Dacă teatrul nu ar fi fost parte din mine, toată agitația din capul meu ar fi fost mare, mult prea mare, mai mare decât mine, poate.
Ce anume contează în teatru?
Ce anume contează în teatru? Totul. Totul contează, de la cea mai mică mișcare, cel mai mic gând, până la reflectoare, scenă, spectacolul în sine, felul în care este acesta realizat, omul de la sunet, cel de la lumini, scenaristul, colegii actori. Fiecare detaliu are însemnătatea sa. Este un puzzle atât de mare, în care fiecare piesă are rostul și importantă ei. Dacă ar fi să mărturisesc un secret, atenția la detalii este genul acela de piesă care poate face diferența.
Când ești mulțumit de ceea ce faci?
Este că un carusel, o călătorie în care întâlnești, deopotrivă, și suișuri și coborâșuri. Sunt momente în care faci un pas în spate, tragi aer în piept și privești mândru la tot ce ai reușit să întreprinzi. Există, totuși, și momente în care te lași prins în agitația cotidiană, și simți că niciodată nu este suficient de bine. În momentele acelea, perfecționismul după care îți ghidezi toate acțiunile pare străîn lumii în care trăim.
Personal, nu sunt niciodată mulțumit, căci în felul acesta nu mă opresc niciodată.
Care sunt greutățile pe care le întâmpini și cum treci peste ele, cum le rezolvi? Ce ți se pare cel mai greu în meseria asta?
Am avut grijă că oamenii din jurul meu să fie principal mea forță și asta mă face să depășesc greutățile mult mai ușor. Am avut parte de persoane care mi-au oferit sprijin necondiționat.
Problemele sunt, ce-i drept, de multe tipuri. Iată de exemplu, când activezi în spațial independent și încerci să faci ce îți place fără să te gândești la bani, fix banii devin o problema, unul dintre cele mai mari impedimente. E foarte greu să găsim susținere, mai ales din partea statului. E ca și cum nu am exista.
Care sunt actorii amatori care crezi că oricând ar fi putut fi actori „cu acte în regulă”?
În momentul în care iei contact cu artă teatrală și devii pasionat de această, singurul impediment care poate interveni în demersul de a deveni actor cu acte în regulă, cum spuneți voi, este terminarea celor 3 ani de facultate.
Printre elevii școlii noastre sunt foarte mulți care, după părerea mea și a colegilor mei, ar putea oricând să înceapă o carieră, căci talentul există cu desăvârșire.
Scena de teatru independent te ogligă la o relație mult mai directă, oarecum mai intimă cu publicul. Poate fi acesta un factor de risc?
Într-adevăr, relația cu publicul este una apropiată, aș putea spune chiar intimă. Eu consider că exact acest amănunt face diferența, și ne ajută să ajungem acolo unde ne dorim. În niciun caz nu este un factor de risc. Ne scoate în evidență și delimitează cumva cele două lumi, a teatrului clasic și a spațiului independent.
Noi încercăm să umanizăm teatrul și încercăm să îl aducem mai aproape de oameni, cumva și la propriu și la figurat. Există momente când spectatorii noștri ne simt respirația pe scenă, sunt în aceeași lumina cu noi și totul iese foarte bine. În niciun, dar niciun caz acesta nu este un factor de risc, ci minunea care ne aduce mai aproape.