COOL to know, Ieşită din tipare

Ian McEwan, „Mașinării ca mine” – Etica oamenilor vs etica androizilor

13 sept. , 2019  

Cel mai recent roman scris de Ian McEwan și apărut în librăriile românești la doar câteva luni după ce a fost publicat în Marea Britanie, „Mașinării ca mine”, propune cititorilor o temă surprinzătoare: etica oamenilor vs etica androizilor. Este adevărat că Ian McEwan este un scriitor care pare să se reinventeze cu fiecare roman lansat, însă „Mașinării ca mine” este o carte care ne dezvăluie o fațetă mai puțin cunoscută a scriitorului britanic.

Când privim coperta cărții și citim titlul, ne-am făcut automat o impresie (greșită): avem de-a face cu un roman SF. Nu este întru totul exact. Sau cu o poveste de dragoste? Ar fi nedrept și superficial să ne oprim doar la această latură a cărții. Dar care ar fi atunci descrierea cea mai exactă a acestui roman? Dificil de spus în câteva cuvinte, pentru că Ian McEwan include în cartea sa o problematică diversă. Temele se dezvoltă firesc, unele dintr-altele, ca undele unui lac, după ce arunci o piatră. Scriitorul britanic abordează ideea sensului vieții – sună pretențios, dar Ian McEwan o face în modul cel mai firesc – fără de care oamenii pot trăi, mai bine sau mai rău, dar totuși supraviețuiesc. Tema iubirii, a loialității față de cei dragi și față de semeni, valorile absolute și cele relativizate, „după chipul și asemănarea” oamenilor de azi, morala – în societate, politica și viața omului de rând sunt alte teme dezvoltate de autorul britanic în acest roman.

Nu în ultimul rând, Ian McEwan ne propune să privim spre zorii viitorului ce va să vină, spre o societate în care multe dintre situațiile anticipate de Yuval Noah Harari în cărțile sale s-au întâmplat deja. Să ne gândim la roboții care întâi ne vor ușura muncile, apoi le vor face în locul nostru și la conviețuirea împreună. Cum va arăta lumea în acel moment? Au androizii o etică și pot fi oare creații perfecte realizați de un creator imperfect?

De la nivelul vieții individuale și până la cercurile cele mai înalte ale puterii, Ian McEwan analizează societatea prin prisma unui model ideal, androidul creat de om. Scriitorul britanic ne propune o istorie alternativă. Acțiunea se petrece în Anglia anilor 80, când Margaret Thatcher ocupă funcția de prim-ministru britanic, la care renunță după ce combatanții englezi pierd războiul din Insulele Falkland (în realitate îl câștigă), John Lennon nu a fost asasinat, iar informaticianul Alan Turing nu s-a sinucis, ba chiar a făcut o descoperire senzațională în domeniul inteligenței artificiale.

„Mașinării ca mine” este o narațiune care are în centru povestea lui Charlie Friend, un tânăr în jurul vârstei de 30 de ani, pasionat de tehnologii de ultimă oră. Trăiește modest, din speculații la bursă și toate proiectele sale par din start sortite eșecului. Când, din moștenirea de la mama sa, Charlie își cumpără un android din prima serie de oameni artificiali – 12 Adam și 13 Eva – viața sa se schimbă radical. Miranda, prietena lui Charlie, care între timp îi devine iubită, participă la programarea personalității androidului. În viziunea lui Charlie, Adam este, într-un fel, conceput de ei doi.

Androizilor le poate fi programată personalitatea, dar învață și din experiențele proprii. Straniu este că această formă de inteligență artificială are emoții – constructive și distructive – un cod moral și o înțelegere superioară a vieții. Cum poate fi explicat unui android fenomenul Auschwitz, faptul că am adus unei specii în pragul dispariției, că violența coexistă în viețile noastre alături de tandrețe sau că avem duble măsuri ale dreptății – avem indulgență față de cei dragi și suntem necruțători cu ceilalți?

Unii dintre androizi intră într-un proces de autodistrugere pentru că nu se pot adapta societății umane, iar „viețile” lor nu au un sens. Adam însă le are pe amândouă. Dar etalonul său etic nu se potrivește câtuși de puțin cu etica oamenilor, iar aceasta dă naștere unor situații de criză.

Ne gândeam, la finalul acestui roman atât de interesant al lui Ian McEwan, la etica oamenilor vs cea a androizilor, la valorile absolute față în față cu cele relative. Până la urmă, ce ne faci umani? Nu suntem perfecți, ci perfectibili, capabili să trecem prin dezastre și să mergem mai departe, către un viitor, oricare ar fi acesta.  

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

,