COOL to know, Ieşită din tipare

Jurnalistul Johann Hari vorbește despre speranță și soluții reale în cartea sa, „Legături pierdute”

27 feb. , 2019  

Reducerea concentrării și a atenției, tulburări de somn, diminuarea apetitului alimentar, dorința de izolare, amorțeală emoțională. Dincolo de listarea clinică a simptomelor depresiei, aceasta aduce cu sine o tristețe adâncă și o lipsă de sens. Sentimentul inutilității și incapacitatea de a vedea un viitor, de a face planuri. Dar, după cum subliniază Johann Hari în cartea Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, publicată la Editura Trei, depresia este mai mult decât tristețe. Mai mult decât nefericire. „(…) ori de câte ori scriam despre depresie şi anxietate, începeam prin a explica un lucru: nu vorbesc despre nefericire. Nefericirea şi depresia sunt două lucruri complet diferite. Nu există nimic mai enervant pentru o persoană depri­mată decât să i se spună să se înveselească sau să i se ofere soluţii dră­guţe, de parcă ar avea, pur şi simplu, o săptămână mai proastă. E ca și cum ți s‑ar spune să te înveselești mergând să dansezi, după ce tocmai ți‑ai rupt ambele picioare.”

Abordarea sa, diferită de ceea ce s-a scris până acum despre depresie, izvorăște, în primul rând, din propria sa experiență. Din lupta cu boala, din încercarea de a înțelege și a găsi pentru sine o formă mai bună de adaptare. Autorul și jurnalistul britanic Johann Hari s-a născut în 1979 la  Glasgow, în Scoția și locuiește în Londra. A absolvit Cambridge University, cu dublă specializare, în Științe sociale și Știinte politice, în 2001. A scris pentru unele dintre cele mai prestigioase publicații, incluzând New York Times, Los Angeles Times, the Guardian, Spectator, the New Republic, the Nation, Slate, El Mundo, Le Monde Diplomatique, the Melbourne Age și Politico. A fost, de asemenea, editorialist la The Independent timp de nouă ani. Și suferă de depresie încă din copilărie.

A crezut, până la 31 de ani, când a renunțat să mai ia pastile, că a găsit o formă de echilibru în tratamentul cu medicamente și în explicația potrivit căreia creierul lui are o disfuncție, manifestată printr-un dezechilibru chimic. „Aveam optsprezece ani când am înghiţit primul antidepresiv. Stăteam în soarele englezesc, slab, în faţa unei farmacii dintr‑un centru comer­cial din Londra. Tableta era mică şi albă şi, înghiţind‑o, am simţit‑o ca pe un sărut chimic. În acea dimineaţă, fusesem la doctor. I‑am explicat că îmi era greu să îmi amintesc o zi în care nu am simţit un bocet prelung de plâns izvorând din mine”, adăugând că disfuncția creierului, cauzată de deficitul de serotonină și tratamentul medicamentos au reprezentat pentru el o poveste care îi plăcea. Pentru că „după părerea mea avea sens. Și mă ghida prin viață”.

            Însă, pe lângă efectele secundare ale medicamentelor, a descoperit că momentele de tristețe copleșitoare se întoarceau. Starea de deprimare, de inadaptare și gândurile negative la fel. Și dozele medicamentelor creșteau. Gândul că existau și alte cauze însemna și confruntarea cu o certitudine a unei soluții care brusc se destrăma.

„Însă tot amânam examinarea acestei chestiuni. Odată ce te opreşti la o anumită poveste despre durerea ta, eziţi să o pui la îndoială. Era ca o lesă pe care i‑o pusesem suferinţei mele, pentru a o ţine sub control. Mă temeam că, dacă tulburam povestea pe care o acceptasem atâta timp, durerea ar fi devenit ca un animal scăpat din lanţ şi m‑ar fi atacat cu ferocitate.” Dar a hotărât că nu mai putea continua așa. Și că are nevoie de răspunsuri.

Așa a început una dintre cele mai frumoase călătorii despre sine și ceilalți, un demers transformat într-o carte, „Legături pierdute”, scrisă pe înțelesul tuturor și de folos atât specialiștilor în domeniul sănătății, a medicilor, psihologilor, dar mai ales oamenilor care vor să înțeleagă mai mult. Și să descopere că nu sunt singuri și că soluțiile sunt reale.

În lupta sa cu depresia și anxietatea a călătorit 64.000 km timp de 3 ani, a realizat mai mult de 200 de interviuri în toată lumea atât cu specialiști și oameni de știință, cât și cu oameni obișnuiți, chinuiți de aceeași suferință.

Mai târziu a înțeles că această teorie chimică, deși se numără printre cele mai frecvente, nu este cea reală. Nu este cea aplicabilă tuturor și sursa acestor stări. Ci, mai degrabă, o cauză a lor. O poveste acceptată cu greu. „Nu a fost o călătorie uşoară pentru mine. După cum veţi vedea, mă agăţam în continuare de vechea mea poveste, conform căreia depresia era provocată de creierul meu defect. Mă luptam pentru ea. O bună perioadă, am refuzat să văd dovezile care mi se prezentau. Nu a fost o trecere simplă către un alt mod de gândire. A fost o luptă.”

Însă, în urma acestei călătorii, Johann Hari a descoperit și structurat alte șapte cauze ale depresiei, dar și șapte soluții pentru ele. Care sunt acestea și de ce depresia ne afectează din ce în ce mult, indiferent de vârstă, categorie socială și nivel de trai, toți cei interesați de subiect pot afla citind povestea acestor „Legături pierdute”, carte aclamată în toată lumea și publicată în România de Editura Trei.

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, ,