Când ne delectăm cu paginile unui roman scris de un autor străin, puțini dintre noi se gândesc la munca traducătorului, cel fără de care literaturile altor popoare ar exista ca niște insule izolate, la care nu avem acces, pentru că nu cunoaștem limba în care au fost scrise. Haruki Murakami, Elena Ferrante sau Jo Nesbo sunt doar câțiva autori pe care nu i-am putea citi dacă nu am ști japoneză, italiană sau norvegiană. Prezența discretă din spatele autorului tălmăcit în limba noastră, traducătorul „se ia la trântă” cu textul literar străin, îl înțelege, îi simte spiritul, îl aprofundează și îl îmbracă în straiele noi ale limbii române – lucru nu tocmai simplu. Dar despre toate acestea ne spune mai multe traducătoarea Mihaela Buruiană, membru Artlit (Asociația Română a Traducătorilor Literari) cu un impresionant portofoliu de cărți traduse.
- Cât de importantă este munca unui traducător?
Sunt tentată să spun că extrem de importantă, dar mi-e teamă să nu fie un răspuns subiectiv. Dacă ne gândim totuși la literatura din toate colțurile lumii, care devine accesibilă datorită traducătorilor, la toți scriitorii care, fără traducători, ar rămâne între granițele propriilor culturi, la bucuria cititorilor care, prin intermediul traducerilor, descoperă idei, locuri, atmosfere și personaje atât de colorate și de diferite de cele cunoscute personal, atunci afirmația de mai sus se susține.
Și asta ca să mă refer strict la traducătorii literari, nu și la cei care traduc documente oficiale, juridice, tehnice, medicale, financiare etc. și care sunt direct răspunzători de buna înțelegere a mecanismelor, contractelor, procedurilor și așa mai departe. Legăturile dintre oameni, limbi și culturi, cu toate implicațiile care derivă din ele, sunt responsabilitatea și meritul traducătorilor.
- Ești traducător de mai bine de un deceniu și jumătate. Cum a început această aventură a ta?
Am studiat engleză și franceză la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, secția de traductologie, și, după o scurtă tatonare a învățământului, mi-am dat seama că nu e pentru mine. Îmi plăcea să traduc, dar nu știam încotro s‑o apuc, de unde să încep, pe cine să întreb – aveam cunoștințe teoretice din școală, dar îmi lipseau informațiile practice. Așa că a trebuit să învăț pe pielea mea ce înseamnă să trimiți zeci de CV-uri, să mergi la tot felul de interviuri, unele inutile, altele umilitoare, foarte puține cu potențial, să bat la ușile birourilor de traducere și, mai târziu, ale editurilor. Din fericire, am avut șansa să ajung într-o corporație unde am învățat meserie pe pâine și m‑am specializat timp de nouă ani, iar mai târziu, în paralel, am echilibrat munca aceasta destul de solicitantă și stresantă cu traducerile literare. Mai amănunțit despre acest parcurs și primele colaborări literare am povestit într-un articol de pe site-ul meu, Jurnal de traducătoare.
- Evident, știm cu toții cu ce se ocupă un traducător, dar mai mult la nivel superficial. Ai putea să ne dai câteva detalii mai concrete? Care e cel mai dificil lucru în munca de traducător?
Și despre asta am scris recent, tocmai pentru că, de-a lungul anilor, m-am confruntat, în mare, cu două atitudini: „Ce mare lucru e să traduci? Pot să fac și eu asta, doar am învățat engleza în liceu/am locuit patru ani în Italia/am o mătușă în Spania” sau „De ce să mai dai bani unui traducător? Folosește Google Translate!”. Nu este suficient, pentru a fi traducător trebuie să știi foarte bine limba și cultura sursă, limba și cultura țintă, să ai răbdare, atenție la detalii, să cunoști foarte bine unul sau mai multe domenii de specialitate, să te documentezi în permanență și să fii obligatoriu „grammar nazi”. ?
În cazul literaturii, lucrurile sunt mai nuanțate, pentru că traducerile literare necesită un plus de finețe, de simț al limbii, de înclinație spre scris și neapărat de pasiune pentru citit. Am explicat aici detaliat ce presupune munca de traducere, așa că acum aș rezuma așa: traducerea nu înseamnă doar să înlocuiești un cuvânt din limba A cu un altul, echivalent, din limba B, ci să recreezi o lume, o atmosferă, o stare, un stil cu cuvintele tale, dar fără a lăsa prea mult din tine acolo, și cât mai natural, dar fără a te îndepărta prea mult de sursă. Și ăsta este, cred, cel mai dificil lucru în munca asta.
- Dar cea mai mare satisfacție?
Când traduci o carte care îți place, când ești mulțumit de traducerea finală, când și redactorul este încântat de traducerea ta, când primești felicitări de la cititori sau, uneori, când citești o cronică laudativă la adresa ta.
- Există și lucruri/situații frustrante?
Absolut, întotdeauna. Ele pot să țină de textul în sine: probleme de traducere pe care te chinui să le rezolvi, cum ar fi jocuri de cuvinte, glume, rime, ritmuri, fraze pe care le sucești câte o oră, dificultăți ale textului la care te gândești și când ești la bere cu prietenii sau pentru care găsești soluții și în somn; dar ele pot să țină și de situația generală a traducătorilor literari, care sunt nevoiți să lucreze cu tarife destul de mici, care sunt insuficiente, singure, pentru un trai decent.
Depinde de carte și de scriitor. Sunt cărți care nu te solicită în mod deosebit și cu care nu te identifici foarte mult, dar sunt și altele care parcă au fost scrise pentru tine și care dau cu tine, ca traducător, de pământ și te obligă să cauți în mintea ta cele mai adânci resurse de creativitate, de intuiție, de talent, dacă vreți, și care, după ce te-au epuizat și te-au uscat, te și bântuie cel mai tare. Cu ele te mândrești, la ele te gândești și mulți ani după ce le-ai terminat, pe ele le recomanzi cel mai călduros.
Și atunci, bineînțeles, omul care a fost în stare să-ți facă așa ceva prin cartea lui îți devine preferat, poate chiar discuți cu el despre text, poate chiar ai ocazia să-i traduci o a doua sau a treia carte. În cazul meu, dacă ar fi să menționez câteva nume, aș spune Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, de la care mi-ar plăcea să traduc și Lanny, Fericire, de Aminatta Forna, Oameni normali, de Sally Rooney, și Clubul Mars Room, de Rachel Kushner, toți autori cu care mi-ar plăcea să mă mai întâlnesc în scris.
- Să facem un exercițiu de imaginație: cum ar arăta librăriile dacă nu ar exista munca traducătorilor? Să ne imaginăm o librărie mare din București, spre exemplu, Cărturești Carusel….
Având în vedere că aproximativ 70% din cărțile publicate în România sunt traduceri, aș zice că, fără munca traducătorilor, rafturile oricărei librării (și biblioteci) ar fi aproape goale. Chiar dacă în ultima vreme literatura română a luat avânt și sunt publicați tot mai mulți autori tineri români, tirajele lor sunt modeste și vânzările destul de reduse. Bine, în general, vânzările de carte în România sunt printre cele mai mici, dacă nu chiar cele mai mici din Europa. Cu toate astea, la noi se traduce mult, de la autori clasici și foarte cunoscuți la noi apariții de senzație și cărți comerciale. Cred că cititorii au puterea de a schimba lucrurile în bine, adică de a consuma mai multe cărți, de a prefera calitatea, de a comunica editurilor impresiile lor și despre traducerile proaste, și despre cele bune, în general, de a fi un partener de discuție pentru edituri.
- La finalul anului trecut, Artlit (Asociația Română a Traducătorilor Literari), a cărei membră ești, a inițiat campania „O traducere pe săptămână”. Care este rolul acestei campanii?
Este o campanie care a pornit din nevoia de a aduce în fața publicului oamenii din spatele cărților. Am vrut să amintim cititorilor că autorii străini nu scriu direct în română, ci ajung la ei datorită traducătorilor, a căror muncă este de multe ori trecută cu vederea. Prin natura lor, traducătorii sunt oameni modești, care rar ies în față și care, de cele mai multe ori, nici nu sunt invitați la lansările de cărți sau la alte evenimente literare. Ba se întâmplă nici să nu fie trecuți pe site-urile editurilor sau ale librăriilor online. Iar cititorii tind să uite că între autor și cartea pe care o țin în mâini a mai intervenit cineva. În plus, două traduceri făcute de doi traducători nu vor fi niciodată la fel, e de ajuns să se compare ediții diferite ale aceleiași cărți pentru a vedea deosebirile.
Campania a fost bine primită și am observat un interes crescut și din partea cititorilor, dar și din partea oamenilor de cultură pe care i-am rugat să contribuie cu recomandări. De altfel, o puteți urmări pe pagina de Facebook a asociației sau folosind #otraducerepesăptămână.
- Ce alte evenimente de acest gen vor urma?
Artlit își propune să participe la diverse discuții cu traducători și cititori și la târguri de carte, cum ar fi Bookfest la Timișoara, dar și în țară. Pe pagina asociației vor fi anunțate toate evenimentele și inițiativele, așa că invităm publicul să o urmărească și să intre în dialog cu noi.
- Există vreun scriitor cu care ai vreo relație mai specială, pe care iubești să îl traduci?
Am menționat câțiva autori care mi-au mers la inimă, dar cred că, în general, primesc cu bucurie orice carte/autor cu care rezonez ca idee, subiect, stil și – cel mai important – care mă forțează să învăț, să descopăr, să caut soluții, să scotocesc în mine după cea mai bună variantă, a cărții și a mea.