Jurnalist de cel puțin 20 ani, Ramona Raduly s-a alăturat în urmă cu doi ani organizației Narada, cu scopul de aduce o schimbare în bine în domeniul educației, pentru generațiile de acum și pentru cele ce vor veni. Statutul de mamă a doi băieți elevi a motivat-o și mai mult nu doar să se implice în proiectele Narada, dar să și participe la realizarea acestora, inclusiv prin prezența în comunități defavorizate în care copiii încă nu au aceeași șansă la educație. Unul dintre cele mai recente proiecte, Nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI, lansat acum, în luna decembrie scoate la iveală talentele extraordinare ale multor copii din România cu vieți grele de imaginat pentru adulți. Talente pe care le-au achiziționat pentru a supraviețui, pentru a găsi un refugiu și un strop de bine. Care sunt poveștile și talentele acestor copii, cum îi sprijină Narada și de ce e nevoie de o astfel de campanie în România, Ramona povestește într-un interviu exclusiv.
Pe lângă meseria de jurnalist, activezi în cadrul organizației Narada de aproximativ doi ani. Ce te-a atras la această colaborare și în ce fel simți că poți face o schimbare în domeniul educației din România?
Aici am o poveste pe care o spun mereu celor care vor să o asculte și mi-o spun mie însămi de fiecare dată când încerc să mă regăsesc, când simt că mi-e greu și când mă scotocesc prin buzunare după motivație și energie pentru a merge mai departe.
De mică mi-am dorit să fiu jurnalist și am vrut chiar să fiu jurnalist de război, însă nu am ajuns niciodată să fac asta. Sunt convinsă că cineva rânduiește lucrurile, astfel încât să ne așeze pe drumul ce ni se potrivește și se pare că rolul meu a fost acela de a scoate la suprafață poveștile oamenilor drept sursă de inspirație pentru cei în căutarea ei. Astfel că ultimii ani am scris poveștile oamenilor pentru www.LIFE.ro, iar acesta a fost contextul în care, în urmă cu aproape patru ani, am ajuns în comunitățile Narada, într-o acțiune de documentare. Copiii mei abia intraseră în sistemul public de învățământ și eram foarte nemulțumită de felul în care se face educația, de faptul că nu se folosește suficient de mult tehnologia, deoarece curiccula era prea încărcată cu lucruri inutile, că elevii învață în continuare după aceleași manuale îmbâcsite, că nu sunt puși să lucreze în echipă și că e total descurajată gândirea critică. Am ajuns astfel în câteva comunități rurale din Moldova și am văzut ce înseamnă educație la sat, care sunt cerințele, care sunt oportunitățile, care sunt rezultatele. Am avut atunci un moment de reflecție și mi-am spus că e foarte important în viața asta cu cine sau cu ce alegi să te compari. În momentul în care naradienii mi-au cerut sprijinul pe comunicare, nu am stat nicio secundă pe gânduri. Am simțit că asta știu cel mai bine să fac și că aceasta este cumva obligația și datoria mea: să-mi pun talentul la treabă în sprijinul educației. Iar azi asta încerc să fac: să-i conving pe alții, pe cei mulți că e nevoie de fiecare dintre noi să ne implicăm ca să asigurăm cumva viitorul generațiilor de mâine.
Una dintre cele mai recente campanii, „Nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI” își propune să schimbe perspectiva de abordare a copiilor și să extindă interesul educației și al profesorilor axat deseori doar pe rezultate academice spre încurajarea și incluziunea copiilor cu abilități practice, dobândite din greutățile vieții. De ce e nevoie de o astfel de schimbare?
Într-adevăr, e o schimbare atât pentru Narada, cât și pentru cei care urmăresc procesul prin care a trecut organizația în ultimii ani. De ce? În primul rând pentru că aceasta este o campanie care nu se mai uită la un număr mare de beneficiari, e un program care urmărește profunzimea impactului în comunitățile în care ajungem. În al doilea rând este un program pilot din care ne vom lua lecții foarte valoroase.
Și nu în ultimul rând, era nevoie să ne uităm la copiii pe care nu-i vede nimeni. E, putem să-i spune, o frustrare acumulată în timp, în ani de zile în care ne-a tresărit inima de mândrie când auzeam că România a ocupat locuri fruntașe la olimpiade internaționale la matematică, fizică, informatică și îi priveam cu lacrimi în ochi pe acei 5 sau 10 copii care se întorceau acasă cu medalii importante. În același timp noi, naradienii luam pulsul în comunități rurale, la firul ierbii, cum ne place să spunem în limbaj ong-ist și întâlneam copii cu povești de viață incredibile, copii despre care o profesoară dintr-un liceu tehnologic dintr-un sat din Bacău spunea: „Nu știu cum de mai au puterea să se ridice din pat dimineața, având în vedere cât de greu le este și cât de traumatizați sunt”. Ei bine, acești copii nu ajung la olimpiade internaționale, nu sunt premianți la fizică sau matematică și nici nu se exprimă cel mai coerent la limba română. Ei știu însă să cosească, să facă mâncare, sunt super talentați la desen, la muzică, la sport, activități prin care reușesc să se descarce și care le colorează cumva viețile. Pe ei trebuie să-i vedem, să-i sprijinim, să-i auzim.
Care sunt premisele și obiectivele acestui proiect?
Având toate aceste gânduri în minte, ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgiana, o puștoaică născută în Italia, care abia dacă rupea câteva cuvinte în limba română acum doi ani când părinții ei s-au reîntors în țară, pasionată și extrem de talentată la desen, ar putea să-și învețe una dintre colege să deseneze, în timp ce alta o va învăța pe ea să se exprime mai bine în limba maternă. Mai apoi, ne-am întrebat dacă Luca, un copil care din cauza dislexiei și disgrafiei suferă multe forme de bullying la școală și și-a propus să fie cel mai bun din clasă în ciuda limitărilor sale, cu ajutorul acestui program, la finalul lui, va reuși să-și atragă simpatia colegilor și va face progrese semnificative la logopedie. Poveștile sunt nenumărate și nu-mi ajung paginile să le expun, însă mai e ceva. Ne-am dori ca acest program să aibă rezonanță atât la nivelul copiilor, cât și la nivelul profesorilor și al întregii comunități. Dacă la începutul anului școlar viitor profesorii mentori pentru a căror formare am contribuit și noi cu ajutorul specialiștilor în educație și al psihologilor, vor reuși să impună în curiccula de opțional activitățile create pentru laboratoarele EXTRA, iar dacă comunitatea va înțelege importanța implicării ei în educație, atunci programul va fi unul de succes. Și încă ceva. Extraordinar.hartaedu.ro/ e un program pilot care, dacă va reuși să fie multiplicat la nivel național, atunci va fi unul de foarte mare succes, menit să vină în sprijinul celor aproape 25 de mii de elevi ce azi trăiesc la limita sărăciei și excluziunii, conform datelor Eurostat.
Cum se va desfășura acest proiect, care sunt primii pași?
Primul pas a fost acela de a selecta cele 10 școli în care vom pilota programul. Mai apoi, din cele zece școli am identificat câte doi profesori din fiecare școală pe care să-i formăm și care să deprindă capacitatea de a selecta acei copii cu talente ascunde și a de reuși ca prin proigrame și proiecte special gândite, în laboratoarele EXTRA pe care le construim în școlile lor, să poată fructifica aceste talente către următorul nivel de performanță.
Mai exact, construim câte un laborator EXTRA în fiecare școală, unde vom face mai multe stații bazate pe abilitățile excepționale ale copiilor: în școala în care avem copii care din adversitatea mediului în care au născut și-au dezvoltat abilitatea de leadership, vom face o stație pe această tematică, poate una pe gastronomie, acolo unde sunt copii nevoiți să aibă grijă de gospodărie, una pe artă, acolo unde avem elevi ce se exprimă în acest fel și tot așa. La începutul anului viitor aceste laboratoare vor fi date în folosință și până atunci profesorii mentori vor absolvi programul de formare, la finalul căruia vor putea să co creeze o curiculă de activități bazată pe talentele ascunse din școlile lor. Vor urma șase luni de activități, experiențe unice pentru copii, sesiuni de mentorat cu oameni de business, doritori să se implice, să inspire, să ghideze, vizite în comunitate, o tabără de vară, toate acestea monitorizate periodic pentru a putea surprinde schimbarea ce se produce cu adevărat.
Pe criterii sunt selectați copiii, din ce categorii, și care sunt activitățile pe care vor face împreună?
Inspirația acestui program a fost un studiu Cambridge, Hidden Talents in harsh Environments care tocmai asta scoate la iveală și anume faptul că în medii dure, vulnerabile, în situații adverse se nasc anumite abilități practice și sociale ce rămân ascunse în copiii proveniți trecuți prin anumite situații stresante. De exemplu, Francesco, un puști care a suportat cele mai inimaginabile abuzuri din partea tatălui, a reușit să refuleze în sport. Cumva din dorința de a fugi de probleme, a învățat să fugă pe terenul de fotbal, e unul dintre cei mai buni și promițători mijlocași din clubul la care e înscris.
Criteriile după care acești copii au fost selectați sunt tocmai mediul din care provin, talentele pe care le manifestă și potențialul de a le putea fructifica în performanță academică și în succes în viitor.
În funcție de aceste rezultate, care este scopul programului? Se dorește a fi inclus în scoli la nivel național?
E foarte mult până acolo și e un vis îndepărtat pe care nu ne hazardăm să-l visăm. Însă, dacă anul viitor acest program va fi multiplicat în cele 10 școli cu alte grupe de copii, iar peste doi ani vom avea solicitări pe HartaEdu.ro (platforma care scoate la suprafață nevoile din școlile din România și mobilizează comunitățile să le rezolve) pentru modelul de implementare în alte zece școli și tot așa, atunci vom fi siguri că suntem pe drumul cel bun și că-l putem scala la nivel național.
Care sunt cele mai mai frecvente abilități pe care le-ai descoperit de-a lungul timpului, în comunitățile în care ai fost, la copiii cu povești grele de viață?
Sunt enorm de multe povești și nu e deloc un clișeu să spun că fiecare copil are talentul lui și povestea ce-l face unic. O să mă opresc la copil care m-a convins pe mine să mă alătur organizației Narada, în vremea în care nici nu visam la acest program „nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI”. Mă întorc în satul din Vaslui, în 2021 când l-am cunoscut pe Cristian, un puști care atunci avea 9 ani și se exprima perfect în limba engleză. O să spuneți că nu e ceva nemaivăzut, iar eu o să vă contrazic. Cristian trăia într-o casă cu două camere din chirpici, alături de o mamă epileptică căreia i-a fost interzis din punct de vedere medical să facă copii și care nu a luat în seamă avertismentul și un tată fără slujbă, mare consumator de alcool și mare amator de belele, ambii cu numai 6, respectiv 4 clase. O familie în care se țipa mult, în care nu exista niciun pic de echilibru și armonie, susținere sau încurajare. Cristian suferea de o tulburare din spectrul autist, nediagnosticată niciodată deoarece mama spunea că „așa e el, mai încet”, fără să poată observa agerimea minții lui dusă către genialitate. Singurul lui refugiu a fost youtube-ul, de unde a învățat limba engleză. Asemenea lui am cunoscut mulți alți copii, iar cei la care ne uităm în campania asta sunt deja minunați și cu puțină atenție din partea noastră au șansa să devină EXTRAORDINARI.
Dacă a-i putea sa le oferi acestor copii un singur lucru, care ar fi acela?
Încredere!
Pe tine cine te-a făcut în școală sa te simți extraordinară?
Eu sunt genul atipic care a funcționat invers, am fost copilul pe care l-a motivat și ambiționat tocmai lipsa de încredere. În gimnaziu am avut o profesoară de limba română care m-a respins din prima zi, care și-a făcut o primă impresie greșită și nu și-a mai schimbat-o. Pentru că nu am știut să-i spun cazurile substantivului – nu le înțelesesem – a dedus că nu învăț și m-a ținut numai în note mici până la finalul clasei a VIII-a, oricât de mult m-aș fi străduit. La final de gimnaziu mi-a sugerat să merg la o școală profesională, să-mi aleg o meserie. Norocul meu a fost că am primit tot sprijinul din familie, că mama a văzut că sunt foarte pasionată de lectură, că tata a înțeles că am o oratorie bună și m-au încurajat să merg la cel mai bun liceu din oraș. Am obținut cea mai mare notă la limba română din clasa mea și deseori m-am întrebat ce s-ar fi ales de mine dacă m-aș fi lăsat intimidată și descurajată. Oare aș mai fi fost azi aici să vă spun povești?