În perioada 7-17 august, Camelia Popa va fi prezentă în juriu la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Locarno, Elveția. Alături de Ramiro Ledo Cordeiro (Spania), Mila Schlingemann (Olanda) și Marvin Wiechert (Germania), regizoarea filmului „Ca fetele”, care va fi lansat în cinematografele din toată țara pe 13 septembrie, va juriza în cadrul secțiunii Europa Cinemas Label, filmele selecționate la categoriile Concorso Internazionale și Concorso Cineasti del Presente.
Despre cum a primit această invitație și despre ipostaza în care se va afla pentru prima dată, aceea de a desemna, alături de ceilalți membri, cel mai bun film din selecția celor două categorii, Camelia spune că este o onoare și că„sunt recunoscătoare pentru încrederea cu care am fost investită și abia aștept să mă bucur de această poziție și, implicit, de această experiență. Pe lângă faptul că sunt un regizor de film activ, sunt și managerul cinematografului Cinema Muzeul Țăranului Român, care face parte din rețeaua Europa Cinemas. Aceasta poziție împreună cu rezultatele pe care le-am obținut alături de echipa mea în mai puțin de un an de când gestionez acest cinematograf au dus la propunerea primită din partea Europa Cinemas”, declară Camelia Popa. În plus, ea precizează că invitația de a participa la unul dintre cele mai longevive și importante festivaluri de film din lume îi aduce privilegiul de a avea acces direct, prin intermediul filmelor pe care le va viziona, la cel puțin 17 universuri imaginate de 17 cineaști din întreaga lume. „Și, cu certitudine, această experiență mă va îmbogăți și-mi va testa limitele de înțelegere și creativitate. În plus, este esențial pentru mine, atât ca manager de cinematograf, cât mai ales ca regizor de film, să fiu în temă și conectată la noile tendințe cinematografice”.
La întoarcerea acasă, pe Camelia o vor mai despărți aproximativ trei săptămâni de lansarea în cinematografele din toată țara, pe 13 septembrie, ale celei mai noi producții regizate, filmul Ca fetele (distribuit de Vertical Entertainment și susținut de Film Mania), care îi are în distribuție pe Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Tiberiu Ioana (și producător general), Lora, Alina Eremia, Emil Rengle, Marian Râlea, Cătălin Cățoiu, Mircea Andreescu, Mimi, Cezar Ouatu, Adi Gheo, Carmen Manea și Ilie Gâlea. Un film care, în opinia ei, le va oferi spectatorilor de toate vârstele o poveste frumoasă și luminoasă despre prietenie, iubire și compasiune, cu accente comice.
Până atunci, ea își propune ca la Locarno, pe lângă vizionarea filmelor selecționate la secțiunile jurizate,să participe la proiecțiile filmelor din alte competiții, la masterclass-urile organizate, la întâlniri cu producătorii, regizorii și distribuitorii de film.
În cadrul competiției din acest an, România este reprezentată de filmele „Opt ilustrate din lumea ideală”, regia Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz, „Sleep #2”, regia Radu Jude, care vor avea premiera în cadrul secțiunii „Fuori Concorso” și de scurt-metrajul „Despre imposibilitatea unui omagiu” (co-producție România – Germania), cu regia semnată de Xandra Popescu.
Un alt nume important al cinematografiei românești, actrița Oana Pellea va putea fi (re)văzută pe 12 august pe marele ecran din Piazza Grande, în rolul Marichka din filmul Children of Men, în care joacă alături de Clive Owen și Clare-Hope Ashitey. Lungmetrajul care a obținut 89 de nominalizări, dintre care trei la premiile Oscar și 49 de premii, va fi una dintre cele mai importante proiecții retrospective în cadrul secțiunii Histoire(s) du Cinéma, difuzată cu ocazia celebrării regizorului mexican Alfonso Cuarón. Acestuia i se va decerna, în cea de-a 77-a ediție a festivalului, premiul Lifetime Achievement Award pentru întreaga carieră.
Printre regizorii români prezenți de-a lungul timpului la Festivalul de Film de la Locarno s-au numărat Radu Gabrea, Călin Peter Netzer, Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Adrian Sitaru, Radu Jude, Andrei Crețulescu, Constantin Popescu, Marian Crişan, Bogdan George Apetri, Radu Muntean, Daniel Sandu sau Cristi Puiu care, în 2008, a făcut parte și din juriul secțiunii care a decis câștigătorul premiului pentru film de debut, la cea de-a 61-a ediție a festivalului.
Festivalul de Film de la Locarno a debutat odată cu ediția organizată pe data de 23 august 1946, la Grand Hotel, iar prima proiecție a fost filmul „O sole mio”, de Giacomo Gentilomo. Cunoscut ca fiind unul dintre cele mai vechi și de tradiție festivaluri de film din întreaga lume, astăzi evenimentul și-a căpătat renumele și de centru internațional pentru cinematografia în plină dezvoltare.
În prezent oferă, în cele 10 zile de organizare, peste 450 de proiecții, dezbateri, evenimente de socializare, conferințe, concerte și expoziții de artă. În fiecare seară, peste 8.000 de persoane se adună în Piazza Grande, cel mai mare spațiu de proiecție de film în aer liber din Europa, pentru a viziona premierele filmelor pe un ecran uriaș. Această organizare de amploare oferă celor prezenți o experiență unică, pe care aceștia nu o pot regăsi la niciun alt tip de festival dedicat celei de-a șaptea arte.