Într-o perioadă în care companiile caută performanță rapidă, dar se confruntă cu oboseală organizațională, fluctuații de personal și pierderea sensului, apar tot mai des modele care privesc organizația ca pe un organism viu, nu ca pe o mașină de optimizat. Permamanagementul: Spre un management ecologic și durabil al actorilor și al organizațiilor, semnată de Frédéric Demarquet, lansată recent la Editura ap! (ACT și Politon) propune o astfel de schimbare de perspectivă: un mod de a conduce inspirat din permacultură, unde sănătatea sistemului devine condiția reală a performanței.
Conceptul de permamanagement pornește de la o observație simplă: rezultatele durabile nu apar prin control excesiv, ci prin înțelegerea relațiilor, a echilibrelor și a interacțiunilor care susțin viața unei organizații. În locul intervențiilor forțate, autorul propune observarea atentă, intervenția minimă și cultivarea unui mediu în care oamenii, procesele și resursele se susțin reciproc. Fragmentul de mai jos explorează această analogie dintre ecosisteme și organizații și arată cum principiile naturii pot deveni un ghid concret pentru un management mai lucid, mai eficient și mai sustenabil.
Învățăturile permaculturii ofereau mari posibilități în ceea ce privește evoluțiile și rezoluțiile. Astfel, s-a născut ideea de permamanagement: un management durabil, sustenabil pentru oameni și pentru organizații, care respectă procesele de reglare și care contribuie la crearea bogăției, a surselor de profit și nu invers. Prin „management”, înțeleg toate tehnicile de gestionare și organizare a companiilor și, de fapt, resursele umane și materiale. Aceasta generează în permamanagement o coerență în lanț între diferitele instanțe manageriale și în special o compatibilitate între așteptările managementului și resursele alocate.
Permacultura a luat naștere din observarea acestei lumi în rețea care este natura. Astfel, prin observarea interacțiunilor dintre diferitele elemente care alcătuiesc ecosistemul „natură”, permacultorii au putut, la rândul lor, să acționeze asupra acestui ecosistem incluzându-se în el, în loc să se excludă. Observarea permite cartografierea unui sistem, înțelegerea sa și acțiunea rațională. Similar, ghidarea organizațiilor și a managerilor către permamanagement înseamnă dezvoltarea unor capacități specifice de observare care conduc la un diagnostic al interacțiunilor, inclusiv a ceea ce funcționează și a ceea ce nu funcționează. Devine astfel posibil să se perenizeze sau să se modifice ceea ce trebuie.
În permacultură, intervenționismul este nuanțat de o reflecție profundă născută din observare. Înainte de a acționa, observăm și învățăm de la sistem, pentru a limita intervenția la gesturi minimale. Același principiu se aplică în permamanagement: nu există nimic din ce pot face care să nu-mi fie sugerat de sistemul interacțional. Dacă știu să ascult, sistemul îmi vorbește și îmi spune unde și cum să acționez cu o economie semnificativă de resurse. Ascultare, observare și luarea timpului necesar. Ceea ce pare o pierdere de timp la prima vedere devine o economie de mijloace, astfel încât timpul este recuperat în mod exponențial.
Una dintre mizele permaculturii este să conserve biodiversitatea și să se bazeze pe interacțiunile de colaborare dintre diferitele elemente: plante, animale, minerale… Se consideră că există o rețea atunci când se creează cel mai mare număr posibil de interacțiuni benefice. Astfel, în permamanagement, este convenabil să se favorizeze diversitatea și să se genereze aceleași interacțiuni de colaborare între elementele vii (ființele umane) și elementele inerte, cum ar fi spațiile, mașinile, uneltele, procesele, regulile, cultura etc. Scopul este de a dezvolta un maximum de interacțiuni benefice care să conducă la o bună sănătate relațională, emoțională, cognitivă și fizică a individului, garantând astfel o funcționare optimă orientată către rezultat, adică rentabilitate și calitatea serviciului. Atunci când se instaurează o bună sănătate relațională, putem vorbi despre „eco-relații”.
Omul cultivă o grădină pentru a crește legume, fructe sau flori. Scopul unei companii este de a crea productivitate pentru supraviețuire, profit și servicii eficace. Or, o grădină nu poate produce decât pe un sol sănătos. La fel se întâmplă și cu o companie: ea nu poate să se dezvolte decât cu actori cu o stare de sănătate bună. Fără om, nu există productivitate, nu există profit, nici servicii. Așa cum permacultorul își hrănește solul, îl întreține și îl îngrijește, și permamanagerul trebuie să asigure starea bună de sănătate a echipelor, motivația și dorința de a participa la lucrarea colectivă. La fel cum nu există cultură fără sol, nu există nici companii fără oameni. Totuși, acest plan nu se poate baza doar pe manager, ci trebuie aplicat la toate nivelurile decizionale. Indiferent de mâna care eliberează pesticidele sau îngrășămintele chimice pentru a rezolva o problemă sau pentru a crește producția, pământul le va fi absorbit, fără doar și poate, tinzând către fragilitate. Pesticidele și îngrășămintele chimice sunt pentru pământ ceea ce ordinele contradictorii, paradoxurile nocive, relațiile toxice și multe altele sunt pentru companii.
Permamanagementul își propune să abordeze diferit organizațiile și nevoile acestora, pentru a le garanta o evoluție durabilă, ecologică și etică.