Despre gomboți, cu PrăjiturEla

Gomboți sau găluște, cu prune, caise, ba chiar brînză, invariabil te-ai întâlnit cu ei la un moment dat și ți-au încântat papilele gustative. Celebrul desert pe care mulți dintre noi îl asociem cu copilăria cunoaște mai multe variații și provine din bucătăria tradițională din Europa Centrală și de Est. Istoria găluștelor cu prune își are locul în rețetele cu influențe germanice din fostul Imperiu Austro-Ungar, iar inițial preparatul despre care s-a scris prima dată la Viena, locul de intersecție al oamenilor din întreg Imperiului, avea o umplutură de gem. Am stat de vorbă cu food blogger-ul Mihaela Sava, cunoscută drept PrăjiturEla, despre gomboți, variante de rețete, amintiri din copilăria pe care și-a petrecut-o în inima secuimii, la 8 km de Miercurea Ciuc și prima porție de gomboți pe care a mâncat-o, copil fiind, la o vecină secuiancă. 

1. Cum ai ajuns foodblogger? Ți-ai propus asta sau pur si simplu a venit de la sine, din pasiunea ta pentru gatit?

Mi-a plăcut să stau în bucătărie de mic copil, când bunica ne alinta cu bunătăți în vacanțele de vară. Însă pasiunea pentru gătit a venit în perioada când, studentă fiind, am fost plecată din țară și am stat într-un cămin studențesc unde am împărțit o bucătărie comună cu tineri de pe tot mapamondul. Întoarsă acasă am început să experimentez diverse preparate. Pasul de la rețete pe hârtie la unele scrise într-un jurnal online a fost unul firesc.

2. Si cum ți-ai ales acest nume „de scenă”, PrăjiturEla? Care e povestea lui?

Acest moment este foarte amuzant: au venit prietenele mele la cină și împreună cu ele și cu soțul meu am hotărât să folosesc acest nume. A fost o seară foarte efervescentă, cu multe glume legate de obiceiurile, defectele sau atuurile mele. Avem chiar și o caricatură făcută de soțul meu: eu și prietenele mele stând pe canapea și gândind un nume care să mă reprezinte. Important era ca numele să fie românesc, simpatic și să se termine în „Ela”, deoarece așa îmi spun prietenii. După multe propuneri, PrăjiturEla a fost cel pe care l-am crezut cel mai potrivit. Îmi place în continuare și nu l-aș schimba.

3. Știu că vii din zona Miercurea Ciuc. Ce tradiții culinare ai învățat de la mama, de la bunici? Care e specificul zonei?

Gluma noastră de acasă este: eu și fratele meu suntem ardeleni, tata și mama moldoveni. De ce?! Părinții mei provin din județul Bacău, exact la granița dintre Moldova și Transilvania, însă ei s-au mutat de acolo încă din tinerețe. Noi ne-am născut și am crescut chiar în inima secuimii, la 8 km de Miercurea Ciuc, într-o comună numită Siculeni. Am crescut într-o bucătărie „fusion”, ca să-i spun așa. Având vecini și prieteni atât maghiari, cât și ardeleni, cu timpul mama a împrumutat din influențele locului. Și astăzi gătește ciorbă acră cu borș, dar și ciorbă de cartofi cu tarhon, fasole cu ciolan sau gulaș. Știu, și din punctul acesta de vedere sunt o norocoasă.

4. Ai păstrat în stilul tău de a găti influențele de acasă?

Bună întrebare! Am păstrat nu neapărat influențele, cât stilul. Acasă mi-am dat seama că multiculturalitatea este foarte importantă și la nivel culinar. Când te intersectezi cu mai multe culturi ai posibilitatea să iei ce îți place de la acele culturi și să adaptezi stilului tău de a găti. Drept pentru care acum îmi place să experimentez și să adaptez rețete tradiționale.

5. Care erau mâncărurile tale favorite în copilărie? Pe care încă le mai prepari?

Lista de mâncăruri preferate este lungă, dar vă dau exemplu pe cele doua pe care le iubeam de copil și le fac destul de des și acum: găluște cu prune – rețeta învățată de la o vecină secuiancă și alivanca moldovenească – rețeta bunicii mele.

6. Îmi povesteai că la voi în familie unul dintre felurile pe care le găteați cel mai des sunt găluștele cu prune. Cum a apărut acest preparat, care e istoria lui?

Da, așa este. Amuzant e că nu la mama am mâncat prima dată, ci la o vecină de origine maghiară, secuiancă de fapt. Apoi a început și mama să ne facă pentru că era și este un desert care ne place foarte mult. Zona în care am crescut se mai numește și „țara cartofului”, deoarece din cauza climei foarte reci cartoful este planta care crește cel mai bine. Pe lângă pâinea cu cartofi, gomboții cu prune sau caise sunt printre cele mai iubite delicii. Spun „gomboți”, căci de termenul „găluște” am auizt de abia când am ajuns la București. Bineînțeles, „gmboț” înseamnă „gălușcă” în limba maghiară. Se pare că acest preparat a intrat în bucătăriile din zona Transilvaniei în perioada Imperiului Habsburgic. În Austria acest desert se face sub forma unei găluști mari umplute cu diferite feluri de gem și tăvălite prin nucă. De-a lungul timpului însă, găluștele au fost adaptate nivelului de trai al țării cre le-a adoptat; astfel, gemul a fost înlocuit cu prune sau caise, iar nucile cu pesmet amestecat cu scorțișoară.

7. Există mai multe variații de rețete, ai întâlnit așa ceva de-a lungul timpului?

La noi acasă gomboții cu prune se fac din aluat cu făină, ouă și cartofi, se umplu cu prune sau caise și se tăvălesc prin pesmet cu zahăr și scorțișoară. În Ungaria am mâncat și varianta de gomboți sărați umpluți cu brânză și dați prin pesmet. În Viena am văzut în vitrina unei patiserii varianta despre care vă vorbeam mai sus, cea cu gem.

8. Unde ai mâncat cele mai bune găluște cu prune și care e rețeta care îți place cel mai mult?

Cele mai bune găluște sunt cele mâncate în copilărie la prietenele mele acasă. Geta, Gabi, sper că citiți acest interviu și mă așteptați cu „szilvas gombot” (găluște cu prune în limba maghiară) când vin acasă. Rețeta care rămâne preferata mea este cea cu care am crescut: găluște cu prune date prin pesmet aromat.

9. Ca food blogger, cât de importantă crezi că e promovarea rețetelor autentice, specifice zonelor țării noastre?

Cred că depinde de fiecare blogger în parte și de ce specific are blogul lui. Eu, deși gătesc mult preparate internaționale, simt că am datoria să le promovez și pe cele naționale, autentice. De asemenea, este important să promovăm folosirea produselor românesti și să încercăm să facem cititorii să conștientizeze cât de importantă este proveniența și calitatea alimentelor pe care le punem pe masă. Fie că vorbim de rețete tradiționale sau nu, consider că datoria unui food blogger este aceea de a ajuta la educația alimentară de care cu toții am fost știrbiți o lungă perioadă de timp.

10. Care sunt regulile de la care crezi că nu trebuie să se abată un foodblogger?

Sunt sigură că fiecare fooblogger în parte are prorpiile seturi de reguli. Însă cred că există două reguli general valabile. Regula numărul unu: respectă-ți cititorii; datorita celor care ne citesc blogurile sau gătesc după rețetele noastre reușim să purtăm  titulatura de blogger culinar. De asemenea, eu nu mă abat niciodată de la regula: „nu recomanda ce tu nu ai mânca”.

11. Ce înseamnă, în viziunea ta, un foodblogger de succes?

Un blogger de succes este acela care reușește prin articolele și rețetele sale să-și ajute cititorii, să ajute la educația alimentară a celor care îl urmăresc, însă fără doar și poate un blogger de succes este acela care are o comuniate frumoasă, cu care comunică în permanență.

12. Spuneai la un moment dat că visezi să ajungi o Nigella de România. Ai aceeași căldură pe care o transmite și ea. Ce ți-ar plăcea să îi înveți pe români în materie de bucătărit?

Da… (zâmbește) Îmi place să visez frumos… Mulțumesc pentru compliment. Cred că mai mult decât a-i învăța despre bucătărit, îmi doresc să îi învăț cât de important este să nu sărim nicio masa și, cel mai important, măcar una dintre mesele zilei să fie alături de familie. Nimic nu se compară cu o cină alături de cei dragi la care, pe lângă mâncare, să împărtășim impresiile zilei.

13. Datorită numelui ales – PrăjiturEla – primul gând este că pe blogul tău se găsesc numai rețete de desert. Care e adevărul?

Haha, așa este. Aceasta este explicația pe care o dau cel mai des: blogul meu este unul cu preparate diverse, nu numai cu deserturi. Când am conceput acest nume ne-am gândit să fie unul drăguț, să mă caracterizeze. La momentul respectiv ni s-a părut haios; bineînțeles, pe atunci nu credeam că voi ajunge la momentul la care să dau un interviu și în care să răspund unor asemenea întrebări. (zâmbește)

14. Dă-ne o rețetă de găluște cu prune.

Găluște cu prune, adaptare proprie

Ingrediente (pentru 12 găluște)

Pentru aluat:

700 g cartofi albi făinoși

150 g făină

2 ouă medii

50 g griș

un praf de sare

Pentru umplutură:

6 prune (alegeți unele cât se poate de dulci)

12 sferturi de miez de nucă

2 linguri de zahăr

1 linguriță de scorțișoară

Pentru tăvălit:

150 g pesmet

80-100 g zahăr (în funcție de cât de dulci vă plac)

50 g unt

1 linguriță scorțișoră

1 linguriță de sare (pentru apa în care fierb găluștele)

1 linguriță de sare (pentru fiert cartofii)

 Cum procedam:

1. Fierbem cartofii întregi, cu coajă; îi lăsăm să se răcească, apoi îi dăm prin răzătoarea mare.
2. Punem o oală (de minimum 4 l ) cu apă la fiert – adăugăm o linguriță de sare.
3. Taiem/rupem prunele în două pe orizontală, le scoatem sâmburele, iar în fiecare jumătate punem puțin zahăr, un praf de scorțișoară, apoi sfertul de nucă – dăm deoparte.
4. Într-un bol încăpător punem cartofii peste care adăugăm făina, grișul, sare și ouăle bătute ușor – frământăm până obținem un aluat lipicios.
5. Într-o tigaie topim untul la foc domol.
6. Când untul este topit, adăugăm pesmetul, zahărul și scorțișoara și mai lăsăm pe foc 1-2 minute.
7. Ne umezim mâinile și formăm câte o bilă din aluat, apoi o aplatizăm.
8. Punem câte o jumătate de prună (umplută) pe aluat și învelim pruna în aluat astfel încât să o acoperim complet.
9. Când apa fierbe, adăugăm găluștele rând pe rând.
10. Găluștele sunt fierte în momentul în care se ridică la suprafață.
11. Le scoatem cu o spumieră, le scurgem bine, le adăugăm în tigaia cu pesmetul crocant și le tăvălim bine.
12. Le servim reci sau călduțe.