Traducătorul, un altfel de autor

Irina Bojin: „Ca să fii bun traducător trebuie să fii maleabil, dispus să renunţi la tine,

capabil să te transpui.”

Pe d-na Irina Bojin am întâlnit-o la librăria Humanitas de la Cișmigiu la câteva lansări de carte. Era invitată ca traducător al cărților despre care se vorbea. De fiecare dată mi-au atras atenția discreția și blândețea dumneaei, precum și faptul că întotdeauna a ales ca din noianul de informații pe care le știa despre cartea sau autorul respectiv să le spună fix pe acelea care să te facă să-ți dorești să o citești. Nu vorbește mult și se rezumă doar la acele lucruri care n-au fost spuse de ceilalți interlocutori. Vorbește despre carte, mai ales prin prisma muncii sale, aceea a traducătorului, și chiar dacă, de obicei vorbește ultima, parcă la dumneaei rămân de spus cele mai interesante lucruri. Nu o dată am plecat acasă cu vorbele sale în urechi, vorbe care m-au însoțit mai apoi, pe parcursul lecturii. De o vreme încoace, imediat ce cumpăr o carte, mă uit să văd cine a tradus-o, iar dacă scrie Irina Bojin, mi se pare deja o garanție că e una bună.

1. Multe din cărțile unor scriitori din întreaga lume nu ar fi posibil să ajungă în fata ochilor noștri fără munca și priceperea celor care le traduc. Pentru dumneavoastră, cât de greu este să vă înhămați la o asemenea muncă?

Este, într-adevăr, o activitate laborioasă şi de durată. Mie îmi trebuie câteva luni ca să traduc un roman de 3-400 de pagini. Dar nu mi-a fost niciodată greu să mă „înham” la o traducere, fiindcă e o activitate în care mă regăsesc.

2. De câți ani traduceți?

Din al doilea an de facultate. Am urmat o secţie de specializare pentru interpreţi-traducători. În afară de traducerile făcute sub oblăduirea profesorilor am tradus pagini şi chiar capitole din autorii preferaţi, ca să-mi „fac mâna”. De fapt, componenta autodidactă este indispensabilă unui traducător.

3. Ce vă place cel mai mult la meseria dumneavoastră?

Libertatea pe care ţi-o dă. Eşti singur cu autorul, discuţi cu el, negociezi, vii cu argumente…

4. Sunt destul de multe persoane care știu limbi străine, totuși nu multe dintre ele sunt capabile să facă traduceri literare (traducă cărți). Ce face din cunoscătorul de limbi străine un traducător? Sau ce anume trebuie să aibă un traducător în plus față de un om care cunoaște limbi străine?

Din experienţa personală pot spune că a cunoaşte bine o limbă străină nu-ţi asigură automat nici calitatea de profesor bun, nici pe cea de traducător bun. Ca să fii bun traducător trebuie să fii maleabil, dispus să renunţi la tine, capabil să te transpui. Pe lângă asta trebuie să fii pornit să înveţi tot timpul. O traducere de valoare presupune cultură generală solidă şi cunoaşterea unor fineţuri culturale specifice lumii evocate de scriitor.

5. Cât de greu este pentru un traducător să reușească să păstreze stilul scriitorului, ritmul scriiturii, “parfumul” ei?

Sunt autori cu care rezonezi de la început. Alţii se derobează şi eşti nevoit să cauţi o punte spre ei. Textul original poate părea abordabil când îl percepi ca cititor, dar se poate dovedi un drum cu hârtoape când îl abordezi ca traducător. De exemplu, la Fiica lui Hokusai, am „intrat în rezonanţă” cu textul original după câteva bune zeci de pagini. Am mers mai departe şi, când am fost sigură că am găsit tonul potrivit, m-am întors şi am refăcut acele prime zeci de pagini.

6. Au existat și cărti pe care ați refuzat să le traduceți din varii motive? Care ar fi acelea?

Traducătorul este şi el un cititor. Am refuzat cărţi care nu m-ar fi interesat ca cititor.

7. Ați tradus autori foarte diferiți intre ei. Care dintre ei v-a  consumat și v-a provocat cel mai mult?

Cum v-am spus, eu traduc foarte încet. Au fost cărţi care mi-au pus inventivitatea la încercare, cum a fost Viaţa din visele lui Suhanov sau seria Septimus Heap. Au fost autori – Colm Tóibín e unul din ei – care nu m-au lăsat sa traduc mai mult de o pagină pe zi. În Profesoara de pian am găsit propoziţii simple, literalmente de câteva cuvinte, la care m-am gândit câte o jumătate de oră.

8. Care este autorul pe care vă place cel mai mult să-l traduceți?

Pot să vă spun care este autorul pe care mi-ar fi plăcut să-l traduc: J.R.R. Tolkien.

9. Ați vorbit foarte frumos despre “Ora de aur” de Ann Leary la lansarea de la Humanitas. Care ar fi principalele trei motive pentru care, în opinia dumneavoastră, această carte merită citită?

Este o carte a zilelor noastre: fluentă, aerisită. Impresia de spontaneitate e întărită de faptul că e povestită la persoana întâi. Personajele sunt credibile, situaţiile aşijderea; nimic nu pare „elaborat”. Iar sfârşitul e luminos, fără a fi un happy-end în stil american.

10. Care este în opinia dumneavoastră cea mai frumoasă carte pe care ați tradus-o? De ce o numiți pe aceasta și nu altele?

Am pus câte ceva din mine în fiecare carte tradusă. Ca traducător, mi-ar fi greu să numesc doar una dintre ele. Recunosc totuşi că Testamentul Mariei are un loc aparte în sufletul meu. Şi abia aştept să văd ce vor mai publica J.Y.K. Lee (autoarea Profesoarei de pian) şi Katherine Govier (autoarea Fiicei lui Hokusai).

11. Cum procedați atunci când vă apucați de o traducere? Citiți cărțile în original înainte de a le traduce? Le citiți o singură dată sau de mai multe ori?

Da, citesc cartea înainte de a începe traducerea. Este o condiţie obligatorie. Ştiu că unii scriitori afirmă că li s-a întâmplat ca personajele să-şi impună voinţa proprie – perfect justificată în lumea textului, de altfel – sau ca situaţiile să le scape de sub control. Cu traducătorul lucrurile stau altfel: se află în faţa unui text închegat, „definitiv”. E datoria lui să ştie încotro se îndreaptă, trăgându-l pe cititor după el.

12. Profesia vă știrbește ceva din plăcerea simplei lecturi, cea pe care o simtim noi, cititorii de rând, pentru că atenția vă este mereu deturnată de exprimarea si formularea traducatorului?

Dacă citesc un text tradus, remarc în mod inevitabil calitatea traducerii. O apreciez, dacă este bine făcută, şi chiar mă bucur să mai învăţ câte ceva.

13. De curând ați primit premiul „Andrei Bantaș” pentru traducere. Cum a fost? Ce-a însemnat acest premiu pentru dumneavoastră?

Andrei Bantaş mi-a fost profesor toată facultatea. Era sever şi hâtru, distant şi înţelegător, aşa cum te aştepţi să fie un profesor. Acest premiu a venit să confirme alegerile făcute de mine încă de atunci şi este un moment de excepţie în cariera mea profesională.

14. Din punctul dumneavoastră de vedere, poate strica o traducere o carte bună?

O, da, şi încă cum! Îmi aduc aminte că mi-a căzut în mână o traducere foarte veche a unei nuvele de Dostoievski din care n-am înţeles nimic, din cauza felului în care era tradusă. Ceva similar mi s-a întâmplat când am încercat să citesc un roman de-al lui Hemingway tradus în franceză. Traducătorul are răspundere capitală faţă de scriitor şi cititori, o datorie de la care nu poate abdica.

15. Care sunt autorii dumneavoastră preferați atunci când vine vorba de lectură personală?

De-a lungul anilor s-a adunat o listă foarte lungă. Din păcate nu îi pot citi pe toţi în original. În ultima vreme mă delectez cu cărţile lui Isabel Allende şi o invidiez pe cea care le traduce.

16. Câte limbi straine știți?

Doar franceza şi engleza. Dar e o combinaţie optimă.

17. Cu ce vă mândriți cel mai mult în viață?

N-aş numi-o chiar mândrie, ci mai degrabă mulţumire: faptul că, după ce am reuşit să fac lucruri care m-au pasionat dar mi-au devorat viaţa socială şi personală, am putut să mă întorc la prima mea iubire – traducerea.