Stela Onuţ, o doamnă a artelor frumoase

Un interviu realizat de Bianca Bujor

Pe doamna Stela Onuţ, pictoriţă de meserie, o puteţi cunoşte cel mai bine prin intermediul lucrărilor sale, realizate cu multă măiestrie, atenţie pentru detalii şi talent. Vine din Reşita, dar locuieşte în Prejmer, judeţul Braşov, înt-un loc cu adevărat de poveste. Absolventă a Şcolii de Arte Braşov, membru al Asociaţiei Creatorilor Populari din România, cu participări la târguri şi expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate, doamna Stela înnobilează lemnul cu frumuseţea motivelor tradiţionale. Despre pasiunea pentru artă, tehnicile decorative speciale pe care le foloseşte, dar şi care este povestea casei monument în care locuieşte împreună cu familia, doamna Stela Onuţ ne-a povestit în următorul interviu.

1. Mai întâi, v-aş ruga să ne povestiţi cum a început totul, pasiunea dvs. pentru pictură, cine v-a îndrumat către artă şi frumos ?

Desenul şi pictura le-am început din copilărie, în Reşiţa, „ucenicind” pe lângă unchiul meu, Falusi Zoltan, un nume în pictura bănăţeană interbelică şi postbelică. Pe atunci, evident că era o joacă, dar era joaca mea preferată, singura care mă putea acapara ore în şir. Am avut expoziţii încă de la 6 ani, se spunea că sunt talentată, dar, pentru mine, plăcerea de a desena era tot ceea ce conta.

Mai târziu, viaţa m-a îndepărtat de ceea ce îmi plăcea cu adevărat să fac până când, având nişte tăblii de lemn foarte frumoase cărora voiam să le dau o întrebuinţare, m-am hotărât să le pictez. Aşa au apărut primele mele oglinzi pictate, la care oglinda (aplicată) era de fapt un pretext pentru lemnul pictat. Şi lemnul a rămas suportul pentru pictura de care m-am îndrăgostit. Dacă ar fi să glumesc, aş spune: poate pentru că în zodiacul chinezesc sunt cal de lemn.

Îmi place lemnul pentru suportul rigid pe care-l oferă, un suport pe care poţi picta orice, în cele mai diverse tehnici, de la tehnica picturii în tempera cu emulsie şi până la sgraffito, poţi picta cu tuşe mari sau cele mai fine detalii de ornamentică. Lemnul este cald, plăcut la atingere şi plăcut de privit, are viaţă şi a te folosi de el este o continuă provocare, căci trebuie să înveţi să-l cunoşti şi să-i dai ceea ce îţi cere. Pictura pe lemn, ca şi pe orice alt suport, necesită în primul rând stăpânirea tehnicii. Apoi vine talentul.

Eu iniţial m-am documentat dintr-un manual francez de tehnici de pictură, apoi am făcut un curs de trei ani (la Şcoala de Arte din Braşov) special pentru pictura de mobilier şi am început să lucrez într-o echipă (prieteni care se ocupau cu pictura de mobiler pentru un italian), cam prin 1998. Am învăţat astfel care este lemnul pe care pictura va rezista cel mai bine, cum trebuie preparate culorile şi ce pigmenţi trebuie folosiţi pentru realizarea picturilor pe lemn.

Există mulţi pictori pe lemn, dar trebuie să vă spun că foarte puţini suntem cei care lucrăm după tehnica veche, ce rezistă de sute de ani şi care nu lasă lucrările să se degradeze în timp. Mai întâi pregătesc suprafaţa cu clei de oase, grund de ipsos şi cretă, pigmenţi naturali frecaţi cu emulsie de ou, verniu de ulei de in şi ceară de albine ca ultim strat de protecţie. Această tehnică s-a dovedit a fi rezistentă în timp, culorile păstrându-se nealterate, spre deosebire de cele cu ulei, care se înnegresc şi îşi pierd tonul iniţial.

Indiferent dacă este vorba de icoane, oglinzi, mobilier ori alte obiecte de decor interior, prefer să lucrez pe lemn vechi. Îl prefer deoarece este de bună calitate şi nu mai lucrează în timp, punând astfel în pericol pictura pe care vreau să o realizez pe el. În cazul în care găsesc mobilier vechi pictat, îl recondiţionez şi îi refac pictura. Pe cât posibil încerc să menţin elementele decorative existente la origine. La recondiţionare păstrez chiar şi crăpăturile mici, acolo unde astfel de defecte de dimensiuni reduse nu deranjează, ci, dimpotrivă, conferă o notă de autentic şi farmec piesei.

Obiectele de mobilier sunt majoritatea restaurate (câte o piesă veche săsească, secuiască sau românească ce are pictura deteriorată), câte o piesă veche cu pictura complet distrusă sau chiar nepictată. Acestea din urmă, ca şi panourile cu oglinzi, le pictez cu motive de pe mobilier vechi sau, ceea ce îmi place şi mai mult, cu motive vechi din ornamentica evului mediu sau a altor epoci mai recente. Nu mă sfiesc să împrumut motive chiar şi din miniaturi sau de pe vechi bijuterii, căci rezultatul final rămâne până la urmă un act de creaţie (din punct de vedere compoziţional şi coloristic).

Cel mai drag proiect este, poate, prima „oglindă” pe care am pictat-o şi piesa de care nu m-aş despărţi niciodată. Cel mai complex proiect de restaurare nu a fost o piesa de mobilier ci, chiar casa în care locuiesc împreună cu familia mea, o casă din Prejmer (judeţul Braşov) veche din 1777, aflată pe Lista Patrimoniului Naţional.

4. Toate lucrurile frumoase pe care le faceţi sunt reunite sub un nume, Ornamentica. Spuneţi-ne mai multe despre brandul dvs.

Pentru că restaurez motive minunate de pe piesele vechi sau folosesc în lucrările noi, originale, tot motive vechi, decorative şi (vorba lui Sorescu) „toate acestea trebuiau să poarte un nume / un singur nume”, mi-am botezat site-ul ORNAMENTICA.

Cele mai cerute obiecte sunt lăzile de zestre care, de multe ori, îmi sunt aduse chiar de proprietarii lor pentru a le restaura pictura (de obicei sunt moşteniri de familie şi dorinţa este de a le da o nouă viaţă). Când se poate, încerc să merg pe o minimă intervenţie, dar sunt şi cazuri în care pictura este atât de deteriorată, încât trebuie ca din fragmentele rămase să reconstitui ceea ce a fost cândva. O altă cerinţă este pentru aşa zisele mele oglinzi (toate sunt unicat) sau pentru tablouri făcute din lemn recuperat (uşi vechi, rame de ferestre, etc.).

Da, când puteam, organizam uneori cursuri de pictură decorativă pentru că este păcat ca tehnica veche a picturii pe lemn să se piardă. Şedinţele conţineau noţiuni teoretice şi teme practice despre tehnica veche a picturii în tempera cu emulsie de ou, tehnica folosită la pictarea pieselor de mobilier şi restaurarea lor: câteva noţiuni de bază despre culori (teoria culorilor), deoarece culoarea este extrem de importantă în decorare. Ea poate desăvârşi sau, din contră, ruina un proiect de decorare.

Vorbeam apoi despre materiale şi despre procedurile tehnice: lemnul şi pregătirea suportului de lemn, materialul adeziv şi pregătirea cleiului, materialele de umplutură şi pregătirea grundului, pigmenţii şi prepararea culorilor, emulsia de ou, alegerea şi întreţinerea pensulelor, vernisarea picturii, etc. Toate explicaţiile erau însoţite de probe practice executate de fiecare cursant.

Odată pregatit un mic panou, fiecare cursant îşi alegea un motiv de referinţă din ornamentica tipică mobilierului săsesc, pe care îl  executa pentru a deprinde tehnica însuşită. Apoi se trecea la pictarea unei piese mai mari pentru a învăţa câteva reguli de compoziţie (un dulăpior, o lădiţă de zestre, o etajeră, o tăblie de masă, o ramă de lemn mai lată sau, pur şi simplu, un panou de lemn şi nişte agăţători pentru un peretar). La terminarea cursului erau capabili, în funcţie de talentul şi îndemânarea fiecăruia, să creeze un obiect decorativ, ba chiar să dea viaţă unei piese vechi din lemn.

Da, într-adevar casa în care locuim eu şi familia mea are acel aer de poveste şi asta pentru că întreaga casă şi-a păstrat aspectul nealterat, cel al unei case săseşti tradiţionale, cu frontonul trapezoidal cu două goluri în formă de inimă, după influenţa barocului austriac,  cu pivniţa puţin îngropată şi parter înalt, cu poarta mare de acces în boltă şi trei pilastri puternici ce susţin zidăria mixtă din piatră şi cărămidă. Toate acestea şi, evident, vechimea ei (1777) au făcut ca această casă să fie inclusă pe lista monumentelor istorice publicată de Ministerul Culturii şi Cultelor, alături de Cetatea Prejmer, cea mai mare şi bine conservată cetate ţărănească fortificată din sud-estul Europei.

Când am cumpărat-o în 2004, era o ruină cu pereţii fisuraţi, acoperiţi superficial de mai multe râduri de tencuieli, cu peretele stradal înclinat periculos de accentuat, grinzile de planşeu peste subsol, putrezite din cauza existenţei apei la nivelul fundaţiei şi structura acoperişului deteriorată.

Cu ajutorul unor meşteri calificaţi, clădirea a fost restaurată complet cu materiale tradiţionale: s-au făcut drenuri în jurul casei pentru îndepărtarea apei din pânza freatică (care e la 40 de cm), zidul stradal a fost stabilizat cu tiranţi, grinzile de planşeu au fost înlocuite, căpriorii subţiri şi curbaţi au fost dublaţi cu noi căpriori pe care s-a pus ţigla veche în solzi ascuţiţi, zidurile au fost reparate şi văruite, iar fostul grajd a devenit atelierul meu (poze cu detalii şi explicaţii pot fi văzute pe www.ornamentica.ro la Album Prejmer).

De inspiriat mă inspiră tot ce e deosebit şi frumos, tot ce este lucrat cu atenţie la calitate şi detalii, de la bijuteriile vechi, picturile murale şi ornamentele sculptate în piatră pe ziduri de biserici, ornamentele florale de pe casetele ce decorează balustradele laterale ale tribunelor din bisericile evanghelice, vase vechi de porţelan sau majolică, ornamentele metalice de pe vechile porţi, motivele stilizate şi încărcate de simboluri de pe straiele româneşti sau de pe obiectele din lemn, câte o combinaţie de culori de pe o piesă de mobilier, care a fost vopsită şi revopsită şi s-a deteriorat în timp sau de pe o piatră sau o frunză ruginită… şi tot aşa mai departe. Eu cred că dacă ai, nu ştiu cum să zic, o cultură vizuală bogată, poţi să te inspiri din foarte multe locuri şi lucruri.

De admirat, admir lucrări ale artiştilor din toate epocile, de la pictura rupestră, fresca şi mozaicurile din Pompei, anluminurile vechilor manuscrise, continuând cu Giotto, Hieronymus Bosch, Michelangelo, Vermeer, Degas, Monet, Gauguin, Toulouse-Lautrec, Miro, Klimt, Mucha, Chagall, Nicolas de Staël, pictorii români din perioada interbelică ce au pictat la Balcic, dar lista este mult mai mare.