Dragi cititori, intrăm în culisele unuia dintre cele mai longevive și frecventate cluburi de carte organizate în România, clubul editurii Trei, care a început ca unul dedicat iubitorilor de literatură nordică, în special iubitorilor de romane/thrillere poliţiste și s-a transformat în timp într-un loc de discuții și întâlniri pentru cărți de toate genurile, pentru toate gusturile.
Cu o tradiţie literară bogată, ale cărei începuturi se leagă de lumea vikingilor de acum peste o mie de ani în urmă, literatura nordică noir a captat treptat interesul cititorilor din întreaga lume. Autori precum scriitoarea islandeză Yrsa Sigudardottir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen, suedezul Stieg Larsson, suedeza Camilla Läckberg, norvegianul Jo Nesbø sunt doar câțiva dintre autorii traduși de editura Trei, care au ajuns să fie citiți și iubiți și în România.
Care au fost cărțile cele mai îndrăgite dintre cele discutate la club, dar și cele care au creat cele mai aprinse dispute între participanți, precum și care sunt cele mai mari beneficiile ale întâlnirilor de acest gen vă lăsăm să aflați de la Laura Câlțea–Vinț, moderatoarea minunatelor întrevederi lunare.
Prima ediție a Clubului de carte „Nordic Noir” al editurii Trei a avut loc în urmă cu nouă ani
Prima ediție a clubului de carte „Nordic Noir” a avut loc pe 17 iulie 2015 și am discutat, într-un mod destul de previzibil pentru profilul ales, prima carte din trilogia „Millenium” a lui Stieg Larsson, Bărbați care urăsc femeile.
Povestea oricărui club de carte este, cred, o poveste despre prietenie și iubire pentru cărți. Așa a luat naștere și clubul de carte „Nordic Noir”, inițial un club dedicat literaturii nordice polițiste (și „colecției negre” a Editurii Trei, cum a fost botezată neoficial colecția „Crime Fiction Connection) și, mai apoi, un club dedicat tuturor cărților editurii (atât ficțiune, cât și nonficțiune).
Cartea care a creat cele mai multe discuții/controverse în jurul său
De-a lungul timpului am constatat că cele mai mari controverse și discuții aprinse se iscă nu neapărat în jurul celor mai bune cărți (a se înțelege: cele mai bine scrise, cele mai premiate, cele mai faimoase), ci în jurul cărților mai slabe. Cărți cu scriitură simplă, dar cu povești de viață complicate, uneori dramatică, cărți care propun dileme morale și care împart cititorii în tabere. De exemplu, îmi aduc aminte de Adevărata poveste a nasului lui Pinocchio, de Leif G.W. Persson, unde am dat peste cel mai nesuferit inspector de poliție din toată literatura polițistă, inspectorul-șef Evert Bäckström, un ticălos misogin și cinic, un anti-erou total, în răspăr cu toți protagoniștii altor romane polițiste și care a generat atât discuții aprinse, cât și numeroase glume. Sau, mai nou, Ora nevăzută, de Alice Hoffman, a fost o carte care ne-a divizat în două tabere: cititori cărora le-a plăcut mult, pe de o parte, și cititori care au detestat-o, pe de alta. De fapt, ăsta este farmecul cluburilor de carte: oricât de mult nu ți-ar plăcea o carte sau oricât de mult te-ar enerva atunci când o citești, când o discuți cu alți cititori ea se transformă și chiar și părțile care nu ți-au plăcut își dezvăluie farmece ascunse.
Cartea care le-a plăcut celor mai mulți dintre participanți
Aici e mai greu de răspuns pentru că, într-un fel sau altul, chiar atmosfera de club face ca orice carte să devină plăcută. Nu am amintiri de la vreun club de la care să fi plecat dezamăgiți sau triști. Întotdeauna atmosfera e plină de râsete și glume, ne despărțim binedispuși și nerăbdători să ne vedem data viitoare. Să zicem că putea pune ca roman preferat tetralogia Prietena mea genială, de Elena Ferrante, ca să nu rămână întrebarea fără răspuns.
Trei recomandări de cărți din cele dezbătute la club
Cină cu ficat și inimă, de Mihaela Apetrei, Arșița, de Jane Harper, Cabaret Biarritz, de José C. Vales, sunt câteva exemple, dar lista este mult mai lungă. De pildă, îmi amintesc de un club la care am discutat Sutton, de J.R. Moehringer, despre care eu am spus ceva de genul că „nu mi-a plăcut pentru că a fost bine scrisă” ????. Așa că fiecare carte și-a avut farmecul ei, care a fost dat mai cu seamă de discuțiile în sine.
Cele mai importante beneficii pe care le aduc astfel de întâlniri sunt…
Unul dintre cele mai mari beneficii ale participării la un club de carte este faptul că te învață să fii deschis la noi interpretări și să descoperi perspective la care nici nu te-ai fi gândit de unul singur. Lectura în singurătate nu face de multe ori decât să-ți legitimeze propriile păreri asupra lumii, pe când discuțiile de la clubul de carte te învață că nu poți avea mereu dreptate și că opinia ta nu este întotdeauna cea mai corectă. Un alt beneficiu la fel de important este bagajul de bună-dispoziție cu care pleci de la un club. Este o atmosferă care te umple de energie pozitivă și participarea constantă este, de fapt, cea care îți aduce această bună-dispoziție pentru că, se știe, unele dintre cele mai frumoase prietenii sunt cele născute în jurul cărților.
