De 1 Iunie ne-am dorit să stăm de vorbă cu un mic campion, pasionat de astrofizică și astronomie la numai 15 ani (pe care îi împlinește luna aceasta). Robert Pășcălău, elev în clasa a VIII-a, face parte din lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie și la vârsta lui deja a pierdut șirul diplomelor și medaliilor câștigate. De prin clasa a IV-a participă an de an la cel puțin 20 de concursuri, județene sau naționale, fie la matematică, fizică, astronomie sau astrofizică. Se pregătește intens pentru acest domeniu pe care încă nu are posibilitatea să-l studieze în școală și visează să facă performanță în cercetare. Care sunt sacrificiile unui copil care a descoperit astrofizica de la 5 ani, cum se joacă el și ce așteptări are, la vârsta lui, de la sistemul românesc de învățământ, toate acestea într-un interviu pe care Robert l-a acordat pentru COOLtura Mall, între o pregătire pentru Evaluarea Națională și studiul pentru competițiile de astronomie. 

20160424_104543a

1. Când ai descoperit astrofizica şi ce anume te-a atras la acest domeniu?

Noţiunile elementare, introductive, de astronomie le-am descoperit pe la 5-6 ani, pe când începusem deja să citesc despre Univers, planete, stele şi câte altele, în diverse cărţi sau minienciclopedii atractive, care mă fascinau, mă atrageau ca un magnet! De altfel, eram un pasionat avid de cunoaştere, printre domeniile principale numărându-se geografia (cunoşteam mai mult de 45 de capitale la 5 ani), istoria, natura şi, bineînţeles, matematica!

2. Eşti clasa a VIII-a şi deja faci parte din lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică. Ce înseamnă asta pentru tine? Când va avea loc olimpiada?

Nu este prima oară când mă aflu într-o situaţie asemănătoare, am ceva experienţă de anul trecut, când, fiind în clasa a VII-a, am avut onoarea de a mă califica în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie – IAO (juniorii, cum sunt şi eu conform categoriei de vârsta, adică elevii care nu au împlinit 15 ani la data de 2 ianuarie a anului respectiv, pot participa numai la această competiţie, nu şi la cea de Astrofizică şi Astronomie – IOAA). Anul trecut eram cel mai mic din lot, dar şi anul acesta va fi dificil, participând elevi din clasa a IX-a, de la licee (ICHB) sau centre de excelenţă foarte puternice din ţară, unde se pregătesc chiar cu profesori consacraţi şi dedicaţi (Suceava, Baia Mare, Ploieşti). Pot să spun că, deşi programul de la lot este infernal (cursuri teoretice 8 ore pe zi, observaţii pe teren în fiecare noapte), iar testele foarte dificile (două teste teoretice sau cu analize de date, trei probe practice, inclusiv în teren), totul este extraordinar când pui pasiune! A fost superb la Suceava, unde s-a tinut selecţia, având timp chiar şi de o vizită-fulger la Cetate! Iar atmosfera de la lot a fost foarte bună, de prietenie şi colegialitate, chiar în condiţiile de rivalitate! Am avut prilejul să cunosc şi profesori care m-au impresionat. Pasiunea şi dorinţa de performanţă în acest domeniu mi-au fost încununate cu succes şi-n acest an, olimpiada are loc, în principiu, în octombrie la Plovdiv, despre care am auzit că este un oraş foarte  interesant, iar eu sper să-l vizitez (acum!) în postura de calificat!

20150610_205009

3. Cum te pregăteşti? Ai un ritual anume de a învăţa?

Vreau să spun că fără foarte multă muncă şi exerciţiu, pasiunea este insuficientă în performanţă. Încă de anul trecut, chiar şi-n vacanţă, m-am pregătit constant, fiind conştient că am foarte mult de aprofundat. Astronomia şi astrofizica, în afară de cunoştintele despre obiectele cereşti şi modul de a le observa, necesită cunoştinte foarte avansate de fizică şi matematică, numai o mică parte studiindu-se, ca bază sau ca lectură suplimentară, la liceu. De fapt, astrofizica este apanajul universităţilor de specialitate, iar trigonometria sferică se studiază în facultăţile de matematică. Cum anul acesta am avut performanțe foarte bune, calificându-mă şi la olimpiadele naţionale de fizică şi matematică (unde am obţinut de asemenea medalii), în săptămânile dinaintea acestor competiţii programul meu a fost foarte strict. Practic, a fost un grafic cu trei materii, cu diverse teme de aprofundare la fiecare materie, incluzând şi perioadele de pregătire la Centrele de Excelenţă şi deplasarea în ţară la olimpiade (Timişoara, Tg. Mureş, Craiova). Asta pentru că ulterior am susţinut 6 probe în 6 zile în 3 oraşe diferite, iar transportul, excluzând drumul până la Timişoara şi întoarcerea de la Craiova, l-am făcut pe cont propriu, împreună cu tatăl meu. Ritual de lucru în aceste perioade… păi, lucrez de pe la 9-10 dimineaţa până pe la 10-12 noaptea, cu pauzele de rigoare şi cu unele ieşiri cu prietenii.

4. Cum te susţin părinţii tăi? Ce sfat bun ai primit de la ei de-a lungul timpului?

Tatăl meu mă ajută foarte mult cu materialele de pregătire la toate olimpiadele, iar mama mea cu ordinea între lucruri (foarte utilă de multe ori). Bineînţeles, primesc şi sprijin moral, cu sfaturi părinteşti, prieteneşti şi profesionale chiar (uneori!). Din fericire, anul acesta n-a fost cazul (şi sper să fie tot așa!), mai primesc şi consolări în caz de eşec! Bine, de obicei particip şi la multe concursuri într-un an (mai mult de 20), iar o ratare mică pe an nu s-ar pune! Aceste sfaturi sunt bune şi mă ajută să continui pe această cale, chiar dacă uneori doresc prea mult să mă autodepăşesc!

20160419_192133a

5. Crezi că și ei au învăţat ceva de la tine? Ce?

În afară de faptul că multe capitole din astronomie şi astrofizică le descoperim pentru prima oară sau le aprofundăm împreună, mai ales începând cu clasa a VII-a, cred c-au descoperit că şi capacitatea lor la efort este foarte mare, nebănuită chiar!

6. Care e materia ta preferată în şcoală?

Materiile preferate la şcoală sunt matematica şi fizica. Îmi place mult şi geografia, dar anul acesta a trebuit să o sacrific!

7. Cum simţi că te ajută şcoala în pregătirea ta pentru olimpiadele de astrofizică? Ce anume ţi-ar plăcea să fie diferit în sistemul de învăţământ actual? Astrofizica, până la urmă, nu e o materie care se învaţă la şcoală.

Deoarece la astrofizică mă pregătesc individual, profesorii de la şcoală au înţeles acest lucru şi au fost toleranți şi îngăduitori, oferindu-mi uneori posibilitatea unui program flexibil. Profesorii sunt bucuroşi pentru pasiunea mea şi rezultatele obţinute, încurajându-mă constant şi susţinându-mi eforturile. Cred că noţiunile de astronomie şi astrofizică ar trebui să constituie o materie opţională măcar la unele licee de prestigiu, fiind o ştiinţă care îmbină grozav fizica, matematica, chimia şi/sau biologia. Mai mult încă, nu neapărat pentru faptul că mă aflu în această situaţie, ci mai ales pentru ceea ce am observat şi-n alte cazuri, cred că ar trebui oferită olimpicilor naţionali şi/sau internaţionali din fiecare judeţ posibilitatea de a-şi alege liceul şi secţia (pe specific) unde doresc să studieze începând din clasa a IX-a, fără a fi nevoiţi să susţină Evaluarea Naţională sau măcar să o susţina într-o presesiune la un anumit prag minim de promovare (cum e proba de limba straină, de exemplu) – media 8,50 sau 9 (sunt convins că n-ar fi mari probleme pentru elevii în cauză!). În orice caz, n-ar fi un efort prea mare pentru minister sau liceu, nu sunt chiar asa mulţi olimpici naţionali la nivelul clasei a VIII-a într-un judeţ astfel încât să fie afectat planul de şcolarizare.

8. Crezi că în educaţie ar trebui să se pună mai mult accentul pe înclinaţiile şi pasiunile fiecărui copil în parte?

Da, aşa cum am spus şi anterior, cred că este util pentru toate părţile să poţi să faci performanţă într-un domeniu care te atrage!

9. Bănuiesc că pregătirea pentru concursurile la care mergi te rupe de programul de joacă sau de ieşiri cu prietenii. Simţi că asta e un sacrificiu?

Nu simt acest lucru neapărat ca un sacrificiu. Ieşirile sunt într-adevăr mai rare, dar când faci ceva cu pasiune, nu consideri acest lucru un sacrificiu. În plus, am prieteni care înţeleg acest lucru şi ne simţim minunat şi când ne revedem după o perioadă mai lungă.

20160520_095826a

10. Câte diplome şi medalii ai obţinut până acum?

Nu le-am mai ţinut şirul! Păi, cel puţin de prin clasa a IV-a (au mai fost şi înainte destule…), dacă are relevanţă, particip la cel puţin 20 de concursuri pe an, din care cel puţin jumătate sunt faze judeţene sau naţionale. În general, din cele la care am participat, n-am pierdut mai mult de o diplomă sau medalie, după caz, pe an. Am avut 6 prezenţe la olimpiadele naţionale, 3 la matematică, 2 la astronomie şi astrofizică, 1 la fizică, obţinând 5 medalii şi diplomele aferente. În plus, diplomă şi medalii la olimpiadele judeţene de limba româna, în fiecare an, la biologie şi la celelalte enumerate anterior (mate, fizică, astro). Apoi, concursuri naţionale sau interjudeţene la geografie („Terra”) sau matematică (la Călaraşi, Brăila, Galaţi, Bucureşti) etc.

11. Ce liceu vrei să urmezi şi ce meserie ţi-ar plăcea să ai?

Prima mea opţiune a fost, chiar din clasa a V-a, Colegiul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Am urmărit cu interes performanţele de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti (ICHB), dar cred că e cam devreme pentru a pleca prea departe de casă. Altfel, în ultima vreme există şi o opţiune pentru liceul omolog din Constanţa, ICHC, de care am fost onorat şi cu o invitaţie. Voi aştepta totuşi rezultatele de la Evaluarea Naţională, apoi voi decide. Nu m-am gândit prea mult la o meserie în viitorul îndepărtat, cred că voi alege tot domeniul ştiintelor exacte, poate în cercetare.

12. Ţi-ai dori să rămâi în România sau să pleci în străinătate? Simţi că ai putea face mai multe în altă țară? Ai primit oferte în sensul ăsta?

Nu am nimic împotrivă în a studia sau a lucra în cercetare în ţară, cu condiţia să fie la nivel înalt (nu zic că nu se poate întâmpla!), deci dacă sunt posibilităţi, nu voi refuza. Ştiu că în strainătate există deja astfel de posibilităţi, cu tradiţie şi performanţe, în orice caz, îmi voi da silinţa ca şi performanţele mele viitoare să fie la un nivel la fel de ridicat, pentru ca interesul să fie comun în timp.

13. Care e fizicianul tău preferat? De ce?

Fizicianul meu preferat este Isaac Newton, pe care îl consider părintelele „fizicii moderne”. Admir în primul rând la acesta modul inteligent în care a pornit de la legea a III-a a lui Kepler pentru a ajunge la conceptul legii atracţiei gravitaţionale, cu utilizări ulterioare în mai multe domenii. De altfel, admir şi contribuţiile sale în mai multe domenii, matematică şi fizică, acestora consacrându-le deopotrivă pasiunea sa, aşa cum fac şi eu de multe ori. Evident că mai sunt şi alţii pe care-i admir, Einstein de exemplu, deocamdată rămân „relativ” la… părinţi.

20160417_195024a

14. Ce te-a învăţat astrofizica despre lume şi oameni?

În toate domeniile pe care le-am aprofundat (de exemplu, mate, fizică, astro), am descoperit că oriunde poţi găsi oameni deosebiţi, care pun la fel de mult suflet, oameni minunaţi, dedicaţi unor pasiuni. Evident, cum pasiunile sunt comune, poţi lega prietenii frumoase şi poţi discuta, cu înflacărare chiar, lucruri fascinante. Nici măcar nu mă gândeam că astrofizica, fiind poate mai exclusivistă, poate aduna atâţia oameni pasionaţi cu adevărat.

15. Unde ţi-ar plăcea să ajungi? Care e visul tău cel mai mare?

Deocamdată am un singur mare vis pe termen scurt, să ajung să-mi reprezint ţara la Olimpiada Internaţională de Astronomie din acest an.

16. La câte olimpiade internaţionale ai fost? Şi ce rezultate ai obţinut?

Aş fi la prima participare.

17. În câte ţări ai ajuns până acum? E vreuna în care ţi-ar plăcea să trăieşti?

Din nou, la Plovdiv ar fi prima ieşire din ţară. În schimb, am vizitat o mare parte din ţara noastră, ba cu părinţii, ba pe la concursuri, descoperindu-i nebănuitele frumuseţi şi minunăţii.

18. Te consideri un copil „altfel”?

Orice copil este „altfel”, eu mă consider astfel pentru că am fost binecuvântat cu pasiuni şi idealuri, voinţa de a învăţa mai mult şi a performa, cu capacitate de efort, înconjurat de persoane care mă susţin. De multe ori însă, am observat că sunt şi alţii care nu văd astfel lucrurile, aşa că da, atunci sunt „altfel”.

19. Cine e prietenul tău cel mai bun?

Am destui prieteni foarte buni, nu vreau ca vreunul să fie considerat mai puţin important.

20. Ai şi note mici la vreo materie?

Surprinzător, cea mai mică notă am luat-o la una dintre materiile care reprezintă o pasiune pentru mine, o notă de 8 luată la geografie în semestrul anterior. Şi când mă gandesc că-n a VI-a am luat premiul I naţional la concursul „Terra Magazin”! Da, da’ acum am meritat-o, „am cam călcat în străchini”! Am tras apoi tot semestrul, puteam lejer să particip şi la geografie la olimpiadă, dar, ca şi-n alte cazuri, o anumită fază se desfăşura concomitent cu cea de matematică…

21. Ce fel de cărţi îţi place să citeşti?

Cum am mai spus, când eram mai mic „rupeam” lectura celor despre natură şi ştiinte. În general, nu prea citesc cărţi de beletristică, am înclinaţii spre cele SF. În ultima vreme însă, m-am dedicat mai mult celor de studiu.

22. Cum te joci de obicei? Pe calculator sau cu prietenii?

Pentru relaxare, în pauzele mici de studiu individual, prefer smartphone-ul, e mai la îndemână. Altfel, prefer prietenii, chiar ne întindem prea mult la joacă uneori. Acum, la sfârşit de clasa a VIII-a, sper să păstrăm  prietenia peste timp.

COOLtura Mall

Post a comment