„1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” a fost o nouă campanie lansată de organizația Narada, de data aceasta, cu sprijinul Inditex. Și cu scopul de a echipa cu încălțăminte, îmbrăcăminte, ghiozdane și rechizite copiii cu risc major de abandon școlar. Potrivit unui studiu desfășurat de Narada, acestea sunt cele mai importante cauze identificate care îi împiedică pe copii să meargă sau se întoarcă din această toamnă la școală. 8220 de elevi din România actuală se simt marginalizați și rușinați din cauza acestor lipsuri de bază, de lucrurile vechi pe le au (sau nici pe acelea), de povești de viață apăsătoare, de lipsa părinților, de sărăcie. Am stat de vorbă în interviul de mai jos cu Raluca Jianu, președinte Narada despre toate aceste lucruri, încercând să aflăm ce putem face și noi pentru a ajuta.
Raluca, „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” este una dintre cele mai mari campanii de mobilizare socială pentru a ajuta copii din medii defavorizate să ajungă sau să se întoarcă la școală. Cum ati identificat nevoile acestora?
În harta Edu, am avut peste 1.400 de alerte și de-a lungul celor trei ani am primit sesizări de la nevoi extrem de urgente, de la nevoi punctuale, care ar face viața mai bună atât profesorilor cât și elevilor, sau atât elevilor cât și profesorilor.
Mereu ne-am întrebat care sunt cele mai pregnante provocări, dacă rezolvăm o alertă sau o nevoie, ce se întâmplă cu celelalte, care este prioritatea corectă sau ordinea de priorități în așa fel încât să avem cel mai mare impact asupra educației și stării de bine a copiilor. Așadar, în mai, anul acesta, am făcut un studiu în peste 380 de școli din țară, cărora le-am luat pulsul și pe care le-am întrebat despre prioritățile lor, prin chestionare, chiar interviuri și focus groups. Ce am preluat de aici este faptul că există o multitudine de nevoi și am fost chiar surprinși să vedem că există nevoi de bază, pur și simplu copiilor le lipseau niște elemente de bază pentru a începe școala.
Așadar, pe baza acestor răspunsuri am identificat patru mari intervenții pentru acest an, iar una dintre ele a fost legată de sprijinul copiilor pentru a se întoarce la școală. Odată înțeleasă această provocare, ne-am dorit să spunem mai departe. Am făcut un apel către școli să ne spună cam câte situații de copii care nu au strictul necesar – aici ne referim la ghiozdan, rechizite, încălțări – există în comunitățile lor și am rugat profesorii să ne povestească mai multe detalii despre provocările acestor copii. La această primă chemare, în numai câteva zile, am primit cereri și alerte și semnalizări ale profesorilor din toată țara, din 38 de județe și peste 120 de comunități care au semnalat în total 8.220 de copii.
Am făcut asta printr-o nouă funcționalitate în HartaEdu, în care am captat aceste prime impulsuri. Ulterior, pe baza unui ghid, profesorii și directorii ne-au trimis peste vară, chiar în concediul lor, răspunsurile detaliate legate de nevoile copiilor și am putut să facem ordine de priorități, propunându-ne să ajungem la măcar 2.500 dintre acești copii.
Care a fost mecanismul campaniei și cum s-a implicat Narada în sprijinul copiilor?
În ceea ce privește mecanismul de campanie, în primul rând, ce am identificat noi ca soluție a fost să dăm acestor copii care sunt în prag de abandon școlar sau de eșec școlar pe parcursul anului pentru că nu au lucrurile de bază, un kit complet, ceea ce presupune o pereche de încălțări, o geacă de iarnă, un ghiozdan nou cu caiete și rechizite. A fost extraordinar că alături de noi au venit și prietenii noștri de la Inditex, partener cheie al organizației, pentru a da un prim exemplu de implicare. Și ei au contribuit cu suma necesară finanțării primelor o mie de pachete de speranță, cum le-am numit noi.
Noi am pus la punct un mecanism prin care orice persoană poate contribui la achiziția unui kit integral sau parțial, poate contribui la elemente din acest kit printr-o donație, fie printr-un SMS cu textul Educatie la 8864, fie prin a accesa pagina de campanie, de exemplu, descult.hartaedu.ro și chiar am avut pe parcursul campaniei, în trei malluri din București, o instalație foarte drăguță, realizată prin bunăvoința artistei Irinei Dragomir, lângă care vizitatorii au putut să doneze la un totem digital. Instalația respectivă presupune o floare făcută din lână împâslită,, care de fapt a fost inițial un boboc, ce a înflorit pe parcursul strângerii de donații, asemenea cu potențialul unui copil. Ulterior, lucrarea de artă a fost expusă la Galateca, în cadrul unei expoziții imersive, prin intermediul căreia ne-am dorit să aducem comunitățile vulnerabile cât mai aproape de noi, chiar în centrul Bucureștiului, acest oraș minunat care, de multe ori, ne astupă simțurile din cauza aglomerării și provocărilor cotidiene.
Extrem de emoționant și de aceea demn de menționat este efortul angajaților din companiile multinaționale care, s-au alăturat misiunii și, datorită faptului că au avut pagini web dedicate, au reușit să doneze sume de bani ce ulterior s-au transformat în pachete de speranță pentru copii. Amazon, Mastercard, Adobe, Impetum Group, Roca Industry sunt doar câteva dintre companiile la care lucrează toți acești oameni de bine. Fundația Fan Courier, Frisbo și BIC ne-au sprijinit enorm în această campanie și faptul că azi sunt pe drum peste 2000 de kit-uri li se datorează într-o mare măsură.
Care este povestea care pe tine te-a impresionat cel mai mult, în comunitățile în care ai fost?
Au fost mai multe povești. Cred că povestea care a rămas cu mine a fost povestea Ștefaniei, o fetiță care vine dintr-o familie modestă, este mult spus, o familie și cu un istoric de agresiune și tot felul de provocări, o familie ce trăiește în niște condiții precare. O fetiță pe care am întâlnit-o alături de sora ei și m-a impresionat să le văd pentru că și eu am o soră, m-a impresionat să le văd nedezlipite și ținându-se de mână. Pe parcursul vizitei am avut ocazia să mă joc puțin cu ele cu un joc cu niște experimente de chimie și, în timp ce făceam asta, mă gândeam că sunt atât de mulți copii care achiziționează aceste kituri și se plictisesc foarte repede de ele, copii pe care i-am întâlnit, de exemplu, în București sau copii care mereu acumulează cunoștințe noi pentru că fac tot felul de activități extracurriculare și părinții investesc în ei și care, poate, merg la școli care îi solicită intens și îi implică astfel. M-am dus la aceste fetițe și chiar mi s-a părut șocant contrastul dintre acea cutie cu experimente care propunea, de exemplu, să faci experimente inclusiv cu suc de lămâie sau de portocale și curtea plină cu lucruri și jucării care poate au fost strânse din ce au aruncat alții.
Am vizitat o altă familie, unde povestea era și mai tristă: Un tată ce își crește singur cei șapte copii, pe care nici nu știe bine cum îi cheamă pe fiecare în parte. Mama lor a murit în urmă cu un an și, de fapt, singura care se ocupă ca ei să fie îmbrăcați, hrăniți, culcați la timp sau nu, este sora lor mai mare, o adolescentă care poate ar fi putut să viseze la o viață mai liniștită, la o rochie nouă, la o ieșire cu prietenii, la lucruri normale pe care le fac tinerii de vârsta ei. ea însă își dorește să termine școala, să aibă o meserie și să își cumpere o locuință unde să-i aducă și „pe ăștia mici”.
Ce te-au învățat pe tine cei mici, cu povești de viață atât de grele?
Eu locuiesc în București, iar Bucureștiul este un oraș care a devenit din ce în ce mai aglomerat, un oraș care nu se oprește niciodată. Avem mereu un zgomot de fundal, avem mereu lucruri de făcut, alergăm dintr-o parte într-alta. Oamenii cu care mă întâlnesc și cu care lucrez sunt în permanență trași în toate direcțiile, pentru că mereu au deadline-uri de împlinit și mereu simt, aud de la ei acest feedback că, indiferent că este ianuarie, decembrie, august sau perioada sărbătorilor când ne-am fi așteptat să fie mai liniște, mereu există această aglomerație. Asta este realitatea capitalei noastre. Bucureștiul este un oraș care desensibilizează, în care suntem atât de stimulați de toate aceste informații și de tot ce ni se prezintă, încât este extrem de ușor să te desensibilizezi. Și ce am învățat de la acești copii este tocmai că, în ciuda condițiilor de viață pe care le au, au capacitatea de a se conecta și o dorință puternică de a construi ceva pentru ei. Și atunci văd cât de mult ne pot inspira poveștile lor și poveștile directorilor și profesorilor care nu renunță să călătorească kilometri dintr-un sat într-altul sau din orașele în care stau, să nu îi lase în urmă pe acești copii în care cred și care au o șansă în comunitatea noastră și în viitorul acestei țări.
Spuneai că în acest moment vorbim de 8220 de copii care au nevoie de susținere. Prima parte a campaniei a vizat 2500 de copii. Cum va continua aceasta?
Campania va rămâne deschisă și oricine poate și își dorește va putea dona în continuare pe pagina descult.hartaedu.ro și susține acești copii. Eu nu mă păcălesc cu gândul că am rezolvat abandonul școlar și riscurile de eșec școlar prin acest kit, ci din contră este doar un început. Este nevoie să continuăm cu această intervenție. Și speranța mea este că prin această acțiune și prin tot ce am pus la dispoziție ca instrumente prin HartaEdu vom oferi în continuare atât școlilor și profesorilor, dincolo de cele 120 de comunități, posibilitatea de a semnala aceste situații, cât și oamenilor de bine, spațiul în care să contribuie și să sprijine acești copii aflați în risc de a nu merge la școală din cauza lipsurilor materiale.
Ce v-ați propus la Narada în ceea ce privește această campanie?
Ce vom face noi la Narada în următoarea perioadă este că vom studia impactul în comunitățile în care am intervenit, din care vrem să învățăm care este rețeta ce poate da acest efect de inerție, care este rețeta prin care putem găsi cel mai eficient mod în care situațiile din astfel de comunități se pot ridica la suprafață și comunitatea se unește în jurul lor pentru a le rezolva. Iar aici ne vom uita poate chiar la extinderea de funcționalități în HartaEDU.
Îmi propun prin această campanie ca la Narada să învățăm și să eficientizăm astfel de intervenții pentru ca, pe termen lung, să găsim cele mai bune modalități prin care putem scoate provocările la suprafață și să le rezolvăm într-un fel sustenabil, prin mobilizarea comunităților, în așa fel încât să oferim sau să contribuim la o educație de cât mai înaltă de calitate și șanse echitabile pentru toți copii.
Ce surprize plăcute ai avut de la demararea acestei campanii?
Cred că aș începe de la scoaterea la suprafață a nevoilor, acolo unde am văzut cu câtă iubire și implicare ne-au scris profesorii și directorii poveștile copiilor din clasele lor, care au nevoie de acest sprijin și de aceste resurse. Am rămas surprinsă să văd copii creativi care încearcă pe cât de mult să spargă limitările pe care le au. De exemplu, m-a impresionat foarte tare povestea unui copil care, atunci când nu a avut bloc de desen, pentru un proiect a lipit două foi de matematică și a făcut pe ele portretul lui Ion Creangă, iar alături a scris informații relevante despre scriitor. De la copii, directori și profesori care trec peste rușinea de a cere și de a nu avea pentru a fi parte, la oameni extraordinari care vor să se implice. De exemplu, am vorbit cu o fostă colegă de-ale mele din corporație care lucrează într-o mare companie de IT și și-a implicat toți colegii să doneze. Acesta a fost cazul multor companii partenere care și-au mobilizat angajații să doneze și-au achiziționat un număr impresionant de kituri pentru acești copii. Am fost impresionată de oameni care poate că au o viață publică și-au venit cu noi în comunități și-au oferit o parte din ceea ce sunt ei și din energia lor și misiunea lor pe acest pământ către acești copii. Sunt oameni precum Olimpia Melinte, precum Irina Dragomir, precum Ana Maria Bucura sau Vali Bărbulescu. Și, în general, m-au impresionat colegii mei extraordinari, care, cu lacrimi în ochi atunci când au auzit poveștile copiilor, s-au mobilizat să facă lucruri și-au lucrat și zile și nopți să facă această campanie să se întâmple, de la a dezvolta funcționalități pe HartaEdu până la a ne asigura că avem toate pârghiile necesare de a strânge aceste resurse și inclusiv montarea instalației în cele trei malluri care ne-au fost alături pe această perioadă(Băneasa, Promenada și AFI).
Ce ar fi necesar pe termen lung pentru ca acești copii să nu abandoneze școala?
Pe termen lung, atât împotriva abandonului, cât și pentru a preveni un eșec școlar, e necesar să întărim ecosistemul din jurul copilului. Evident că noi sprijinim directorii și profesorii care fac tot ce pot, dar este necesar să îi aducem și pe părinți aproape, să înțeleagă valoarea educației, să le dăm pârghii prin care le pot asigura cele necesare copiilor, fără să se simtă mai prejos, să dăm inclusiv acestor copii perspective pentru educație în general, ca să nu își piardă licărirea de speranță în goana după împlinirea nevoilor de bază. Și atunci trebuie să ne uităm la acest întreg ecosistem, cum susținem părinții, cum susținem școala, cum susținem comunitatea, să se mobilizeze în jurul acestor cazuri și cum susținem trasarea unei traiectorii sănătoase, pentru ca acești copii să-și pună potențialul și valoarea în societate și să nu se piardă între nevoi.
Din păcate, încă foarte multe dintre cererile pe care le avem sunt pe resurse de bază, pe nevoi de bază, și chiar în zona aceasta de abandon și eșec școlar, pentru că mulți copii nu au încălțări, nu au ghiozdan, nu au rechizite, nu au îndrumarea de bază legată de ce reprezintă școala pentru viitorul și potențialul lor, nu au susținere și înțelegere emoțională și sprijin în a-și defini o traiectorie coerentă și sănătoasă în viață. Și au în jurul lor un mediu din ce în ce mai instabil și contrastant care, cu ușurință, îi face să se ducă pe drumuri care nu sunt cele mai fericite pentru unii dintre ei.
Ce avem nevoie noi, ca societate, să înțelegem despre situațiile grele prin care trec acești copii?
Mi-a venit în minte foarte frecvent în ultima perioadă acest “meme” pe care l-am găsit la un moment dat pe internet. Nu îmi dau seama dacă e un citat care aparține unor persoane celebre, așa că mă scuzați dacă nu citez corect. E vorba de, în engleză, choose your hard, să ne alegem greul. Și cred că noi, ca societate, în România, trebuie să decidem dacă greul pe care vrem să-l înfruntăm este în continuare cel legat de nevoi de bază sau greul pe care vrem să îl înfruntăm este mai degrabă despre cum punem inovația la lucru în cel mai echitabil mod posibil și cum creăm valoare nouă și cum evoluăm sănătos ca societate. Din păcate, încă foarte multe dintre cererile pe care le avem sunt pe resurse de bază, pe nevoi de bază, și chiar în zona aceasta de abandon și eșec școlar, pentru că mulți copii nu au încălțări, nu au ghiozdan, nu au rechizite, nu au îndrumarea de bază legată de ce reprezintă școala pentru viitorul și potențialul lor, nu au susținere și înțelegere emoțională și sprijin în a-și defini o traiectorie coerentă și sănătoasă în viață. Și au în jurul lor un mediu din ce în ce mai instabil și contrastant care, cu ușurință, îi face să se ducă pe drumuri care nu sunt cele mai fericite pentru unii dintre ei.