Think Food, platforma de evenimente şi informaţii despre hrană şi valenţele acesteia, a ajuns la a doua ediție. Think Food  este primul proiect de acest gen din România, care își propune să sprijine construcția unui consens între valorile noului consumator, industria agroalimentară (producători, procesatori, retaileri), autoritățile cu atribuții în domeniu, dar și antropologi, psihologi, scriitori, antreprenori sau chefi.

Anul acesta, a doua ediție a evenimentelor Think Food va avea loc în perioada 23-24 martie. Prima zi a conferinței este dedicată conversațiilor „Pe românește” despre produsul tradițional românesc și comportamentul consumatorului român, dintr-o perspectivă 360° la care își aduc aportul reprezentanți ai autorităților publice (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei), companii private, antreprenori și specialiști în alimentație.

Pe 24 martie, Point Connections organizează o cină caritabilă, ”Wake Up Charity Dinner”, eveniment ce sprijină inițiativa „O masă caldă”. Think Food Wake Up Dinner este un îndemn de a face din mâncare un gest empatic. Cunoscutul băcan și bucătar Marius Tudosiei va găti mâncăruri deosebite, adunate înt-un meniu special. Banii obținuți din vânzarea biletelor pentru acest eveniment vor fi donați proiectului „O masă caldă”.

Mai multe detalii despre programul celor două zile de evenimente și speakeri sunt disponibile pe www.thinkfood.ro, dar și pe pagina de Facebook a conferinței: www.facebook.com/ThinkFood.ro.

COOLtura Mall

Post a comment