
Regizat de Robert Zemeckis, după un scenariu de Christopher Browne și Zemeckis, filmul The Walk este o dramă biografică bazată pe povestea lui Philippe Petit, francezul care a traversat pe sârmă distanța dintre cele două turnuri gemene World Trade Center din New York, pe 7 August 1974. Doisprezece oameni au ajuns pe Lună, dar unul singur – Philippe Petit – a traversat pe sârmă imensul hău care era între cele două turnuri ale World Trade Center din New York. Din distribuție fac parte Joseph Gordon-Levitt în rolul lui Philippe Petit, Sir Ben Kingsley în rolul lui Papa Rudy, Charlotte Le Bon și James Badge Dale. The Walk a avut încasări de 13,5 milioane de dolari doar în primele 10 zile, în condițiile în care bugetul a fost de 35 de milioane de dolari.
Dedicat victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001, primul film biografic regizat de Zemeckis reușește să pară atât de real, încât la premiera de la New York unii spectatoti au vomitat. Asta s-a întâmplat pentru că scenele care se petrec la 400 de metri înălțime sunt atât de bine realizate, încât cei prezenți în sală au amețit. Zemeckis a explicat că acesta a fost și obiectivul său, mai precis, acela de a induce spectatorilor senzația de vertij. „Am muncit din greu să punem spectatorii sus pe turnuri și mai apoi pe cablu”, a spus el.
Joseph Gordon-Levitt, cel care-l interprezează pe Philippe Petit și-a făcut debutul ca actor încă de la vârsta de 7 ani, în filmul pentru televiziune „Stranger on My Land”. A continuat cu roluri în seriale precum „Quantum Leap”, „Roseanne”, „That ‘70s Show”, „3rd Rock from the Sun”. Mai târziu, a ajuns să joace în filme cu distribuții de excepție, cum ar fi „Inception”, „Looper”, și „Lincoln”. Actorul, care nu avea nici un fel de experiență în ceea ce privește mersul pe sârmă, a fost antrenat personal de Philippe Petit. Așa cum în mod optimist a anticipat acesta, după un program de pregatire de 8 zile, Joseph a reușit performanța de a merge pe sârmă. De-a lungul filmărilor, cei doi au continuat antrenamentele. Scenele în care merge pe sârmă au fost filmate alături de un cascador, într-un platou special, unde au fost reconstruite ultimele două etaje ale unuia dintre turnuri și un cablu întins la aproximativ 4 metri înălțime. Prima vacanță la New York, făcută chiar în vara lui 2001, și vizita la observatorul care era pe acoperișul unuia dintre turnuri, l-au ajutat pe actorul principal să înțeleagă exact ce efect putea să aibă înălțimea aceea atât de mare. „Îmi amintesc foarte clar senzația pe care am avut-o atunci. Nu te simțeai ca pe o clădire înaltă, ci ca și cum ai fi fost de-a dreptul în cer”, a spus el.
Pentru a semănă cu Philippe Petit și la înfățișare, Joseph Gordon-Levitt a purtat pe timpul filmărilor lentile de contact albastre. Tot pentru a fi cât mai veridic, el a învățat franceza cursiv și și-a perfecționat accentul ajutat de partenera sa din film, Charlotte Le Bon, dar și de alți actori francezi de pe platourile de filmare.
Care este povestea lui Philippe Petit?
Philippe Petit a descoperit la o vârstă fragedă numerele de magie și jongleria. Îi plăcea foarte mult să se cațere, iar la vârsta de 16 ani a făcut primii pași pe cablu. Ideea de a traversa pe sârmă distranța dintre cele două turnuri gemene i-a venit lui la vârsta de 18 ani, când a citit pentru prima dată despre propunerea construirii celebrelor clădiri și a văzut desene ale proiectului într-o revistă, în timp ce se afla în sala de așteptare a dentistului său, în 1968.
În cei șase ani în care a planificat această traversare, Petit a cercetat tot ce se putea despre clădiri și construcția acestora. A învățat nu numai cum să întinzi un cablu de 200 de kilograme pe distanța de 61 de metri, care era între turnuri, la înălțimea de 417 metri, dar și multe alte lucruri, cum ar fi să țină cont de balans, de efectele vântului și ale condițiilor atmosferice asupra cablului la acea înălțime.
În aceeași perioadă a început să meargă pe sârmă în alte locuri cunoscute. Spre exemplu, în 1971 a mers pe cablul întins între turnurile catedralei Notre Dame din Paris în același timp în care mai mulți tineri erau hirotonisiți în interior, iar în 1973 a mers pe un cablu întins între cei doi piloni ai podului Sidney Harbour în Sidney, Australia.
Pentru marea traversare, Petit a pregătit un cablu special care cântărea nu mai puțin de 200 de kilograme și a folosit pentru menținerea echilibrului o prăjină de 8 metri, cu o greutate de 25 de kilograme. În timpul acțiunii din 1974, Philippe Petit a petrecut 45 de minute pe cablu, făcând 8 traversări, în timpul cărora a mers, a dansat, s-a întins pe cablu și a îngenuncheat pentru a-i saluta pe spectatori. Mulțimea s-a adunat pe străzi, iar Petit i-a putut auzi încurajările. Atunci când poliția și autoritatea portuară din New York au aflat ce se întâmplă, au urcat pe acoperișurile ambelor clădiri pentru a-l convinge pe Petit să coboare. L-au amenințat chiar că o să-l dea jos cu ajutorul unui elicopter. Petit a coborât atunci când a început ploaia.
Marea traversare a fost o acțiune complet neautorizată și considerată în consecință ilegală de către autorități. Totuși, ele au renunțat la toate acuzațiile în schimbul angajamentului lui Petit de a susține un spectacol pentru copii in Central Park. La o săptămână după eveniment, el a împlinit 25 de ani.
Filmul documentar cu acelaşi subiect, Man on Wire, regizat de britanicul James Marsh, a luat un premiu Oscar în 2009 pentru cel mai bun documentar. Aflat pe scenă pentru a primi premiul, Petit a făcut să dispară o monedă în timp ce mulțumea Academiei Americane de Film pentru că “a crezut în magie” și a ținut în echilibru statueta pe cap și pe bărbie, ceea ce i-a adus ovații din partea spectatorilor.
Am văzut de doua ori filmul, nu ai cum sa nu i-ți placa,precizia cu care sunt făcute filmările te duc exact acolo lângă el : sus pe turnuri!
Un film SENZATIONAL.