Volumul al doilea al romanului „Uciderea comandorului”, care poartă subtitlul „Metafora se schimbă” a apărut de curând în librării. O nouă incursiune în universul cărților lui Murakami, în care supranaturalul pândește fiecare ocazie pentru a pătrunde abrupt în realitate este o plăcere pentru cititori. Într-un interviu acordat „The New York Times”, scriitorul japonez povestește despre cum a luat naștere romanul „Uciderea comandarului” și multe altele. Spre exemplu, despre faptul că pe măsură ce îmbătrânește se raportează altfel la el însuși și că încearcă să fie un gentleman. „Așa cum știți, nu e ușor să fii în același timp și gentleman și scriitor. E ca și când un politician ar încerca să fie și Obama și Trump. Dar eu am o definiție a unui scriitor-gentleman: în primul rând, nu vorbește despre taxele pe venituri pe care le plătește; în al doilea rând, nu scrie despre foste iubite sau foste soții: și în al treilea rând, nu se gândește la Premiul Nobel pentru Literatură”. Așadar, despre aceste trei subiecte scriitorul-gentleman Murakami nu a suflat niciun cuvânt. A vorbit însă despre strania și primejdioasa călătorie în adâncurile sinelui și despre faptul că metaforele dintr-un roman le pot substitui cu ușurință pe cele din vis.
Aș vrea să încep cu cel mai recent roman al tău, „Uciderea comandorului”. Protagonistul este un bărbat pe care-l părăsește soția, iar până la urmă ajunge să trăiască în casa unui artist bătrân, un pictor. Odată ce ajunge acolo, încep să se petreacă multe lucruri stranii, iar unele dintre ele par să apară dintr-o groapă din curte – un fel de fântână goală. Cum ți-a venit ideea acestui roman?
„Uciderea comandorului” e o carte voluminoasă, care mi-a luat cam un an jumătate s-o scriu, deși am început de la un paragraf sau două. Le-am scris, apoi le-am pus într-un sertar al biroului și am uitat de ele. Apoi, peste vreo trei luni sau poate șase, mi-a venit ideea de a dezvolta aceste paragrafe într-un roman. Așa că am început să scriu. N-am avut în minte niciun plan și nicio linie narativă. Am început de la acele două paragrafe și am continuat să scriu. Povestea însăși m-a condus până la final. Dacă ai un plan, adică dacă știi finalul când începi să lucrezi, nu e nicio distracție să scrii un roman. Un pictor poate face schițe înainte să se apuce de pictat, dar eu nu. Am în față o pânză albă, am o pensulă și tot ce fac e să pictez.
Există în roman un personaj – sau o idee – care ia forma Comandorului din opera „Don Giovanni” de Mozart. De ce se află această idee – acest personaj – în centrul romanului?
De obicei, îmi încep romanele cu titlul. În cazul acesta, aveam titlul „Uciderea comandorului” și primul paragraf din carte. Stăteam și mă întrebam ce fel de poveste aș putea scrie cu acestea două? În Japonia, nu există „comandori”, dar am simțit cât de straniu este titlul și am apreciat foarte mult asta.
Opera „Don Giovanni” este importantă pentru tine?
Personajul este foarte important pentru mine. În general, eu nu folosesc modele. În toată cariera, am folosit o singură dată un model pentru un personaj – era un tip rău, cineva care nu prea-mi plăcea și am vrut să scriu despre el. Dar s-a întâmplat o singură dată. Toate celelalte personaje din cărțile mele sunt construite de la zero. Odată ce schițez un personaj, el sau ea începe să se miște automat și tot ce am de făcut e să-l privesc cum vorbește, cum se mișcă de colo colo și face diverse lucruri. Sunt scriitor și scriu, dar în același timp mă simt de parcă aș citi niște cărți incitante, foarte interesante. Îmi place să scriu.
Personajul principal din „Uciderea comandorului” ascultă operă și diferite alte piese muzicale, menționate în carte. Se întâmplă adesea ca personajele tale să asculte anumite trupe sau genuri muzicale. Asta te ajută să le înțelegi mai bine?
Atunci când lucrez ascult muzică. Așa că aceste piese pătrund foarte natural în romanele mele. Nu mă gândesc prea mult ce muzică să ascult, pentru că e un fel de hrană pentru mine. Așadar, scriu adesea despre muzică și în cele mai multe cazuri, scriu despre muzica pe care o iubesc. E bine pentru sănătatea mea.
Muzica te ajută să fii sănătos?
Da, foarte mult. Muzica și pisicile. Mă ajută enorm.
Câte pisici ai?
Niciuna. Mă duc să alerg în vecinătatea casei în fiecare dimineață și văd, cu regularitate, trei sau patru pisici – sunt prietene cu mine. Mă opresc, le salut și ele vin la mine. Ne cunoaștem foarte bine.
Cărțile tale sunt pline de elemente suprarealiste și fantastice. Viața ta e la fel?
Sunt o persoană foarte practică și realistă, dar atunci când scriu ficțiune merg în locuri stranii, secrete, din mine însumi. Ceea ce fac este o explorare a mea – înlăuntrul meu. Dacă închizi ochii și plonjezi în tine o să descoperi o lume diferită. E ca și când ai explora cosmosul, dar în interiorul tău. Mergi într-un loc diferit, unde este foarte primejdios și înfricoșător. Și e important să cunoști drumul înapoi.
Se pare că e dificil pentru tine să vorbești prea mult despre simbolurile ascunse în cărțile tale.
Oamenii mă întreabă mereu despre romanele mele: „Ce-ai vrut să spui cu asta?”, „Ce-ai vrut să spui cu cealaltă?”, dar eu nu le explic niciodată nimic. Eu vorbesc despre mine, despre lume, în sens metaforic. Și nu poți exprima sau analiza o metaforă – trebuie doar să accepți acea formă. Un roman e o metaforă.
Ai spus că „Uciderea comandorului” este un omagiu adus „Marelui Gatsby”, un roman pe care l-ai tradus în japoneză cu ani în urmă. „Marele Gatsby” poate fi citit ca o tragică poveste a limitelor visului american. Cum a funcționat această idee în ultimul tău roman?
„Marele Gatsby” este cartea mea favorită. Am citit-o când aveam 17 sau 18 ani și am fost impresionat de poveste pentru că este o carte despre un vis și cum reacționează oamenii atunci când este spulberat. Aceasta este o temă foarte importantă pentru mine. Nu cred că e vorba neapărat despre visul american, ci mai degrabă despre visul unui tânăr. Un vis, în general.
Tu ce visezi?
Eu nu visez. Poate o dată sau de două ori pe lună – sau poate visez mai des, însă nu-mi amintesc. Dar nu-i nevoie să visez, pentru că scriu.
(interviu preluat după The New York Times)