În fiecare moment al zilei, în orice loc al globului, cineva duce la gură o ceaşcă cu ceai. Acesta este un prilej de relaxare sau ceea ce aduce cu sine o atmosfera intimă şi caldă într-o întâlnire cu prietenii. Obiceiul de a bea ceai face parte atât de profund din vieţile noastre, încât poate că uneori nu-i mai dăm importanța cuvenită. Însă într-o ceaşcă cu ceai se ascund poveşti dintre cele mai interesante. Aşa că, beţi un ceai cu noi?
- Ceaiul este cea mai populară băutură, după apă. În zona răsăriteană a lumii se bea ceai de aproape 5000 de ani, în timp ce vesticii îl consumă doar de 400 de ani.
- Toate tipurile de ceai provin dintr-o singură plantă, Camellia Sinensis, iar diferenţa este făcută doar de modul în care sunt procesate frunzele: ceaiul alb provine din mugurii Camelliei Sinensis, cel verde, din frunzele proaspete şi foarte puţin procesate, iar cel negru, din frunze ajunse la maturitate.
- Legendele spun că ceaiul a fost descoperit de Shennong, unul dintre marii împăraţi ai Chinei, inventator al medicinei chineze. Pe când bea o cană cu apă fiartă, câteva frunze de ceai au căzut în recipient, iar împăratul a fost foarte plăcut surprins de aroma şi de efectul revigorant al acestei băuturi. Alte legende spun că împăratul a încercat efectele pe care le are ceaiul chiar asupra lui. A consumat ierburi otrăvitoare şi apoi a folosit ceaiul ca antidot. Leacul a funcţionat perfect.
- În China, Tibet, Mongolia şi Asia Centrală, ceaiul a fost folosit în loc de bani până în 1800! Bucăţile solide de ceai, ca un fel de lingouri, erau moneda preferată de schimb şi în Siberia. Însă cu toate că erau atât de valoroase, pe vreme de foamete „lingourile” de ceai erau o sursă importantă de hrană.
- Thomas Sullivan este inventatorul pliculeţelor de ceai, care au apărut în 1904, în Statele Unite. Intenţia lui Sullivan a fost aceea de a trimite clienţilor săi mostre de ceai asamblate într-un mic săculeţ de mătase. Clienţii nu au ştiut cum să pună ceaiul în cană, aşa că au introdus săculeţul de mătase cu totul. Sullivan a speculat imediat situaţia şi astfel s-a născut una dintre cele mai populare invenţii.
- În Asia, cei care ghicesc viitorul în frunze de ceai sunt la fel de respectaţi ca astrologii. Asiaticii obişnuiesc să lase pe fundul ceştii un pic de ceai şi frunzele din care a fost preparat şi să amestece de trei ori. Se crede că modul în care se aşază frunzele poate da indicii despre viitorul persoanei respective.
- Ceaiul Panda Dung este cel mai scump din lume. Este un tip de ceai cultivat în munţii Ya’an, din provincia Sichuan, China, iar specificul sau constă în faptul că pentru fertilizare sunt folosite excrementele urşilor Panda. O ceaşcă de ceai Panda Dung poate costa şi 200 de dolari.
- Ceaiul a fost adus în Europa de preotul iezuit de origine portugheză Jasper de Cruz. Acesta a vizitat China în 1590 şi a adus cu el unele dintre plantele uimitoare pe care le-a descoperit în această călătorie. Din cauză că era foarte scump, ceaiul era consumat în acea vreme doar de aristocraţi şi preoţi.
- Un călugăr zen, Murata Shuko, a creat, în secolul al XV-lea, ceremonia japoneză a ceaiului, care a devenit cu timpul mai mult decât o artă, o adevărată filozofie de viaţă.
- În fiecare zi, sunt băute peste 200 de milioane de ceşti cu ceai.
- În 1914, din raţia celor 5 milioane de soldaţi din trupele britanice nu a lipsit niciodată ceaiul. În 1940, Churchill afirma că „ceaiul a fost chiar mai important decât gloanţele”!
- Se crede că ceremoniile de servire a ceaiului din Marea Britanie au favorizat sexul ilicit. Aceasta pentru că doamnele puteau purta o rochie mai largă, fără corset, drept pentru care nu era necesară prezenţa unei cameriste. Iar acesta era momentul când se întâmpla totul.