
De-a lungul timpului, cooperarea a fost unul dintre factorii cheie în supraviețuirea speciei. Atunci când lucrăm în echipă suntem capabili să rezolvăm sarcini complexe, iar acest lucru se aplică în absolut toate domeniile. Îmi amintesc de un curs de actorie din liceu unde primul exercițiu a fost următorul: profesorul ne-a așezat pe toți în cerc, rând pe rând trebuia să trecem în mijlocul lui și să ne lăsăm pe spate, cât mai repede cu putință. Eu m-am temut. Și, de fapt, n-am avut încredere că nu voi fi lăsată să cad.
Un nou studiu publicat în The Journal of Physiology and Behavior arată faptul că atunci când doi oameni încearcă să îndeplinească același obiectiv și au încredere unul în celălalt inimile lor încep să bată în același ritm. Cercetătorii care se află în spatele acestui studiu sunt la fel de uimiți ca și noi de acest rezultat și nu pot spune cu exactitate cum de este posibil.
„Este cu adevărat interesant. Este pentru prima dată când cineva arată că încrederea pe care doi oameni o au unul în celălalt este atestată de bătăile inimii și nu avem nici cea mai mică idee cum de se întâmplă asta”, spune Panagiotis Mitkidis, unul dintre coautorii studiului.
Studii anterioare au scos la iveală faptul că atunci când doi oameni se plac, ei pot ajunge să își imite limbajul non-verbal și tonul vocii. „Poate că același lucru se întâmplă și cu sistemul nervos care controlează ritmul inimilor noastre. Dar este imposibil să spunem cum se întâmplă asta”, mai precizează cercetătorul.
În cadrul studiului au fost formate 37 de echipe de studenți, aleși la întâmplare. Lor li s-a cerut să construiască mașini din piese LEGO, iar acest exercițiu a fost repetat de patru ori. Fiecare etapă a durat 10 minute și în acest timp oamenii de știință au monitorizat ritmul cardiac al celor implicați în experiment. Apoi au repetat experiența cu alte 20 de echipe, doar că membrii lor au jucat înainte un așa-numit „joc al încrederii”: fiecare a primit o sumă de bani, pe care a putut să o pună la grămadă cu ceilați participanți sau, dimpotrivă, să o păstreze. Decizia de a investi sau nu banii a fost confidențială, iar la sfârșitul jocului banii au fost împărțiți între toți participanții. Jocul a testat nivelul de încredere pe care îl aveau membrii grupului: cei care decideau să îi investească puteau ieși în pierdere din cauza celor care deciseseră să îi păstreze doar pentru ei. Așadar, doar cei care aveau încredere că și ceilalți vor face același lucru se puteau încumeta să-și pună banii într-un loc comun.
Rezultatele au fost următoarele: cei care au investit banii au avut în timpul jocului cu piese LEGO ritmul cardiac sincronizat în cel puțin 85% din timpul dedicat acestei sarcini. În plus, în timpul testului, ritmul lor cardiac s-a accelerat.
Cei care au decis să păstreze banii doar pentru ei au avut, de asemenea, ritmul inimii sincronizat, dar doar în 67% din timpul jocului, dar în cazul lor nu au fost înregistrate creșteri semnificative.
„Există mai multe posibilități. Ritmul cardiac accelerat poate fi explicat prin faptul că ne așteptăm să avem succes împreună și asta determină creierul să secrete dopamina, responsabilă de creșterea entuziasmului și de accelerarea ritmului cardiac”, spune un cercetător care nu a fost implicat în studiu. „Interiorizăm impresiile oamenilor cu care ne petrecem timpul și așa comportamentele noastre se coordonează. De aceea se întâmplă ca prietenii buni sau cuplurile căsătorite de mult timp să își termine adesea propozițiile unii altora”, mai spune acesta.