În Umbria nu există umbre, doar farmec și autenticitate italiană. De ce să mergi în Umbria, locul de care te vei îndrăgosti iremedibil?

Umbria

sursă foto: Pinterest

Viața curge lin în Umbria cea verde, cu un aer italian veritabil. Situată în partea centrală a țării, regiunea a împrumutat de la vecina Toscana peisajele idilice, chiparoșii și casele tradiționale. Atât capitala sa, Perugia, cât și orașele din jur alcătuiesc o comunitate plină de farmec, ce îmbină armonios tot ce și-ar putea dori un turist în căutare de relaxare deplină: panorame incredibil de frumoase, muzee, galerii de artă, palate, fresce impresionante, fortărețe și ruine medievale, preparate culinare delicioase însoțite de diverse soiuri de vin producție locală, toate savurate într-un cadru autentic.

Perugia

Cocoțată pe un deal de unde peisajul coboară domol spre văi și câmpii, Perugia este, pe lângă capitala Umbriei, și un orășel de care oricine se poate îndrăgosti pe loc. El găzduiește un centru universitar fondat în 1308, precum și cea mai mare universitate pentru străini din Italia și a dat numele faimosului pictor Pietro Perugino, care a locuit și a lucrat aici. Un alt pictor renumit, Pinturicchio, a trăit de asemenea in Perugia.

Centrul său istoric poate fi descoperit la pas și este plin de străduțe șerpuitoare, trepte și piațete păzite de clădiri vechi și impunătoare, transpunându-și privitorii în alte timpuri. Aerul său medieval și atmosfera pitorească ce păstrează și astăzi urmele trecerii etruscilor și romanilor atrag din ce în ce mai mulți turiști. Dacă vă veți număra în curând printre ei, nu ratați:

  • Piazza IV Novembre este piaţa principală a oraşului, unde se află Fontana Maggiore (1277) proiectată de Nicola şi Giovanni Pisano.
  • Domul din spatele Pieţei a fost început în 1345 şi adăposteşte mormintele a doi mari papi care au murit în acest oraş, Urban al IV-lea şi Martin al IV-lea. Aici se află pictura “Madonna delle Grazie” (sec. al XV-lea) despre care se spune că ar avea puteri miraculoase. Tot aici este şi Cappella del Sant’Anello (prima capelă din nava nordică) în care a fost încrustată o agată care se pare că ar fi împodobit inelul de nuntă al Fecioarei Maria.
  • Palazzo dei Priori (lângă Piazza IV Novembre) – un extraordinar palat civic din Italia, construit între anii 1293-1443. Conţine patru săli: Sala dei Notari, locul de întâlnire al juriştilor din oraş în perioada medievală, cu un tavan boltit, Sala del Collegio della Mercanzia – aici se adunau breslele din oraş si este decorată cu panele de lemn sculptat. A treia sala, Collegio del Cambio, decorată cu fresce pictate de Perugino (Pietro Vannucci). Cea mai importantă sală, Galleria Nazionale dell’Umbria este o expoziţie de pictură ce a adunat tot ce are mai frumos arta umbriană, dar şi impresionante lucrări toscane ca “Fecioara cu pruncul şi Sfinţii” de Fra Angelico şi Piero della Francesca.
  • “Oratorio di San Bernardino” (pe strada Via dei Priori) renumit pentru faţada sculptată şi multicoloră semnată de Agostino di Duccio. Spre Piazza Fontebraccio se află poarta etrusco-romană Arco di Augusto.
  • În Biserica San Severo (Piazza Raffaello) puteți admira o pictură de Rafael.
  • San Domenico – cea mai mare biserică din Perugia, faimoasă pentru că adăposteşte mormântul gotic (începutul secolului al IV-lea) al lui Benedict al XI-lea.
  • Muzeul de Arheologie cu multe obiecte romane şi etrusce descoperite în Perugia.
  • Rocca Paolina – ruinele fortăreței papale (1540) merită văzute datorită tunelurilor înguste şi pietruite.
  • În apropiere puteți face un popas în Giardini Carducci, o grădină cu o priveliște superbă ce poate fi admirată de pe băncile presărate din loc în loc.

Iar dacă vacanța se prelungește mai mult de un city break, merită să vizitați și orașele vecine Gubbio, Spoleto, Assisi, Spello și Orvieto. 

a222fc1d8bfe34106e575884d13c9510

sursă foto: Pinterest

Gubbio – unul dintre cele mai bine conservate orășele din Italia, unde Evul Mediu a lăsat cele mai multe urme. În sensul bun pentru că este locul unde pot fi admirate o mulțime de turnuri medievale, bastioane și acoperișuri din țiglă portocalie. Și se mai laudă și cu un tip de ceramică ale cărei trăsături coloristice sunt predominate de roșu și verde, pe fond alb. Cele mai pitorești străzi sunt Via Baldassini, Via Galeotti, Via Piccardi și Via dei Consoli. Nu ratați Città Vecchia cu Piazza Grande și Palazzo dei Consoli sau Palazzo Ducale. Cel mai potrivit moment pentru a vă afla în Gubbio este luna mai, când au loc multe festivaluri.

d36c310fcf1056646897f128570c36e0

sursă foto: Pinterest

Spoleto – de asemenea fermecător, cu câteva locuri interesante: Domul, podul Ponte delle Torri care are 80 m înălțime (sec al XIV-lea), Basilica di S. Salvatore și biserica San Gregorio Maggiore, Piazza della Liberta cu Teatro Romano. A fost o colonie romană renumită, iar astăzi găzduiește unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, „Festivalul celor două lumi”.

ecaf958a1fcdf80000bdcd48358dfad3

sursă foto: Pinterest

Assisi – cunoscut ca locul unde s-a născut Sf. Francisc (ocrotitorul Italiei) are galerii de artă, clădiri vechi cu marmură roz și multe străduțe împânzite cu flori. Este cunoscut pentru lăcașurile sale de cult, printre care Basilica di San Francesco (începută în 1229), decorată cu fresce de Giotto. Aici se află și mormântul Sf. Francisc, descoperit abia în 1818. Locul înmormântării a fost ținut secret pentru a nu i se fura trupul, în Evul Mediu rămășițele sfinților fiind de o valoare inestimabilă.

0c47ee1a08aeb12fd32ee00915a598ae

Spello este orașul-fortăreață cu arcade romane foarte bine păstrate și care primăvara și vara are un aer idilic datorită unui număr impresionant de flori.

2d3d40a1ca2101ece73815032a431265

sursă foto: Pinterest

Orvieto – are cea mai frumoasă poziționare dintre orașele Umbriei, pe un platou marginit de o stâncă vulcanică. A devenit cunoscut în 1263 când aici s-a petrecut un miracol datorită căruia a fost construită și celebra catedrală. Domul din Orvieto este descris de Papa Leon al XIII-lea ca fiind „Crinul de aur al catedralelor italienești” și faima sa are legătură cu Miracolul de la Bolsena. Se spune că în timpul slujbei ce avea loc în biserica din localitate a curs sânge din ostie (azimă), iar mărturia acestei minuni este acum în interiorul catedralei. Una dintre fresce este pictată de Luca Signorelli: „Judecata de Apoi”, o adevărată capodoperă.

73d5ffb4f213a82d9600f57d57955dce

sursă foto: Pinterest

Așezarea este cunoscută și pentru un adevărat labirint de tuneluri, galerii subterane și peșteri săpate în piatră vulcanică.

Indiferent unde ați merge și ce locuri din Umbria alegeți să vedeți, bucurați-vă de pastele delicioase, de fructele și legumele din piețele locale, de celebrele mezeluri italienești, de savuroasele vinuri făcute din podgoriile de aici și nu în ultimul rând de cele mai bune dulciuri și produse de patiserie. Împreună cu peisajele și cu vestigiile istorice, ele vor fi cu siguranță ingredientele unei vacanțe pe care nu o veți uita prea curând.

COOLtura Mall

Post a comment