Editura Trei, Institutul Francez și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd.Regina Elisabeta nr.38) vă invită joi, 27 februarie, ora 19:00, la întâlnirea cu scriitorul francez Jean-Baptiste Andrea, laureatul Premiului Goncourt 2023 și romanul său, Mereu cu gândul la ea. Alături de autor participă Daria Ghiu, jurnalist, și Magdalena Mărculescu, director editorial Trei. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.
Evenimentul va beneficia de traducere simultană; intrarea este liberă.
Publicat de Editura Trei în Colecția Fiction Connection și tradus de Mihaela Stan, cel mai recent roman semnat de Jean-Baptiste Andrea, Mereu cu gândul la ea, aduce în palmaresul acestuia cea mai valoroasă distincție literară franceză, pe care scriitorii o pot câștiga o singură dată în cariera lor. Scenarist și regizor de film înainte de a deveni scriitor, Jean-Baptiste Andrea este unul dintre autorii răsfățați cu importante premii literare.
Cu patru cărți publicate până în prezent, Andrea a câștigat nu mai puțin de 19 premii, inclusiv Premiul Romanului FNAC, o distincție acordată de cititori și librari. Mai surprinzător este că scriitorul reușește într-un mod admirabil să împace succesul de public cu elitismul Academiei Goncourt – după cum este considerată instituția care decernează râvnitul trofeu literar.
Dar nu este greu de înțeles cum a reușit Jean-Baptiste Andrea să cucerească totodată și cititorii și criticii literari.
„Am vrut să scriu cartea pe care mi-ar fi plăcut să o citesc când eram mai tânăr”
Jean-Baptiste Andrea pentru Radio France Inter.
Romanul câștigător al Premiului Goncourt 2023, Mereu cu gândul la ea de Jean‑Baptiste Andrea, poate fi achiziționat din librăriile din toată țara și de pe site-ul Editurii Trei.
Despre cartea Mereu cu gândul la ea:
Mereu cu gândul la ea este un roman de o frumusețe aparte, care seduce prin povestea neobișnuită, ritmul intens al narațiunii și un lirism profund. Frescă a Italiei la începutul secolului al XX-lea, în perioada tulbure de ascensiune a nazismului, romanul împletește multiplele fire narative în jurul poveștii unei statui ascunse de Vatican – din motive pe care nimeni nu le înțelege prea bine – în încăperile subterane ale unei mici abații italiene de pe muntele Pirchiriano.
Pietà Vitaliani – numită după sculptorul care a creat-o – are un efect straniu asupra celor care o contemplă. De o frumusețe sfâșietoare, sculptura trezește emoții puternice în privitori. Sute de persoane de cele mai variate naționalități și vârste s-au plâns de efectul devastator pe care îl are statuia reprezentând-o pe Fecioara Maria ținându‑și în brațe Fiul coborât de pe cruce. Ca să înăbușe scandalul, Vaticanul s-a văzut nevoit să țină Pietà Vitaliani ascunsă, sub cheie. Dar tot în abația situată în locul retras din munți, se află și autorul ei, Michelangelo „Mimo” Vitaliani.
Deși se ascunde între pereții de piatră ai locașului de cult de peste 40 de ani, nimeni nu-i cunoaște povestea. Este un criminal, un răspopit, un refugiat politic? Trăindu-și ultimele clipe ale vieții, Mimo Vitaliani rememorează povestea existenței sale tumultuoase, care este, de fapt, nu doar o frescă a istoriei Italiei la început de secol XX, ci și una familială și socială. Viola Orsini, fiica unei puternice familii genoveze, pe care Vitaliani o cunoaște în adolescență, este, de fapt, axul care învârte toate rotițele povestirii.
Despărțiți de statutul social și de un munte de prejudecăți, Michelangelo Vitaliani și Viola Orsini au o poveste de dragoste și prietenie de o puritate impresionantă, deși totul este împotriva lor. El este sărac, dintr-o familie mai mult decât modestă, în timp ce Viola aparține uneia dintre cele mai influente din zonă. În plus, Vitaliani mai are un handicap, în afara celui social – este pitic, deși e un munte de talent. Viețile celor doi merg pe cărări diferite – și foarte aventuroase – dar uneori, în momente de tensiune maximă, se intersectează pentru a scoate în evidență complicata lor relație de atracție și respingere și o istorie care acoperă mai mult de jumătate de secol.
Răscolitoarea sculptură a lui Michelangelo Vitaliani, cu misterul ei aparent de nepătruns (revelat totuși de autor în ultimile pagini ale cărții) este doar un punct de plecare. Contemplând statuia care își doarme îndelungatul somn de piatră, descoperim o întreagă lume – de iubiri, trădări, visuri împlinite sau niciodată atinse. Arta are o putere colosală de a transmite emoții și de a concentra povești în care ne regăsim cu toții. Iar marele merit al lui Jean-Baptiste Andrea este să fi creat personaje atât de puternice încât rămân cu cititorii mult după ce au terminat de citit romanul.
Despre Jean-Baptiste Andrea:
Născut în 1971, Jean-Baptiste Andrea este un scriitor, scenarist și regizor francez, distins în 2023 cu Prix Goncourt, cel mai prestigios premiu literar din Franța. Prima parte a carierei și-a dedicat-o cinematografiei. Apoi, în 2017, Sophie de Sivry de la L’Iconoclaste a decis să-i publice romanul de debut, Regina mea (Editura Trei, 2018), distins cu Prix Femina des Lycéens și Prix du premier roman. Au urmat Cent millions d’années et un jour (2019), Des diables et des saints (2021) și Mereu cu gândul la ea (2023), toate apărute la L’Iconoclaste, cu vânzări de peste 600 000 de exemplare în Franța și traduse în 26 de limbi. Lucrările sale, renumite pentru puterea narativă și emoțională, abordează teme precum copilăria, prietenia, arta, dragostea și pierderea.