În contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie, iar în România a fost publicat decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul țării noastre, capacitatea sistemului medical românesc de a face față și de a reacționa promt și efecient este esențială. Spitalele și centrele medicale din România sunt în linia întâi a luptei împotriva COVID-19, iar platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ vine în întâmpinarea nevoilor urgente ale acestora.

Proiectul #ajutorspitale

Se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy) și a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa, co-fondator Entrepreneurship Academy) și implementată de o echipă de 60 de voluntari, platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate.

#ajutorspitale Cum funcționează?

Astăzi, pe platforma https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ se identifică nevoile din spitale și centre medicale din toată țara, iar echipa de voluntari este pregătită să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică și cu Ministerul Sănătății pentru a putea direcționa resursele acolo unde este nevoie și unde situația poate deveni critică în următoarele 2-3 săptămâni, dacă ritmul îmbolnăvirilor crește. Misiunea platformei este să ajute spitalele, unitățile sanitare și medicii de familie din România în lupta contra coronavirusului (COVID-19). Spitalele și centrele medicale sau reprezentanții oficiali ai acestora au la dispoziție pe această plaformă secțiunea „Ești reprezentant al unei unități medicale?”, unde pot intra și completa formularul cu cele mai presante nevoi cu care se confruntă în această perioadă.

Orice organizație care poate să ofere o mână de ajutor se poate alătura acestei comunități antreprenoriale care face eforturi pentru a limita efectele crizei generate de COVID-19 în România. Pe https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ cei din mediul de business au la dispoziție formularul de la secțiunea „Ești antreprenor și vrei să dai o mână de ajutor?”, unde se vor descrie concret resursele sau soluțiile pe care le pot pune la dispoziție. Echipa care gestionează platforma se va ocupa să direcționeze ajutorul respectiv acolo unde este cea mai mare nevoie. Modurile în care oamenii de business și antreprenorii pot oferi sprijin sunt diverse: de la apă potabilă și alimente, la echipamente și dispozitive medicale, adaptări ale spațiilor și liniilor de producție pentru a răspunde urgențelor de azi.

 

 

„Vă mulțumim vouă, medicilor, asistentelor și întregului personal medical din linia I în lupta împotriva coronavirusului (COVID-19). Pe voi ne bazăm toți ceilalți și vrem să știți că și voi vă puteți baza pe noi. Sunteți eroii noștri! Oameni de business, suntem un grup de 60 de voluntari, susținuți de peste 1.000 de oameni de afaceri. Avem nevoie să fim și mai mulți: orice resurse puteți dona în perioada asta, spuneți-ne și vom crea rapid legături eficiente între nevoile spitalelor și soluțiile voastre. Cred că oamenii de business care sunt acum în dificultate vor găsi idei să-și relanseze business-urile mai ales dacă vor acorda chiar de acum atenție nevoilor care există în comunitate. Vă încurajez să fiți puternici, să gândiți în lateral și optimist. Lumea se schimbă rapid, iar capacitatea de adaptare, competența și experiența voastră pot face o mare diferență acum! Vor apărea multe oportunități după ce vom depăși cu bine acest moment, totul este să înțelegem unde putem face o diferență fiecare dintre noi. Afacerile din România intră în gardă alături de medici”, a declarat Dorin Boerescu, CEO 2Performant și inițiator al proiectului #ajutorspitale.

Primul #ajutorspitale se întâmplă la Sinaia

Spitalele se confruntă cu mai multe provocări în această perioadă, una dintre ele fiind epuizarea rezervelor, atât a celor materiale, cât și a celor financiare. Din cauza riscului nou apărut de infectare cu COVID-19, necesitățile de materiale sanitare au crescut, pentru că a apărut nevoia de prevenție. O situație la care se lucrează în acest moment prin intermediul platformei https://ajutorspitale.entreprenation.ro/ este cea a spitalului din Sinaia, care a transmis o solicitare concretă de materiale sanitare și cantități necesare (măști, mănuși, halate, dezinfectanți, apă îmbuteliată, paturi etc. – care reprezintă minimul necesar pentru o funcționare cel puțin normală pe o perioadă de o lună, o lună și jumătate), apoi echipa care gestionează platforma a identificat antreprenori care au putut să le vină în ajutor cu următoarele:

  • firmă din Craiova, al cărei obiect de activitate este fabricarea de porți metalice, și-a dat seama că ar putea confecționa pentru acest spital paturi, mese pentru instrumentar, brancarde pentru transport pacienți, paravane medicale; așa că a trecut la acțiune imediat și în doar câteva zile va avea gata tot necesarul solicitat. Paturile sunt în producție deja, iar până la finalul acestei săptămâni ele vor ajunge la spital. De această adaptare a liniei de producție ar putea profita și alte spitale cu nevoi similare.
  • o companie din Ploiești a preluat solicitarea de apă îmbuteliată, deși nu era în obiectul ei de activitate, a căutat și a găsit un distribuitor pentru livrare rapidă, a comandat toată cantitatea necesară, iar luni, 16 martie, apa a fost deja livrată spitalului din Sinaia.

Pentru întrebări, idei sau sugestii: ajutorspitale@entreprenation.ro

 

Dăruiește Viață – Responsabilitate și #solidaritate pentru a lupta cu COVID-19

Realitatea este că numărul de infectări va crește exponențial. Iar atunci sistemul medical va fi inundat de mii de cazuri care vor necesita îngrijire medicală. Niciun sistem nu poate fi pregătit pentru un flux atât de mare de pacienți. Dar dacă nu facem nimic, ci doar ne uităm cu panică la boala care se apropie de noi, îi dăm putere bolii!

CE PUTEM FACE
Împreună: susținem spitalele din România și cadrele medicale din prima linie pentru a lupta cu coronavirusul, punându-le la dispoziție echipamente și aparatură necesară.
Individual: suntem responsabili. Rămânem în casă, respectăm regulile de carantină și izolare și respectăm regulile de igienă.

PENTRU CE DONEZI
Cunoscând nevoile sistemului medical românesc și necesarul spitalelor din alte țări care se confruntă cu #coronavirusul am identificat următoarele nevoi:

  • Echipamente de protecție pentru personalul medical din prima linie: combinezoane, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție, dezinfectanți etc.
  • Aparate de ventilație: majoritatea cazurilor grave au nevoie de ventilație mecanică
  • Sonde de intubație
  • Măști de oxigen
  • Kit-uri pentru ECMO

 

 

UNDE AJUNG DONAȚIILE TALE
În spitalele de boli infecțioase și spitalele de urgență din țară.
La personalul medical care va fi cel mai expus la virus și care necesită înnoirea echipamentului de protecție la fiecare interacțiune cu pacientul.

Urmărește stadiul donațiilor în pagina de proiect, la acest link

Fii responsabil!
Fii solidar! Implicarea ta va salva vieți.

 

#scutpentruspitale Asociația Zi de bine

În aceste momente de cumpănă, în care capacitatea de a reacționa prompt cu personal medical bine pregătit care are la îndemână echipamente și materiale necesare actului medical sunt vitale, Asociația Zi de Bine, curator de cauze sociale, trage un semnal de alarmă pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov deservește anual mai bine de 30.000 de pacienți, cu peste 25.000 consultați în Camera de Gardă. În această perioadă spitalul se află în curs de reabilitare, ceea ce înseamnă că funcționează deja la jumătate din capacitate. Poate îngriji maximum 62 de persoane cu diferite afecțiuni. În cazul probabil al creșterii numărului de persoane infectate, cele 3 saloane pregatite special pentru COVID-19 sunt insuficiente. În ele ar încăpea doar 10 pacienți.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov are nevoie de cel puțin 4 containere în care să se amenajeze camera de primire urgențe, ambulator de specialitate și saloane de spitalizare de zi. Costul unui container este de aproximativ 6.000 Euro.  De asemenea, e nevoie urgent de teste diagnostic, dezinfectați, echipamente de protecție pentru medici.

 

 

Melania Medeleanu, Asociația Zi de bine, spune: “Este absolut necesar ca de azi și în zilele care urmează să facem un #scutpentruspitale. Sunt două lucruri simple pe care le putem face: primul lucru este să stam acasă pentru a ne proteja, pe noi și pe cei din jurul nostru iar al doilea este să donăm. Contribuțiile se pot face prin transfer bancar – ASOCIAȚIA Zi de BINE – RO56RNCB0092166359160001, BCR, Sucursala Universitate sau  PayPal. În curând va fi disponibil și un numar scurt de sms, pentru ca oricine își dorește să întindă o mână de ajutor să poată face asta rapid și simplu.  Știu ca tentația e să spunem că e treaba statului – și chiar e!- dar acolo unde statul nu reușește, oamenii au dovedit de-a lungul timpului că vor și pot să salveze vieți”

Andreea Moldovan, medic primar de boli infecțioase și medic specialist epidemiolog la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov, distinsă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu “Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”, spune: “Observăm în ultimele săptămâni o creștere semnificativă a numărului de pacienți care ni se adresează. Ca urmare, și necesarul de echipamente de protecție pentru personalul medical și pacienți (măști, mănuși, halate impermeabile, protectoare faciale) și materiale sanitare (dezinfectanți pentru mâini, suprafețe) este din ce în ce mai mare. În prezent, ne confruntăm cu indisponibilitatea la nivel național și internațional a acestora , precum și cu latența în accesarea fondurilor necesare. Personalul din Spitalul nostru este dedicat, extrem de implicat, oamenii fac o treabă grozavă, simțim spiritul de echipa unită la greu, de solidaritate. Însă e greu să îți faci datoria corect în orice condiții și cu amenințarea terminării resuselor și așa limitate și raționalizate. Cred că momentul actual este un examen pentru noi toți, un test de solidaritate, empatie, colaborare. De a folosi judicios resursele din ce în ce mai puține. De a ne ajuta unii pe alții”.

Informații suplimentare despre modul în care se pot face donațiile se găsesc pe site-ul Asociației Zi de Bine – www.zidebine.ro.

COOLtura Mall