Nansi Lungu este profesor la catedra de Sociologie a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu și coordonatorul departamentului de Psihologie a consumatorului la BitDefender. Orice discuție cu el devine o incursiune fascinantă într-o lume despre care vrei să afli tot mai mult și mai mult. Într-o existență cotidiană în care aproape că uităm să ne mai punem întrebări despre noi și despre lume, discuția cu Nansi a fost ca o binemeritată pauză de la haosul din jurul nostru. 

 

  1. Recent te-am urmărit cu atenție la o conferință în cadrul căreia ai subliniat o idee foarte interesantă: este Internetul un mediu distinct sau o prelungire a propriei minți?

Internetul, în mod sigur este încet, încet, o extindere a propriei noastre minți. Nu este un mediu folosit doar pentru comunicarea cu ceilalți, în același timp îl folosim și ca un sistem de calcul. De exemplu, el ne stabilește care știri sunt mai importante decât altele sau ce lucruri merită să intre în atenția noastră sau nu. Spre deosebire de un mediu la care ne raportam mai mult, televiziunea, unde nu mai puteai face asta, spunea cineva ceva și era acolo, nu alegeai. Interesant e că unele studii arată că noi confundăm ceea ce am aflat pe internet cu ceea ce știam. Rezultatele acestor studii demonstrează că nu ne mai amintim că am căutat și ce am căutat pe Google, ajungem să credem că aceste informații le știam noi. În același timp, internetul ne permite o selectare a surselor, în așa fel încât eu să hotărăsc dacă vreau să aud lucrurile care îmi plac sau dacă vreau să caut și păreri contrare alor mele.  Desigur, de multe ori, oamenii aleg prima variantă.

  1. Cum percepe de fapt mintea acest „tool” atât de folosit, Internetul?

Pericoul care apare este, cum spuneam, să ne raportăm la internet ca la un mediu obiectiv, în timp ce el este, de fapt, un mediu construit. El nu mai respectă regulile mediului real, dar se comportă ca unul foarte complex. De exemplu, avem senzația că noi căutăm întâmplător uneori, dar în același timp mediul acesta ne servește ceea ce a învață el despre noi. Cu alte cuvinte, și el ne caută pe noi, ceea ce mărește acest efect de a rămâne prinși în propria perspectivă. Dar, studierea raportului minții cu internetul este abia la început. Abia acum am aflat și noi despre el, abia acum ne punem problema să studiem cu adevărat această perspectivă. Problema este că nu avem timp să ne dezmeticim bine, că iar se schimbă ceva în perspectiva tehnologiilor, lucruri care complică cunoașterea aprofundată.

 

  1. Cum se adaptează sociologia și psihologia la acest instrument numit Internet? Ce a apărut nou în aceste discipline odată cu avântul pe care l-a luat folosirea Internetului în aproape toate domeniile vieții de zi cu zi?

E o foarte bună întrebare. Sociologia și psihologia fac încercări să se adapteze, învață lucruri noi, probabil că vor fi revoluționate de posibilitățile tehnologice pe care le oferă internetul. De exemplu, microtargetarea. În momentul acesta putem strânge date despre oameni în așa fel încât să știm mai multe decât știu ei înșiși despre sine. Putem, în același timp, să strângem masiv date despre oameni care să permită nu numai microtargetari, ci să ajute și la înțelegerea dinamicilor la nivel de grup. Practic, internetul a făcut ca multe zone ale sociologiei să suporte schimbări masive. De exemplu, înainte, sociologia își lua date pentru un studiu o dată la câțiva ani. Azi, datele adunate prin intermediul noilor tehnologii îți pot răspunde la o tendință de comportament de la o oră la altă. Aici există totuși și un pericol în ceea ce privește rezultatele: un studiu realizat la câțiva ani îți poate oferi imaginea unor tendințe mai stabile, în schimb targetările fulger ale grupurilor pot scoate la iveală tendințe care să fie întâmplătoare sau care nu sunt atât de relevante. Am ajuns de la puține date, obținute în timp, la prea multe, astfel încât nu mai știm care sunt relevante.

  1. Aplicații precum Instagram, YouTube sau Facebook dau ocazia fiecăruia dintre noi, pentru prima oară, să fie propriul creator al unui canal de comunicare, al unui „jurnal de știri”. Ce înseamnă asta pentru modificarea percepției noastre despre sine și ce efecte adverse pot apărea?

Fenomenele sunt multiple. Una dintre cele mai dificile situații, despre care se vorbește mai puțin, este aceea legată de crearea unei realități și a propriei realități din mers. Adică, odată ce ai expus public o opinie și ea a fost atacată, tu, pentru a rămâne o sursă de încredere pentru tine și ceilalți, vei fi nevoit să o aperi cu toate resursele de care dispui. Tocmai pentru a nu te descalifica față de ce ai prezentat tu public. Asta va conduce spre radicalizare și spre un comportament de a decide și a forma o opinie mult mai devreme de o maturizare a ei, din perspectiva cunoașterii personale. În același timp, reacția contra reacție polarizează imediat grupuri. Nu mai există dezbateri pe rețelele de socializare, ci doar opinii pro sau contra. Doar butonul de „like” sau cuvinte în direcția „dislike”, că acest buton nu îl avem încă.

Legat de percepția propriului sine, odată cu conectarea atât de largă, orice opinie își are un public, ceea ce ne face să ne simțim bine în a fi consonanți cu publicul nostru. Și aici există un pericol. Nu numai că ți-ai creat un public favorabil, dar înseamnă și o exacerbare a impresiei că generezi idei bune, atractive. Dacă 1% din populația României este de acord cu tine și 99% nu ar fi de acord, prin acest ecou de cameră, tu practic observi că 200.000 de mii de oameni sunt de acord cu tine. E fascinant, pentru că acest fapt îți crește propria impresie despre tine și despre ideile tale și nu știm dacă la nivel obiectiv este corect. De asemenea, nu putem înțelege încă totul despre efectele pozitive sau negative al unei astfel de percepții și modul cum influențează ea la nivel macro societatea, care este impactul acestei transformări individuale, la nivel social mai mare. Trebuie să așteptăm să se maturizeze generația de acum, de la millennials încoace și poate atunci vom putea vorbi despre efecte, cum ar fi, de exemplu o idee – creșterea încrederii de sine printr-o astfel de expunere.

 

  1. Crezi că ar trebui să existe mesaje publice de tipul „consumați platformele de socializare cu măsură”, așa cum avem mesaje legate de consumul de apă sau produsele alimentare?

Nu. Și spun acest lucru nu pentru că nu aș fi de părere că lucrurile nu ar trebui consumate cu măsură, ci pentru că nu cred în eficiența acestor mesaje, în acest fel. Platformele de socializare speculează niște nevoi fundamentale, de exemplu dorința de a fi în legătură, în conexiune cu ceilalți, dar în același timp speculează și niște neatenții ale noastre legate de mecanismele inconștiente: de premiere rapidă, de a fi la curent cu informații în orice moment, adică „omorârea” unui timp pe care l-am considera altfel pierdut inutil. În timp se creează condiționări imediate – am pus mâna pe telefon și m-am uitat imediat.

  1. Când anume nu ne mai dăm seama de realitatea virtuală vs. cea fizică sau internă a noastră? Ce sfaturi ai avea pentru un echilibru între aceste aspecte ale vieții noastre, ce țin de identitatea personală?

Cred că ne afectează specific, în funcție câteodată de generație. Dacă avem o persoană care a dezvoltat astfel de ritualuri de interacțiune și are o vârstă mică, desigur ca e prins mai mult în bucla de satisfacere rapidă, de căutare de informații în acest fel. Pe de altă parte, oamenii care deja au cunoscut plăcerile date de alternative, legate de a citi, de a se întâlni cu ceilalți, de a comunica aproape de celălalt, cred că și-au construit un stil de viață cu satisfaceri diversificate. Aici putem discuta și de mediul în care cresc oamenii. Trebuie să observăm că, deși a crescut atât de mult interacțiunea online, în continuare există board game-uri (jocurile de șah, de cărți etc. în mediul fizic, nu virtual) și oamenii care le joacă. Ele nu au dispărut, ci au crescut. Este o industrie întreagă dezvoltată în această zonă, pentru că oamenii vor să-și satisfacă și nevoia de proximitate. Până la urmă, rețele de socializare nu ne-au absorbit printr-un conținut, ci printr-o interacțiune rapidă. Dar noi avem în continuare nevoie și de adâncime, de profunzime în relații și acest aspect nu poate fi înlocuit cu adevărat de iluzia existenței sale în mediul virtual.

 

 

  1. Există semne, previziuni că în viitor vom trăi și mai mult în zona digitală. Deja facem cumpărături acolo, plătim facturi, semnăm documente. Crezi că vom ajunge să avem avataruri în lumea digitală și existența noastră se va muta cu totul acolo? Ce vom putea numi atunci ca fiind „realitate”?

Aceasta este o problemă foarte complexă, filosofică. Primul pas pentru înțelegerea ei ar fi întrebarea „va fi mediul virtual la fel de bogat ca cel real?” Și aici aș fi tentat să spun mai degrabă că „nu”, pentru o lungă perioadă de timp. Pe de altă parte, de fapt putem privi următorul mediu din perspectiva unei ipoteze, care se apropie cel mai mult de un viitor posibil: realitatea augmentată. Adică peste mediul real se va suprapune unul virtual și vor putea coexista amândouă. Putem merge pe stradă și ne vom putea uita la o plantă, iar cu o lentilă de pe ochiul nostru, vom afla numele ei, dacă ne interesează. Vom vedea itinerariul de la fața locului, vezi efectiv o săgeată care te îndrumă pe unde poți să mergi. E ca ideea cu pokemonii văzuți și vânați cu telefonul, doar că acum va fi cumva ca o lentilă de contact aplicată direct. Interesant e că, dacă prima fază a augmentării va însemna o completare de informații – nu mai trebuie să cauți numărul casei, ci îl vezi direct pe o casă – în faza a doua e posibil să adăugăm caracteristici astfel ca mediul să ni se pară mai frumos, nu doar să îl vedem mai bine. De exemplu, blocurile din București să fie vopsite virtual și să le vedem așa prin lentile de contact. Să crească o anumită intensitate de a vedea lumea, aspect care să ne ajute să obținem o stare emoțională mai bună.

 

  1. Ce este Mindset, ce își propune și cum funcționează?

Prin „Mindset” mi-am propus să creez un spațiu de gândire alternativă, un loc în care vin oameni din discipline diferite și prezintă ceea ce consideră ca e important pentru ei. Mindset, așa cum îl văd în viitor este așa cum a fost gândit inițial, de altfel – echivalentul în zona cunoașterii a unei săli de sport, a unui spa, dar pentru minte. Care să includă pasiuni pentru care lucrezi la „aparate” diferite, dar care se adresează intelectului. Cum toate poveștile frumoase încep cu joacă și socializare, nu am vrut să neglizez acest aspect, deci e și un spațiu de socializare. În latura lui mai serioasă, proiectul ține o echipă de psihologie a consumatorului, de economie comportamentală, care este încorporată în Mindset.

El are și o puternică latură emoțională, să-i spun așa, pentru că a pornit de la interacțiunea pe care o aveam cu studenții în afara școlii, a pornit într-o cafenea în care ne întâlneam să discutăm diverse subiecte pe care nu reușeam să le atingem sau să le aprofundăm la curs. Iar astăzi am ajuns la un spațiu în care echipe din zona corporate, fie de inovație, fie de dezvoltare și cercetare, vin și–l accesează.

COOLtura Mall