E greu să alegi o singură carte dacă lectura e mai mult decât o pasiune pentru tine. E greu și să recomanzi, pentru că asta vine la pachet cu o oarecare expunere, dar și cu o ușoară responsabilitate față de cel care-ți va urma exemplul. Cu toate astea, i-am rugat pe câțiva dintre oamenii care iubesc cărțile, vorbesc și scriu despre ele, să ne recomande o carte pe care o consideră bună de citit în aceste zile, în care #stamacasă și petrecem mai mult timp cu familia sau doar cu noi înșine. Sperăm ca recomandările celor care au dat curs invitației noastre să vă inspire și să vă facă să treceți mai ușor prin această perioadă în care nimic nu mai e la fel ca înainte. Sperăm, de asemenea, să ieșim cu toții de aici mai înțelepți, mai recunoscători pentru ceea ce avem și putem pierde într-o clipă și mai bogați sufletește.
Iată recomandările a 7 iubitori de carte pentru aceste zile de pandemie:
Ema Cojocaru – Lecturile Emei
Voi mai reușiți să citiți în perioada asta? Eu am lălăit-o câteva seri, fără să mă pot concentra la cărțile începute, până mi-am dat seama că singura soluție e să caut niște lecturi mai potrivite, capabile să pună pe silențios neliniștea care zumzăie neîncetat pe fundalul acestor zile. Astfel de cărți salvatoare există, chiar dacă vor fi diferite pentru fiecare cititor în parte, în funcție de gusturi și de genurile literare preferate; trebuie doar să ajungi la ele, fie căutând prin biblioteca de acasă (eu mi-am dedicat câteva ore selecției unui „teanc de supraviețuire”), fie apelând la recomandările altor cititori. Într-un fel, am noroc că pot citi foarte amestecat, inclusiv science-fiction, fantasy și thrillere, cu condiția ca aceste cărți să fie bine scrise și construite credibil.
Unei povești bune, care nu-ți trezește frustrarea că-ți mănâncă timpul aiurea, îi poți ierta faptul că nu e o capodoperă, mai ales acum, când e destul de greu să faci față unor lecturi complicate, care necesită o minte limpede. Așa că romanul pe care m-am gândit să îl recomand este unul la care cititorii mai pretențioși vor strâmba probabil din nas (și n-au decât): „Scrisori din insula Guernsey”, de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows, apărut în 2018 la Editura Nemira, în traducerea Ruxandrei Toma. Recunosc că am avut și eu niscaiva rețineri înainte să-l încep, dar în seara cu pricina simțeam nevoia unei lecturi mai lejere, iar cartea asta s-a dovedit o alegere excelentă. Concepută ca un schimb de epistole între o scriitoare din Londra anului 1946 și câțiva locuitori ai insulei Guernsey, membri în „Clubul de literatură și de plăcinte din coji de cartofi”, cartea aduce câteva informații istorice interesante, este amuzantă și emoționantă (fără a cădea în melodramă), iar la final îți dă impulsul să-ți faci bagajele pentru a pleca direct spre insula Guernsey, în căutarea acelor personaje simpatice și excentrice pe care, fără să-ți dai seama, le-ai îndrăgit.
Luisa Ene – carticafeasitutun.ro
Hobby-ul meu preferat, dintotdeauna, este cititul, iar acum mă bucur de asta din plin, pentru că am mai mult timp pentru a sta în casa. Pentru mine lectura nu este doar un hobby – eu abordez cartile ca pe o sursă de îndrumare, utilă mai ales acum, în vremurile pe care le trăim. Cred cu tarie că dacă lăsăm cărțile să își îndeplinească scopul, lectura ne va transforma în oameni mai buni, mai înțelepți, mai fericiți. În special acum, cred că putem găsi consolare și infinită înțelepciune în paginile cărților. De aceea și promovez lectura pe blogul personal, prin fragmente din cărți care inspiră, încurajează, consolează și oferă noi perspective.
În perioada aceasta eu citesc și recitesc filozofie stoică, pentru că este genul de lectură care poate aduce consolare, seninătate și îți poate întări spiritul. Stoicismul este de fapt un „manual” despre cum îți poți trăi viața mai bine, schimbându-ți gândirea și obiceiurile zilnice. Seneca, Scrisori către Lucilius, este cartea mea preferată din sfera scrierilor stoice și o recomand cu toată tăria. De aici vei învăța să fii puternic și pregătit pentru orice îți rezervă viața, prin disciplină interioară. Printr-o serie de sfaturi aplicabile în viața de zi cu zi, Seneca ne învață cum să ne întărim spiritul. Și mai presus de toate, ne învață să trăim în prezent, pentru că „Trecutul nu mai este, iar viitorul nu este încă aici.”
”Fiecare își lasă viața să se distrugă și suferă de dorința viitorului, dezgustat de prezent. Dar ce-l care-și folosește timpul pentru sine, care-și rânduiește fiecare zi ca și cum ar fi viața întreagă, nici nu-și dorește ziua de mâine, nici nu se îndoiește de venirea ei. (…) Tu dispui de ceea ce se află în mâinile Soartei, în timp ce pierzi ceea ce se află în mâinile tale. Viitorul plutește în nesiguranță: trăiește deci în prezent” ( Seneca).
Victor Miron – Cărțile pe față
„Clanța ușii e mâna întinsă a casei” se spune în roman. Mi-am adus aminte de acest citat din „Eseu despre orbire” (Jose Saramago), deoarece trăim în vremuri în care e important să stăm în casă și să nu dăm mâna nici măcar cu mâna întinsă a casei. Poate e mai ușor să citim această carte în vremuri mai vesele, dar pentru cei curajoși, o recomand cu mare drag. E un eseu în proză despre ce se întâmplă în cazul unei epidemii, de orbire în cazul narațiunii. Am selectat încă două paragrafe ca motive în plus să fiți curioși să citiți toată cartea:
”într-o epidemie nu există vinovați, toți suntem victime” și ”întinși în pat, orbii așteptau să-și facă milă somnul de tristețea lor”.
Anca Zaharia – ancazaharia.ro
Deși au trecut șapte ani de la apariția volumului pe care vreau să-l recomand, cred că „3ml de Konfidor” a lui Ion Buzu este una dintre cele mai potrivite lecturi pe care le-ar putea include cineva în lista cu cărți de citit în viitorul apropiat.
Într-o lume care poate să se destrame până la ultimul atom în jur, eul poetic „konfidorian”, cum i-am spus eu parțial în glumă, rămâne fidel preocupărilor mici, dar de însemnătate mare, cum ar fi stropitul cartofilor cu soluție împotriva gândacilor sau acele atroce „tăieturi din intestin” din copilărie ori felul în care „de câteva luni, tot încerc să-mi dau demisia ori să-i trag țeapa patronului,/ dar nu-mi iese,/ iar fata de care-mi place nu-mi mai dă nicio atenție”.
Cred că acum, mai mult decât oricând, e vremea să ne (re)întoarcem la poezie și la miile de adevăruri care pot fi deduse de o mie de cititori într-un vers! Iar „3ml de Konfidor” poate fi ușa perfectă de fugă din Narnia realității actuale într-un acum mai dramatic, da, dar și mai ancorat în detaliile (invizibile unui ochi străin) care ne fac oameni: vulnerabili, penibili, chinuiți de dorințe, flămânzi de atenție, însetați de afecțiune și de confirmarea că nu trăim în zadar.
Emilia Chebac – emiliachebac.com, https://www.instagram.com/emiliachebac/?hl=ro
„Micul saturnian” este o biografie – roman dedicată lui Paul Verlaine. În acest prim volum, al seriei Lelian, Octavian Soviany, ne introduce în lumea micului Lelian – un copil de familie bună din Franța secolului XIX cu un tata cazon și o mama care se refugiază în religie. În adolescența personajul se confruntă cu primele încercări de a scrie poezie, dar și cu primele vise erotice stârnite de o verișoară frumoasă, de slujnice sau prostituate. Chiar și de un tânar preot. Soviany a ales un personaj cu care mulți autori ar fi picat în capcana obscenului. El reușește, în schimb, să seducă cititorul printr-o scriitură elegantă și plină de sensibilitate, atrăgându-l spre un subiect considerat încă tabu.
Are o muzicalitate a frazei pe care nu am mai întâlnit-o până acum în literatura română contemporană. Înzestrat cu un simț psihologic aparte, Octavian Soviany izbutește descrieri de personaje pe care fie le iubești, fie le urăști, dar care, cu siguranță, nu te lasă indiferent. Adaugă apoi descrieri pline de poezie ale Parisului și peisajelor echilibrându-le , pentru a nu plictisi, cu un fundal istoric extrem de bine documentat. Este un scriitor care nu lasă nimic la întâmplare, dovadă că insistă asupra interioarelor pline de rafinament în care locuiesc personajele în contrast cu austeritatea școlilor frecventate de Lelian.
„Micul saturnian”, care te duce cu gândul la Balzac, este o carte în care proza se transformă în poezie. Deși lumina este un cuvânt care apare des în scriitura lui Octavian Soviany, stările personajului sunt negative. Dar cu toate acestea, cumva, după ce închizi cartea, lumina este mult mai puternică decât întunericul. Micul Lelian este un damnat care se va salva prin scris.
Avertizez publicul român cititor, care nu știu cât de pregatit este pentru așa ceva, ca acest roman este strict interzis dacă ai un proiect urgent de terminat. În „Micul saturnian” Soviany reușește o scriitură care te face să prinzi viteza oferindu-ne o carte pe care cu greu o poți lasa din mână.
Ceva amuzant legat de „Micul Saturnian”. După evenimentul de lansare a cărții am împrumut-o unei prietene. A făcut imprudența să o deschidă la metrou. Rezultatul? A luat trenul în sens invers. Ajunsă într-un final acasă o dă gata într-o noapte, iar a II-a zi mă trezesc cu un mesaj: „Eu unde am trăit până acum de nu am citit nimic de Octavian Soviany? Ai avut dreptate când ai spus ca e scrisă impecabil.”
Pentru mine „Micul Saturnian”, apărut la Hyperliteratura, este cartea care a mutat linia orizontului în literatura română contemporană. Sunt genul care îmi place să mă lupt pentru o carte când nu i se oferă atenția pe care o merită. Motiv pentru care am început să vorbesc despre ea peste tot, am dăruit-o prietenelor și am înnebunit instagramul. Am sentimentul că se spune despre mine :„ Tipa aia obsedată de Micul saturnian„ Și este adevărat, dovadă că „Micul Saturnian” m-a făcut să modific lista cu cărțile propuse pe 2020 la clubului meu de carte Emilia, cărți & cafea. ( https://www.facebook.com/events/650915235695264/). Am scos o carte de literatura străină și am introdus romanul lui Octavian Soviany.
„Micul Saturnian” este cartea unui autor român de talie internațională. Deci este 2 în 1.
Seria Lelian este o tetralogie:
- „Micul Saturnian” – copilăria și pre adolescența lui Lelian
- „Îmbarcarea către Cythera” – începuturile literare ale protagonistului
- „Corabia beată” – dragostea împărțită între o femeie și un bărbat
- „Capul de faun” – crizele mistice ale lui Lelian și declinul
Mereu am funcționat după un motto: când îți dorești cu adevărat o carte te duci după ea. Pandemia nu va fi niciodată un obstacol pentru un cititor adevărat. S-au închis librăriile, dar putem comanda online.
Elis Iasmy – Literatura pe tocuri
Bazat pe o documentare minuţioasă în domeniul ştiinţelor oculte, în special pe istoria cărţilor de tarot şi a muzicii lui Debusy, Kate Mosse creează în „Sepulcrul” o legătură imaginară şi dă viaţă personajelor, purtându-ne în trecut şi prezent, rezultatul fiind o combinaţie plină de mistic, forţe oculte, spirite deranjate şi eliberate, legende şi o poveste de dragoste, dar şi un adevăr nespus. Merge până într-acolo, încât Tarotul Vernier de care se foloseşte în carte este creat special pentru Sepulcrul, pictat de artistul Finn Campbell-Notman şi bazat pe pachetul clasic Rider Waite (1910).
Maestră a detaliilor, autoarea reuşeşte să creeze o poveste interesantă având o înclinaţie către horror, câteva scene producându-ţi adevărate frisoane. Calitatea principală a autoarei de a te face să trăieşti la maximum, dar și să călătoreşti prin trecut şi prezent, să te țină în suspans, şi să îţi doreşti să dezlegi mistere aduce cărţii calificativele cele mai bune.
Povestea începe în oraşul osemintelor în anul 1891. Începe cu o înmormântare ce aduce mai mult cu o farsă. O tânăra stă lângă un mormânt încă deschis, alături de fratele şi mama ei. Ochii ei sunt secătuiţi şi priveşte ca în transă sicriul care începe să coboare în ţărâna noroioasă. Deşi ea pare că suferă, fratele ei este mai degrabă uşurat decât îndurerat. Tânăra ce se află în sicriu a fost femeia pe care el a iubit-o până la nebunie. De ce nu îşi arată durerea? Sub nişte chiparoşi în colţul cel mai îndepărtat al cimitirului, stă ascuns parţial, un domn cu joben şi redingotă, un bărbat arătos care scrutează adunarea cu o privire intensă. După ce primii bolovani aruncaţi pe sicriu încep să cadă, bărbatul necunoscut se îndepărtează.
Cine este şi ce rol joacă, veţi afla pe parcursul cărții.
Leonie Vernier se gândeşte că de acum vor începe o altă viaţă şi vor scăpa de umbrele trecutului. În tot acest timp, undeva la sud de Paris, la o depărtare de sute de kilometri, ceva se stârneşte. În vechile păduri de lângă oraşul Rennes-les-Bains, adierea vântului mângâie frunzele copacilor seculari care se pornesc a foşni şi de peste tot se aude o muzică – ENFIN. Această soaptă muzicală pluteşte în văzduh şi ajunge acolo unde trebuie, la inocenta Leonie. Ceva se trezeşte. Oamenii obişnuiţi nu îşi dau seama, ei nu văd sau cred că este o iluzie a luminii, dar statuile încremenite din sepulcrul se animă, iar imaginile de pe cărţile de tarot ce zac îngropate au propria lor viaţă şi voinţă. Și nimic nu mai e ceea ce pare.
Pe parcursul cărții vei fi purtat într-o altă dimensiune a timpului şi un adevăr ţinut ascuns timp de un secol va ieşi la iveală. În plus, un adevăr nespus zice că poţi fugi, dar nu poţi scapă de ceea ce îţi este scris.
Recomand această carte pentru că subiectul şi acţiunea m-au ţinut în suspas până la final. Am avut momente în care am fost înfricoşată şi parcă simţeam că ochii din umbră mă urmăresc şi o muzică se aude de undeva din întuneric, m-am simţit neputinciosă şi indignată în faţa unor scene, am călătorit prin Parisul anilor 1800 alături de Leonie, am trăit alături de Meredith în prezent, am descifrat semnificaţii ale tarotului, şi m-am familiarizat cu muzica lui Debussy. Așadar, o carte ca o călătorie, iar asta mi-a plăcut.
Mădălina Kruppa – Cititori feroce
Nu cred că mă pot rezuma la o singură recomandare, așa că încep prin a vă povesti despre Florile pierdute ale lui Alice Hart, roman scris de Holly Ringland, recent apărut la editura Humanitas.
Acțiunea se petrece la o fermă de flori din îndepărtata Australiei și scoate în evidență una dintre cele mai apăsătoare probleme ale lumii de azi – violența în toate formele ei. Printre poveștile pline de durere, se strecoară însă limbajul florilor, unul care permite oamenilor să spună cu ajutorul unui buchet ceea ce nu pot sau le este teamă să exprime. Și, la fel ca în viață, binele își face loc printre crăpături, reușind să echilibreze balanța răului și a nenorocirilor.
Un alt roman pe care l-am savurat de la prima până la ultima pagină este Mici focuri pretutindeni de Celeste Ng. Povestea a două familii total diferite, a căror destine se întrepătrund în mijlocul celui mai mare scandal din comunitatea lor. Toate măștile încep să cadă, secretele să iasă la iveală, iar consecințele mai dure decât s-ar fi așteptat vreodată. Prinși în focul evenimentelor, vor încerca să scape, să se justifice, să scape de durerea unui adevăr care le va schimba viețile pentru totdeauna. Pe 18 martie s-a lansat și mini-serialul bazat pe acest roman, iar din distribuție fac parte Reese Witherspoon și Kerry Washington.