COOL to meet, Vreau să ajut

Mișu Călinoiu, un suflet cât un om

16 feb. , 2017  

Există boli necruțătoare, cu nume înspăimântătoare pe care abia le poți pronunța, cu care sute de copii se luptă zilnic. Există medici care-și pun toată priceperea în slujba salvării lor și fac tot ce e omenește posibil pentru ca timpul viitor să existe și pentru ei. Și mai există și oameni pe care nu-i mână în luptă decât bunătatea, dorința de a aduce zâmbete pe chipurile acestor copii întristați de boală și de suferințe nedrepte. Un astfel de om este Mihaela Călinoiu, Mișu pentru prieteni, inițial voluntar la MagiCAMP, acum director executiv aici, un om mare cu înfățișare de copil, un om dârz și bătăios care se luptă cu toată priceperea, delicatețea și forța ei pentru a le dărui copiilor care ajung aici bucurie, joacă, zâmbete. Mișu vorbește repede, cu patos, vorbește cu ochii, cu sufletul și pare o mică orchestră care ține cu tot dinadinsul să te convingă de lucrurile în care crede. Vă spun sincer, nu ai cum să n-o urmezi, să nu i te alături sau măcar să nu încerci să ajuți și tu într-un fel. Așa era încă de pe vremea când era ziarist și colaboram cu ea pentru diverse materiale de presă. Acum e și mai hotărâtă să fie bine pentru că e viața și bucuria copiilor în joc. Ce înseamnă pentru Mișu MagiCAMP, care sunt cele mai delicate momente pe care le-a trăit aici, ce face atunci când simte c-o înneacă plânsul, cum reușește Mișu să se mobilizeze de fiecare dată atunci când este greu, dar și ce putem face noi pentru a pune umărul la acest proiect frumos, aflați din interviul de mai jos:

Te-am cunoscut ca ziaristă și am crezut că acesta va fi drumul tău. Ce anume te-a făcut să iei decizia de a ieși din presă?

Așa este, așa ne-am cunoscut. Să știi, Cami, că acesta a fost și este drumul meu. Am făcut liceul știind aproape de la început că îmi doresc să fiu jurnalist, motiv pentru care decizia de a studia la Facultatea de Jurnalism a venit pentru mine cu mult înainte ca majoritatea colegilor mei să aibă idee despre ce și-ar dori să facă. Presa m-a dus pe căi incredibile, uluitoare, și acolo mă ține și acum, chiar dacă în acest moment nu mai profesez ca jurnalist. Mă uit la spectacolul din presă cu ochi mari, în toate sensurile. Îi văd lucrurile bune, încăpățânarea unor truditori ai presei de a-și face meseria cât mai bine, așa cum văd cu tristețe fundul mâlos pe care se târâie o parte din media.

La mine, decizia de a-mi schimba jobul, după 17 ani în presă, nu a venit în urma vreunei dezamăgiri majore sau a unor certuri cu șefii, deloc. Chiar aveam – avem, cred – o relație decentă. Pur și simplu am anticipat ceea ce ar fi urmat probabil să se întâmple. Și anume o schimbare în mine. Nevoia de ceva mai adânc decât aveam.

Eram deja voluntar MagiCAMP, trăisem pe pielea mea primul an de nebunie într-un astfel de proiect, după job încercam să îi ajut cum pot pe inițiatori, unde era nevoie, munca era tot mai complexă și mai acaparantă… e destul de greu să acoperi un ziar până la 10 – 11 seara și apoi să lucrezi voluntar cu niște oameni care se dedică fantastic unei cauze în care cred. Așa că atunci când am fost întrebată „Auzi… nu ai vrea să vii să te ocupi de asta full time…?” m-am uimit complet și după ce mi-a trecut uimirea am zis „da” (râde).

Cum ai ajuns la MagiCAMP?

Cunosc proiectul MagiCAMP de când era în fașă. De când era idee. De când fondatorii săi, Melania Medeleanu, Vlad Voiculescu, Andreea Brînzoiu, căutau loc pentru tabără, făceau planuri, lucrau alături de câțiva voluntari, în răgazul oferit de joburile lor. MagiCAMP e genul de proiect care nu doar că nu te lasă indiferent, te provoacă până la fiecare fibră. I-am admirat de la început și i-am sprijinit cât am putut și eu. Nu mi-am imaginat vreodată, nici măcar o secundă, că aș putea face treaba asta, că aș putea lucra într-un ONG.

Ești directorul general al acestei asociații? Cum ai ajuns în această funcție?

Sunt director executiv, adică omul ăla care se asigură că dacă avem un plan și o strategie ele devin și realitate. Practic, rolul meu este să facilitez treaba tuturor, să coordonez proiectele asociației și să ajut oriunde, dar oriunde, e nevoie de mine. Sună pompos, director executiv, nu? (râde). În realitate, nu am decât colegi și prieteni alături de care încerc să pun în aplicare cât de bine pot programele pentru copiii noștri – sunt deja un pic și ai noștri – și pentru familiile lor. Fără toți oamenii ăștia incredibili, de la medici și asistente, până la donatori, sponsori și voluntari, noi nu putem face nimic.

Cum am ajuns în această funcție? Ăăă… pe pile, normal.(râde) Sincer, nu știu. Dincolo de întrebarea „Mă, avem nevoie de cineva care să se ocupe full time de proiectul ăsta, o să crească tot mai mult. Te bagi?”, MagiCAMP mi-a schimbat viața, m-a făcut să văd altfel lucrurile, să mă uit cu atenție, nu doar să privesc, mi-a oferit uriaș de multe abilități, cred sincer că e proiectul pentru care m-au pregătit toți anii în presă.

Cu ce te ocupi, mai exact?

Și tatăl meu ar vrea să știe asta, încă nu înțelege de ce nu mai lucrez în presă (râde). Păi uite, principala mea sarcină este să dezvolt proiectul ăsta, să îi găsesc noi direcții, să ajung cât mai ușor și mai eficient la beneficiari – 180 de copii cu afecțiuni oncologice, cu arsuri grave sau care trec prin trauma pierderii cuiva drag -, să le identific nevoile reale și să accesez resursele necesare pentru ca lucrurile pe care le-am zis să se întâmple. Și mărturisesc că am descoperit cu maximă surprindere și bucurie o breaslă a celor care lucrează în asociațiile non-profit extrem de racordată la societate, de creativă și de pusă pe treabă! Imaginea aia hipsteristă a „oengiștilor”, oamenii ăia care și-au inventat un ONG pentru că nu aveau chef să facă nimic, e atât de departe de realitate, în 90% dintre cazuri…

Crede-mă, este de muncă în cantități din alea titanice. Un ONG care vrea să facă treabă funcționează după toate regulile unei companii, cu tot ce implică asta. Doar că are mult mai puțini angajați și mult mai multe proiecte. Am cunoscut oameni care lucrează zi-lumină elaborând proiecte fezabile, suplinind ce statul nu face, ajutând, susținând, construind, căutând soluții la probleme extrem de grave din societate. E o lume fascinantă, cu oameni care nu se lasă!

 

MagiCAMPcamp este locul unde copiii își redescoperă copilăria, iar pe primul plan este „Joaca la greu”. În ce constau pregătirile pentru ca totul să fie perfect atunci când copiii ajung în tabără?

Hai să-ți spun unde suntem noi acum. Imediat după taberele de anul trecut, după o scurtă pauză, am început pregătirile pentru proiectele de anul ăsta. Sunt multe, foarte multe de spus aici, de la ce înseamnă o raportare până la detaliile administrative și campaniile de strângere de fonduri, dar, pe scurt, MagiCAMP nu funcționează doar vara, când sunt taberele în desfășurare, ci tot timpul anului, zi de zi. 2017 va fi încă un an de investiții majore în dezvoltarea proiectului și a infrastructurii taberelor. Anul trecut, am construit o casă care permite cazarea a 50 de oameni, cu sală de mese, bucătărie profesional utilată, am dublat suprafața sălii de sport, am modernizat parcul de aventură. Anul ăsta, mi-e și groază să mă gândesc câte avem pe agendă! Voi spune doar: câteva căsuțe spectaculoase, iaz, piscină acoperită, cabinet medical modernizat, beneficiari noi. Cât spațiu ai, Cami? (râde)

Am inaugurat deja proiecte noi, precum Casa Părinților la București, urmează și Casa de la Cluj. În paralel cu strângerea de fonduri și construcția, vom demara două procese esențiale pentru noi: selecția voluntarilor pentru cele 11 săptămâni de tabără din 2017 și cooptarea coordonatorilor de voluntari și selecția copiilor și implicarea echipelor medicale care vor fi în permanență în tabere. Asta în timp ce derulăm și proiectul MagicBOX, coletele cu ajutoare care pleacă lunar către familiile aflate în situații extreme, și încercăm să îi ajutăm pe toți copiii care au nevoie de noi, cu consiliere sau, cât se poate de practic, financiar și logistic.

Spune-ne, te rog, povestea voluntarilor care vin aici. Ce ți-au spus, care sunt motivele care îi adună aici, care sunt așteptările lor, ce anume sunt dispuși să facă pentru ca zilele petrecute în tabără să fie de neuitat pentru copii?

Știu că am mai spus asta, însă voluntarii sunt esențiali pentru un proiect ca MagiCAMP. Avem mâinile legate fără ei. Voluntari nu sunt doar cei care își rup o săptămână de vacanță pentru a le fi alături copiilor în tabere, sunt toți cei care oferă timp, donează, ne ajută să împachetăm coletele, contribuie cu idei, cunoștințe, spun prezent la evenimentele noastre, înoată, aleargă, se cațără sau alunecă pe Dunăre cu pluta, totul în scopul promovării cauzei, sunt cei care ne trimit legume vara, ne sprijină cu o vorbă bună, ne ajută să administrăm site-ul sau vorbesc despre noi.

Care sunt motivațiile lor? Extrem de diverse. De la suferințe fizice, ale lor sau în familie, până la decese, dezamăgiri, dorința de a face ceva pentru cineva aflat în nevoie, oameni impresionați de cazuri, oameni care caută sens, foști pacienți, meseriași din absolut toate domeniile, medici, asistente, studenți la Medicină, psihologi, instalatori, constructori, avocați, corporatiști, finanțiști, bucătari, actori, dansatori, liber întreprinzători, contabili, tot ce îți poți imagina. Aaaah. Și o incredibilă generație tânără sau chiar foarte tânără care freamătă să ajute! Avem în țara asta niște tineri fantastici, deștepți, puternici, generoși, care nu-și doresc altceva decât să se implice! Pentru mine personal, asta a fost cea mai mare revelație a anului trecut.

Emoțiile sunt uneori covârșitoare, Cami… anul trecut, chiar în prima serie de tabără, doi dintre voluntari au fost părinții unei fetițe care ne-a onorat în 2015 cu zâmbetul ei. A pierdut lupta cu cancerul la câteva luni după tabără, dar părinții și-au dorit să vină și să vadă ce anume se întâmplă în MagiCAMP de copilul lor a vorbit până în ultima clipă despre amintirile acelea. Pur și simplu, nu avem cuvinte pentru ei. Au rămas în continuare alături de noi și ne sprijină de câte ori avem nevoie.

Legat de așteptările lor… Fiecare are motivația lui, fiecare se implică după puteri. Când, însă, ai fost selectat pentru tabere, atunci chiar lași totul afară, fiecare cum poate, și dai în săptămâna ta tot ce poți. Te oferi necondiționat. Efortul acestei săptămâni este mult mai mare decât pare, cred că pot să îți confirme voluntarii oricând. Te trezești în zori, te culci în creierii nopții, după ședința de seară. Nu stai aproape deloc peste zi, deși noi îi sfătuim să nu ignore ora de odihnă. Nu exagerez când spun că am avut voluntari care au plecat acasă după câteva zile, epuizați. Am avut voluntari care au dormit două zile legate când s-au întors din tabără. Voluntari care au adormit în duș (râde). Însă recompensele sunt enorme. Un copil care te-a „adoptat”, care are încredere să își strecoare mâna mică în mâna ta, care spune ce are pe suflet și ce îl doare, care te acceptă ca partener de joacă, te-a adoptat pe viață. Gata, ăla ești! (râde)

Apropo, procesul de selecție a voluntarilor pentru vară, care va începe în curând, e extrem de atent. Serios. Nu glumim cu asta. Sunt mai mulți pași de urmat, de la înscrierea pe site până la scrisoarea de intenție și interviul direct.

Tabăra a luat ființă în 2014, dar de atunci și până acum s-au tot adus îmbunătățiri. Care sunt cele mai importante dintre ele?

E uluitor cât a crescut proiectul din vara lui 2014, când o mână de oameni s-au adunat și au organizat două săptămâni de distracție și aventură pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Până să ne organizăm mai eficient, efectiv gâfâiam să ținem pasul după MagiCAMP! Nu e vorba doar despre îmbunătățiri, în fapt abia din 2015 am început să construim, cu o modernizare reală și fezabilă a infrastructurii taberei în 2016. Demers care va fi continuat, cum spuneam, în 2017. Taberele sunt partea vizibilă din proiect, încununarea strădaniilor noastre de peste an.

Ce pot să spun… am construit de la zero un parc de aventură, am ridicat o casă cu capacitate de cazare de 50 de persoane, am modernizat căsuțele voluntarilor, am dublat suprafața sălii de sport, am modernizat cabinetul medical, am pus la cale noi activități dinamice pentru copii… De fiecare dată când ne apucăm de ceva, ne gândim la ei. Ei sunt motorul nostru. Și apropo de asta, câteva cifre. În 2014 am întâmpinat în tabere 31 de copii, în 2015 – 84, iar în 2016 – nu mai puțin de 180. 180! Nici acum nu-mi vine să cred. Inclusiv o serie care a venit de la Chișinău cu tot cu echipă medicală și voluntari.

Avem copii din toată țara. De unde vrei tu. În 2017, așteptăm, în 11 săptămâni de tabără, bine peste 200 de copii, probabil undeva în jur de 220. De anul trecut, beneficiarilor inițiali ai MagiCAMP, copii diagnosticați cu cancer și leucemie, supraviețuitori sau care încă se luptă cu ea, li s-au adăugat copii mari arși și copii care au pierdut pe cineva drag și au nevoie de sprijin ca să meargă înainte. Sunt sigură că anul acesta plaja beneficiarilor se va extinde și mai mult, la alte afecțiuni grave.

Sunt convinsă că zilele petrecute alături de copiii de la MagiCAMP aduc de multe ori lacrimi în ochii voștri, ai organizatorilor. Sunt desigur lacrimi de bucurie, dar și lacrimi declanșante de gesturile lor impresionante prin sinceritatea și bruschețea lor. Pe tine ce te face să lăcrimezi (atunci când ei nu te văd)?

Oooo… Nu pot să spun de câte ori am plâns înainte de tabără, în timpul taberei și după tabere. Am plâns la fiecare copil care nu a primit acceptul medicilor de a veni în tabără, pentru că sănătatea nu îi permitea, am plâns când aflam cu ce probleme uriașe se confruntă ei și familiile lor, am plâns amar și greu de fiecare dată când ei au murit. Și, din păcate, anul trecut a fost unul negru… Noi toți am plâns până când ne-am golit rezervoarele. Dar cumva, cumva reușim să le încărcăm la loc. Pentru că nu este despre noi, ci despre ei.

Ce mă face pe mine să plâng? Cum ziceam, am o capacitate uriașă de a plânge. Îmi vine să plâng când îi iau în brațe, când îi alin, când îmi spun ceva amuzant sau secret, uneori doar când mă uit la ei, așa, de drag, dar și râd în hohote de zeci de ori pe zi. Nu cred că am râs în toată viața mea cât am râs în ultimii ani, cu copiii! Sunt pur și simplu spumoși, au niște replici de te lasă blocat!

Ce te impresionează la acești copii?

Maturitatea pe care o dovedesc în fiecare zi, în paralel cu copilăriile lor distruse. Trec deseori prin suferințe pe care noi nici nu putem să ni le imaginăm, petrec luni și ani în spital, cu corpurile lor micuțe mutilate repetat, dar sunt atât de generoși, atât de puternici, de sinceri și de curați, că ți-e rușine de toate văicărelile tale. Nu sunt perfecți, să fie clar. Fac o mulțime de năzbâtii care te scot din toate cele, dar și când se uită la tine și te iau în brațe… Și mă impresionează teribil cum se dăruiesc. Cred că asta am învățat cu adevărat de la ei. Și că nu judecă și nu se judecă. Un copil poate fi foarte răutăcios, poate să îi rănească adânc pe ceilalți. Nu și ei. Nu se exclud pe motiv că unul nu are o mână sau un picior sau și-a pierdut darul vederii, nu-și vorbesc urât, din contră, se încurajează. Sigur că fac și pe grozavii, dar în sinea lor știu că sunt acolo și pentru ceilalți.

Mă impresionează și empatia lor, Cami. Și e minunat câți dintre copiii care au crescut și sunt supraviețuitori vor să întoarcă ce au primit și să fie acolo pentru ceilalți copii. Sunt copiii-voluntari. Tropăie deja de nerăbdare să vină vara și să se întoarcă în tabără, de data asta ca voluntari!

Tu însăți un copil fără vârstă, așa cum poți părea multora, sunt convinsă că, la rândul lor, copiii te iubesc și te înconjoară cu tot felul de gesturi de tandrețe. Care sunt cuvintele care ți s-au spus sau gesturile pe care le-au făcut și ți-au rămas în minte?

Mi-e imposibil să fac o selecție, sincer. În doar trei ani de MagiCAMP, am trăit cinci vieți, așa simt. Pe mine, însă, dincolo de orice, de motivațiile mele, de momentul în care mă aflam în viață, m-a cucerit un copil, m-a adjudecat fără drept de apel pentru proiectul ăsta. Era în primul an de tabără, eram voluntar și încercam să țin pasul cu ce se întâmpla, dar era o experiență complet nouă pentru mine. Nu știam ce să fac, ce să spun, cum să reacționez, cum să am grijă de ei, cum să mă joc cu ei, nimic! Eram și obosită, încheiasem o etapă în presă, urma să intru în echipa unui cotidian în doar câteva zile. Dar a venit el, era încă în tratament și într-o stare fizică deloc bună, și m-a luat efectiv de mână, spunându-mi că îi e rău și că are nevoie să se odihnească. Am mers cu el, s-a întins în pat, iar eu, dorind să îl alin, îl țineam cumva în brațe, cu o mână peste piept, peste pieptul la care îl strângea și pe ursulețul Nicu. După vreo jumătate de oră, văd că începe să respire mai greu. Îl întreb ce e și spune așa, stins: „Știi, nu prea pot să respir, mă apeși cu mâna peste piept…”. „Aoleu! Păi de ce nu ai spus?!”. „Nu am vrut să te deranjez…”. El, EL nu a vrut să mă deranjeze pe mine… Ăla a fost momentul în care m-am pierdut complet. Asta îți fac ei (râde).

Am cunoscut și trăit momente irepetabile alături de mulți dintre copii. Sunt fabuloși.

Țineți legătura cu ei peste an?

Da, categoric! Nu doar pentru că desfășurăm numeroase programe care îi implică direct pe tot parcursul anului, ci și pentru că se creează o conexiune atât de puternică, o apropiere atât de intensă, că nu poți reveni la ea doar o dată pe an. Ne scriu copiii, ne scriu părinții lor, ne scriu medicii lor, ceea ce este extraordinar, ne scriu rudele, ne scriu necunoscuți. Înainte de tabere, le spunem voluntarilor să aibă mare grijă la cum manageriază relația cu copiii, din multe motive, cât se poate de raționale. Taberele mari din afară, spre exemplu, precum Barretstown, interzic prin contractul de voluntariat păstrarea legăturii post tabără cu copiii sau cu familia lor. Noi nu am inclus această clauză în contract, dar îi punem în temă pe voluntari și cu aspectele care decurg din decizia continuării legăturii cu copilul și familia.

Avem și o tradiție: Moș Nicolae. Moș Nicolae este vacanța noastră de iarnă. De fapt, era… numărul copiilor a crescut atât de mult, încât nu mai putem să ne adunăm ca în primii ani, la început de decembrie. Pur și simplu, nu mai avem unde să intrăm atâția. Peste 180 de copii și peste 140 de voluntari, medici și coordonatori de ateliere. În decembrie, însă, tot au plecat peste 400 de colete cu cadouri de la Moș pentru copii! Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în campania de strângere de cadouri și Fan Courier că ne-a ajutat să le și trimitem! Pentru următorul Moș pregătim deja o surpriză!

Câți copii s-au bucurat până acum de taberele de la Magicamp?

31 de copii cu afecțiuni oncologice, cancere solide și leucemie, în primele două săptămâni de tabără, din vara lui 2014, 84 de copii în 2015, timp de patru săptămâni, 180 de copii în 2016, timp de nouă săptămâni. 180 de copii. Pentru un proiect de doar trei ani este… uriaș. Anul trecut, pe lângă cele șapte serii pentru copii cu cancer și talasemie majoră, am organizat în premieră și o serie dedicată copiilor care au suferit arsuri grave, tabără în care am avut onoarea să ni se alăture, ca voluntari, cinci dintre tinerii supraviețuitori din Colectiv, dar și o tabără de terapie pentru copiii care au pierdut pe cineva drag, mamă, tată, frate sau soră, și care au nevoie de sprijin pentru a merge înainte. A fost incredibil de emoționant să le fii alături… sincer, eu încă nu-mi găsesc cuvintele pentru asta. Și, tu știi, nu prea rămân eu fără cuvinte.

Pentru 2017 pregătim 11 săptămâni de tabără, pentru aproximativ 220 de copii, cu o foarte posibilă dezvoltare la nivelul palierului de afecțiuni. În orice caz, ne dorim ca în următorii ani taberele să se desfășoare pe cât mai multe luni din an. Să vedem cum reușim să folosim cât mai mult din an în sensul acesta și să jonglăm cu vacanțele copiilor!

Care sunt copiii care au fost aici pe care ți-e greu să-i uiți?

Nu știu dacă mă crezi, dar îi știu, după nume și familie, pe aproape toți cei 180 de copii care au venit anul acesta în tabără. Știu și de unde vin, am în telefon aproape toate numerele lor sau ale părinților. Am în cap 180 de povești care se mișcă în fiecare moment, care trăiesc, au trecut și viitor. Atât de mult am vorbit cu ei sau despre ei, de atâtea ori ne-am auzit pentru organizare, că nu îi pot uita, deși oricum nu vreau. Sigur că unii se lipesc de tine mai tare, iar pe cei din primul an nu îi voi uita câte zile voi avea, însă, crede-mă, sunt uluitori cu toții! Prin ce trec, ce depășesc în fiecare zi… păi ce facem noi e floare la ureche! Există copii cu care vorbesc aproape zilnic, cu care povestesc câte în lună și în stele și facem planuri, există copii cu care mai vorbesc doar în capul meu, pentru ei povestea pe lumea asta s-a încheiat, și există copii pe care abia aștept să îi cunosc.

Ce relație aveți cu părinții copiilor ce vin la MagiCAMP?

Părinții copiilor care vin în tabără sunt parteneri esențiali pentru noi. Din foarte multe puncte de vedere. Este greu să îi spui unui părinte care a trecut sau încă trece prin toate chinurile alături de copilul lui „Hei, nu mă cunoști, dar ai încredere în mine, copilul tău se va distra de minune în tabără, o să fie în siguranță, va veni acasă mai sigur pe el, mai optimist, mai luptător, mai încrezător, mai mai mai…”. Dacă aș fi părinte și aș avea un copil care trece prin asemenea chinuri, mi-ar tremura inima, nu știu dacă aș avea curaj să îl las cu niște oameni care sunt, în esență, necunoscuți, despre care nu știu mare lucru. Dar ei ne-au girat până acum cu încredere și asta e incredibil! E adevărat că am și luptat pentru asta. Așa că relația asta se bazează și se construiește pas cu pas pe încredere și transparență. Suntem, oricum ar suna asta, o familie. Oricine sună, cu orice problemă, nimic nu rămâne neluat în calcul.

Se cuvine să spun și cât de importantă, vitală chiar, a fost de la început echipa medicală. Woow! Medici oncopediatri și asistente de oncopediatrie, medici de tot soiul de specialități, au zis „Da, da, suntem cu voi”. Miliarde de pălării dacă am avea le-am scoate pe toate în fața lor! Fără ei taberele nu ar exista, proiectul nu ar exista. Au avut încredere în noi, ne-au ajutat să punem pe picioare MagiCAMP, iar noi încercăm să facem totul să îi sprijinim, cât putem noi. Duc o luptă extrem de grea în fiecare zi pentru copii. Așadar, le suntem profund îndatorați doamnei doctor Codruța Comșa, de la IOB, dânsa fiind și directorul medical al taberei, doamnelor doctor Oana Iaru și Olivia Drăgnescu, dar și tuturor cadrelor medicale de la IOB, Fundeni, Marie Curie și Grigore Alexandrescu și medicilor din toate spitalele din țară care s-au oferit să ne sprijine! Toți sunt în echipa MagiCAMP pro bono.

Cum vezi această tabără în viitor?

Departe. Foarte departe. O văd tot mai puternică, mai activă, mai ofertantă, mai benefică, pe o perioadă tot mai generoasă și cu tot mai mulți beneficiari. Însă MagiCAMP nu mai este de mult doar o tabără, este un conglomerat de acțiuni și programe specializate dedicate copiilor cu afecțiuni oncologice și familiilor lor și tuturor copiilor aflați în situații limită. Avem multe, dar multe idei pentru anii ce vin, tot ce ne dorim este să le putem pune în practică!

Faptul că inițiatorul acestui proiect, Vlad Voiculescu, a fost învestit în funcția de Ministru al Sănătății a lăsat impresia că povestea de la MagiCAMP a convins, dar a și aprins speranța în omul de rând cum că poți reuși chiar dacă ești un om bun și integru și în deplină cunoștință de cauză a domeniului pe care îl reprezinți. Crezi că acest exemplu va fi suficient de puternic pentru ca astfel de oameni să fie tot mai mult scoși în față?
Vedem cu toții ce se întâmplă în România în prezent, ce forță și ce conștiință se naște din oamenii care au stat tăcuți până acum. În ciuda aparențelor, cred că ceea ce ne unește este mult mai puternic decât ce ne dezbină. Cred că schimbarea nu vine din niciun alt loc decât din noi. Din mai binele nostru comun.

Uriașul merit al lui Vlad Voiculescu, unul dintre fondatorii MagiCAMP, alături de Melania Medeleanu și de Andreea Brînzoiu, e capacitatea de acțiune. La Vlad, nu există mâine sau mai târziu, odată ce a identificat o nevoie, o problemă, este setat să o rezolve, creând în același timp și un sistem prin care acea problemă să nu mai apară. Este un om cu o capacitate de muncă incredibilă, de o corectitudine înfricoșătoare, cu o determinare și o inteligență pe care rareori le-am văzut. Și, dincolo de asta, meritul fostului ministru al Sănătății este nu numai implicarea, ci și talentul de a crea echipe funcționale, dedicate, deștepte. Oamenii providențiali se întâlnesc cu un scop, chiar dacă nu știu de la început. Proiecte ca MagiCAMP se nasc din sensibilitate, putere, dorința de a ajuta.

Iar românii nu trebuie să scoată pe cineva în față, trebuie să aibă încredere în ei, să fie solidari și să îi lase pe oamenii care pot face lucrurile cu adevărat bine, corect, să și facă asta. Oamenii ăia mari ies singuri în față, nu trebuie împinși. Fiecare avem însă un rost.

Pe ce perioade se desfășoară taberele MagiCAMP și ce se întâmplă în tabere în restul anului?

Taberele vor avea loc și anul acesta în vară, cel mai probabil din prima până în ultima săptămână de vacanță. 11 sau chiar 12 săptămâni, depinde și de evoluția lucrărilor care vor avea loc la Brănești, atât în tabără, cât și pe dealul unde e parcul de aventură MagiCAMP. O serie durează o săptămână, de duminică până sâmbătă, incluzând aproximativ 23 de beneficiari cu vârste între 5 și 16 ani. Din cauza lucrărilor continue la infrastructură și modernizare, taberele s-au desfășurat doar vara, când vremea îți și permite să te bucuri complet de natură. Nu excludem, însă, ca pe viitor să folosim, în funcție de tipurile de beneficiari, și vacanțele de primăvară sau de iarnă. Vom vedea.

Până acum, în restul anului în tabere s-au întâmplat lucrări. E, totuși, un loc în care s-a construit de la zero, iar construcțiile necesită luni și luni de pregătiri și de muncă. Munca la tabere începe aproape imediat după ce s-au încheiat anterioarele.

Acum, spre exemplu, cum va permite vremea vom deschide iar șantier. Construim, dar și reparăm. Majoritatea celorlalte proiecte MagiCAMP sunt coodonate de la București. În curând, și de la Cluj, pentru că avem deja o echipă care acționează pe Transilvania.

Cum pot ajuta oamenii simpli la prosperitatea MagiCAMP?

În multe moduri. Pe site-ul www.magicamp.ro, pe care îl vom relansa în scurt timp, sper, există o secțiune care se cheamă „Cum poți ajuta TU”. Sunt trecute acolo câteva modalități, însă, desigur, sunt variante la care noi nu ne-am gândit. Avem nevoie de donații, atât în produse alimentare de bază și în produse de igienă, pentru coletele MagicBOX, dar și de materiale pentru tabără. Necesarul pentru fiecare proiect este trecut acolo.

De asemenea, tocmai am demarat proiectul Casa Părinților, destinat copiilor care trebuie să vină la control, la tratament sau la alte investigații care nu impun internarea. Secțiile de Oncopediatrie sunt deseori arhipline, ceea ce face procesul internării un calvar pentru toată lumea. Casa aceasta, aflată în apropierea spitalelor mari din București cu secții de Oncologie și Hematologie pediatrică, e un mic respiro. Îți permite să stai într-o atmosferă liniștită, mai mult decât decentă, cu tot ce îți trebuie, și să te concentrezi pe ce ai de făcut, pe tratament și pe recuperare. Casa Părinților va fi în curând disponibilă și la Cluj. Și aici ne trebuie lucruri, de la așternuturi până la televizoare, computer, cuier, covorașe, pilote, aspirator și plante decorative.

Aaa, și foarte foarte important! ANAF a publicat recent formularul oficial care permite direcționarea a 2% din impozitul pe venit către o cauză caritabilă. E extrem de important ca lumea să facă acest gest, indiferent de cauza pe care o alege, nu costă absolut nimic și este de un ajutor uriaș pentru cei care desfășoară diverse programe. Iar dacă cineva consideră că și MagiCAMP e un proiect care merită sprijinit în acest fel, e minunat! Formularul poate fi descărcat de pe site-ul nostru, secțiunea „cum poți ajuta TU”, completat și fie depus direct la ANAF, fie trimis pe adresa noastră, astfel încât să îl putem depune noi.

Oricând, în orice problemă, suntem de găsit atât la adresele noastre de email, cât și la contact@magicamp.ro.

Ce înseamnă pentru tine bunătatea?

Oamenii fabuloși pe care i-am cunoscut în ultimii ani. Copii și adulți. E momentul când totul se reduce la un zâmbet, la o privire, la un luat de mână când ți-e greu, la o încurajare.

Ce apreciezi cel mai mult la un om?

Oamenii sunt atât de complecși, încât e greu și imprecis să îi reduci la un singur set de calități sau la o singură noțiune. Sunt absolut surprinzători, și asta văd în fiecare zi. Admir la ei multe lucruri, dar mă uimește infinita capacitate de a merge înainte, de a muta munții din loc, de a acționa și de a iubi. Probabil că asta e, de aici pleacă treaba. De la iubire.

 

De  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

, , , , , , , ,