Valeriu Radulian, românul care ne-a învățat spaniolă

Are 36 de ani și, deși iubește Spania și a transformat pasiunea pentru limba spaniolă în profesia sa, face parte dintre acei români care își cunosc țara în cele mai pitorești detalii. Fie că este vorba despre diverse zone, despre meșteșuguri, biserici, peșteri, despre tradiții, preparate culinare sau activități de agrement, ar putea oricând să lucreze ca ghid și încă unul doldora de povești. Dar până atunci, Valeriu Radulian se poate mândri cu faptul că este unul dintre cei mai tineri și constanți realizatori de emisiuni și promotori ai României, în afara granițelor țării.

De 17 ani el le spune ascultătorilor de limbă spaniolă din Spania și America Latină despre cât de frumoasă este țara noastră, în emisiunea „Merită să vizitezi România”, la Radio România Internațional. În 2009, a devenit și șeful secției spaniole de aici. În 2012 a primit distincția de „Jurnalistul anului la RRI”, iar în ianuarie 2016 „Merită să vizitezi România” a câștigat locul al IV-lea din 48 de emisiuni în spaniolă și portugheză din lume, in urma unui sondaj realizat de cea mai importantă publicație de specialitate din America Latină „DX SEM FRONTEIRAS”. În plus, împreună cu fratele său, Vlad, a pus bazele firmei „V&V Traduceri” și se ocupă, pe lângă cele clasice, și de traduceri de film, cu subtitrare, pentru televiziune și cinematografe, domeniu în care a lucrat de asemenea 17 ani. Este și interpret, face traducere simultană, experiență care l-a purtat la Madrid, printre multe alte proiecte, într-o colaborare de schimb de experiență între „Ordinul asistenților medicali” din România și instituția echivalentă din Spania (Consejo de Enfermeria), dar și pentru Poliția de frontieră, în același tip de proiect, tot ca traducător.

În copilărie a studiat limba greacă chiar în Grecia, liceul l-a urmat la Cervantes și probele de Bacalaureat le-a susținut și în România, și în Spania. În promoția sa (2002), a fost singurul absolvent al secției de spaniolă – rromani de la Universitatea București, acum face și un doctorat în limba spaniolă, la Universitatea din Alicante, Spania. În plus, a lucrat ca redactor de carte la Editura Niculescu, dar și ca profesor de limba spaniolă la Facultatea de Medicină Veterinară si Agronomie și a prezentat chiar și o emisiune de televiziune pe postul TVR Cultural, Lecția de limba Spaniolă.

Însă, dintre toate activitățile poate cea mai dragă îi este emisiunea sa despre România, care îi aduce cele mai neașteptate scrisori și mulțumiri de la străinii care îl ascultă răspândiți în lume.

1. Cei mai mulți copii învață în școală limba engleză. Sau poate franceză, germană… Tu cum ai început cu greaca?

Pot spune că sunt o persoană norocoasă. Viața mi-a scos în cale oportunitatea, iar eu, prin muncă și perseverență am știut să o apuc cu ambele mâini și să o fructific. Cu greaca a fost o întâmplare, încă un dar primit de la viață. Tatăl meu a fost numit într-un post la Ambasada României din Atena, imediat după Revoluție, în 1991, pe când aveam doar 12 ani. Am plecat toată familia și, deși ceilalți copii de la Ambasadă au mers la Colegiul American, eu, frații mei și încă 2-3 copii ne-am dus la școala publică și uite așa, de voie, de nevoie, am învățat limba greacă. Am avut o profesoară care a știut să ne cucerească definitiv cu felul ei de-a fi și uite-așa, și în ziua de azi, mă descurc și pot avea o conversație simplă, ce-i drept. Sunt implicat în multe activități și proiecte, dar când timpul îmi va permite, îmi doresc tare mult să pot aprofunda studiile de limbă greacă, dar pe primul plan este să termin acest doctorat pe care-l fac la Alicante, în Spania.

2. Cum ai ajuns de aici la limba spaniolă și când ai știut că îți va deveni profesie?

Totul se leagă, e ca un puzzle, o acțiune a determinat o alta și tot așa. Copiii diplomaților rămâneau înscriși în școala din România, în clasa din care plecaseră pentru acea perioadă de 4 ani. Pe atunci, eu învățam la școala 201 din București. În timp ce studiam eu greaca la Atena, școala aceasta s-a transformat în liceul bilingv Miguel de Cervantes Saavedra, sub oblăduirea Ambasadei Spaniei la București. Evident, limba spaniolă avea predare intensivă, până la 9 ore pe săptămână. Câteva materii erau predate chiar de profesori nativi. Când m-am întors de la Atena, după câțiva ani, nu mi-a fost greu să mă reintegrez pentru că, în mare, erau aceeași colegi pe care îi avusesem înainte să plec, mi-a fost greu însă să îi prind din urmă în ceea ce privește cunoștințele de limbă spaniolă, pentru că ei studiau deja de doi ani limba, iar eu nu știam nici alfabetul. Nu mă gândisem că o să învăț spaniola. Imediat ce am venit, am aflat că urma să se facă o înfrățire cu un liceu din nordul Spaniei și că aveau să plece într-un schimb de experiență doar câte patru copii din fiecare clasă, evident, cei mai buni. Poate și pentru că abia mi se deschisese apetitul pentru călătorii, cunoscusem o altă lume în afară, m-am pus pe treabă, i-am ajuns și chiar i-am întrecut, și am plecat în Renteria, localitatea din Spania unde se afla acel liceu. Atunci, la primul contact cu Spania, pot spune că s-a înfiripat în mine această dragoste pentru spaniolă și pentru Spania.

3. Cum este să fii sau să fi fost singurul absolvent al unei secții mai rare: spaniolă – rromani, din promoția ta?

Dragostea pentru spaniolă trebuia hrănită și aprofundată, deci îmi era limpede că vreau să merg la Facultatea de Limbi Străine, secția Spaniolă, dar trebuia să alegi și o a doua specializare. Mărturisesc că limba engleză nu mi-a trezit niciodată o pasiune. Am învățat-o pentru că e foarte utilă, dar nu am făcut aceeași pasiune și atunci am vrut să mă înscriu la Turcă, pentru specializarea secundară. Zis și făcut, doar că în acel an nu s-au înscris suficienți studenți, iar cei care se înscriseseră au fost redistribuiți la alte secții din Catedra de Limbi Orientale. Încă o dată, destinul a decis pentru mine. Am nimerit la Rromani. Evident că puteam să refuz și să optez pentru Română, dar mi s-a părut o provocare și am rămas. Îmi amintesc că primul curs de limbă făcea o comparație între greacă, spaniolă și rromani. Multe cuvinte din greacă fuseseră preluate în rromani (de exemplu louloudi, în greacă înseamnă floare, iar în rromani și-a păstrat semnificația doar că se scrie lulughi), iar multe cuvinte din rromani au fost preluate în spaniolă (chaval din spaniolă, care înseamnă „băiat” vine din cuvântul chavo, de origine rromă). M-a captivat, pentru că studiasem celelalte două limbi. Aș minți dacă aș spune că vorbesc limba rromani. Am noțiunile de bază și știu multe cuvinte, dar nu aș putea face traducere simultană, de exemplu. În schimb, am continuat să studiez cele două culturi, spaniolă și rromă, chiar și la doctorat.

4. La ce ți-au folosit sau îți folosesc informațiile acumulate în această zonă?

Mi-am făcut lucrarea de licență combinând cele două specializări ale mele. Am făcut un studiu pe literatura spaniolă și sudamericană. Am ales acele opere, cunoscute la nivel internațional, care au personaj principal rrom și am studiat alteritatea, adică felul în care personajul principal rrom vedea celelalte personaje și cum era el privit de către ceilalți. De exemplu: „Un veac de singurătate” sau „Romancero gitano” al lui Lorca. Pentru doctorat, am ales ceva asemănător, deci sunt dispus să-mi aprofundez cunoștințele în acest sector, doar că de data asta este un studiu de traductologie.

5. Cum ai ajuns de pe băncile școlii la o meserie destul de nișată, cea de subtitrare?

Asta e o altă poveste. Șederea la Atena a avut multe părți foarte frumoase, dar problema era că am cam rămas în urmă cu studiile din țară. Evident, părinții ne-au luat un profesor care să ne ajute să ne îmbunătățim cunoștințele de gramatică română, ne era necesară această materie pentru admiterea la facultate. Era o fată tânără, Simona, extrem de bine pregătită, pe atunci lucra și la Institutul de Lingvistică. Dar mai avea o colaborare, lucra la o televiziune, făcea corectură de limba română. Era cea mai cunoscută și urmărită televiziune privată. În acea perioadă, căutau oameni cunoscători de spaniolă, pe care să-i specializeze pe această meserie, traducerea de film cu subtitrare, deoarece aveau să deschidă un post numai cu telenovele și filme în spaniolă. Simona ne-a spus, am dat un test și ne-au angajat pe amândoi, și pe mine, și pe fratele meu. Și uite așa am învățat meseria asta, mi-a plăcut și am rămas acolo timp de 17 ani. De-asta spuneam la început că viața mi-a întins oportunitatea, dar eu am fructificat-o prin perseverență și muncă. Simona ne-a rămas o foarte bună prietenă și am lucrat alături de ea în toți acești ani. În ultimii 10 ani, am fost redactor-șef al redacției pentru spaniolă și portugheză. Am plecat însă în 2015 deoarece au apărut niște probleme ce țineau strict de contract, dar pasiunea a rămas. Deși timpul nu prea îmi permite, am semnat un contract de colaborare cu o altă televiziune și lucrez cam două episoade pe săptămână, pentru că realmente îmi place ceea ce fac.

6. Nu mulți oameni dintre cei care urmăresc și practic citesc „scrisul” de la filme și seriale știu ce tip de muncă există în spate și cum se desfășoară. Ce presupune traducerea unui episod și a unui serial întreg, să zicem, în număr de ore pe zi și cât de tehnică este această meserie?

Nu aș vrea să intru în prea multe amănunte tehnice. Vreau doar să spun că nu e o muncă ușoară. Când te uiți la televizor pare floare la ureche, ba mulți critică traducerea, fac corecturi, îi blamează pe traducători etc. Ca să poți respecta parametrii tehnici (fiecare replică de pe ecran trebuie să stea între 2 și 7 secunde, nu mai mult, replica nu poate avea mai mult de două rânduri, fiecare rând un maximum de 38 de caractere etc) trebuie deci să adaptezi textul, să redai ideea, reformulând pentru a putea respecta partea aceasta tehnică. Nu cred că greșesc dacă spun că e o artă. Nu e suficient să știi bine limba spaniolă, de exemplu, sau altă limbă, ceea ce numim limba sursă, trebuie să te joci foarte bine și cu româna, limba țintă, să poți găsi mereu sinonime și, nu în ultimul rând, să ai capacitatea de a asculta un fragment într-o limbă străină, să pricepi ideea și să o redai într-o română corectă, curată și clară. Peste toate astea, să nu uiți de parametrii tehnici, eu am enumerat numai câțiva. E o provocare, mai ales când trebuie să echivalezi jocuri de cuvinte. Nu e ușor, vă spun. Mai ales că noi aveam și o responsabilitate. De câte ori nu auzi expresia „Am învățat spaniolă de la telenovele”? Oamenii le urmăreau, vedeau traducerea și făceau asocieri de cuvinte și așa învățau limba. De-asta era important ca, în plus față de tot ce am pus mai sus, să nu adaptezi prea mult, iar dacă topica îți permitea să păstrezi ordinea cuvintelor…

Aș mai adăuga că un traducător cu experiență are nevoie de 4-5 ore de muncă neîntreruptă pentru a traduce un episod de 45 de minute. Mie cam atât îmi ia și după 17 ani de experiență, ani în care am făcut zeci de mii de epsioade, pentru că traduceam și două pe zi. Îmi plac provocările și am acceptat și proiecte în care trebuia să traduc filme românești în spaniolă. E mai greu, pentru că nu e limba mea maternă, dar se pare că au fost apreciate.

7. Acoperi practic toată zona de traduceri pe care o poate face cineva acreditat în domeniu. Ce experiențe ai avut, ca traducător simultan?

În toți acești ani, am făcut foarte multe traduceri simultane. Nu aș ști să le enumăr pe toate, nici chiar dacă aș vrea. Bineînțeles, au existat și câteva proiecte de suflet. Din fiecare experiență de acest gen înveți câte ceva și, cel mai important, lucrul care-mi place poate cel mai mult, cunoști foarte mulți oameni, mentalități diferite, povești uimitoare de viață… Este o meserie aparte și una chiar foarte grea. Practic, vorbești în același timp cu persoana pe care o traduci, nu ai timp de gândire. Trebuie să traduci tot, să transmiți un mesaj clar și rapid. Dacă ținem cont că domeniile sunt foarte diferite, vă dați seama că bagajul de cunoștințe trebuie să fie uriaș, atât pentru limba sursă, cât și pentru limba țintă.

În această meserie, m-a inițiat o persoană deosebită, un adevărat profesionist, doamna Lolita Tăutu. Ea a avut răbdarea de a mă lua cu ea la astfel de traduceri și de a mă învăța tehnici. Bineînțeles că ține foarte mult și de tine, cât îți place să faci asta, câtă pasiune pui… Dacă faci ceva cu sufletul acel lucru iese perfect. Am însoțit artiști spanioli ca Montserrat Caballé, Natalia Oreiro, Julio Iglesias, dar am făcut și simultană la nivel înalt, am tradus întâlnirea dintre Josep Borrell, pe atunci președintele Parlamentului European, și Traian Băsescu, pe atunci președintele României. Exemplele pot continua.

8. Care este cea care ți-a adus cele mai mari satisfacții?

Nicio experiență de acest gen nu seamănă cu alta, fiecare e unică. Mereu cunoști oameni minunați, înveți lucruri noi și constituie un eveniment în sine, iar toate aceste evenimente cumulate scriu povestea vieții fiecăruia dintre noi. Până la urmă, viața e o înșiruire a tuturor acestor trăiri. Ca să răspund la întrebare, aș spune că cea mai recentă, reuniunea Miniștrilor Apărării din UE. Nu am să uit această experiență pentru că, la finalul reuniunii, de la acea masă rotundă cu zeci de persoane, s-a ridicat Ministrul Apărării din Spania, a venit la cabina în care eram, mi-a strâns mâna și mi-a mulțumit. Astfel de lucruri îți dau putere să mergi mai departe, oricât de obosit ai fi, te fac să vrei să fii din ce în ce mai bun.

9. Abordați niște limbi neașteptate și exotice la firma de traduceri: chineza, japoneza, rusa, croata, ceha, bulgara și… inclusiv mandarina. Cum de ați ales aceste zone?

Când am creat firma, am început modest, se întâmpla în anul 2004. Îmi amintesc că am închiriat un spațiu central, un apartament, și am dus de pe acasă un birou, un calculator etc. Făceam mai totul eu și fratele meu, noi traduceam, (evident că lucram doar pe limba spaniolă), noi răspundeam la telefon, noi făceam curat. Se pare că am avut și fler de oameni de afaceri, pentru că nu ne-a mers rău. Am avut nevoie de întăriri și așa am angajat primul colaborator, care să ne ajute, așa a apărut Andreea Ionescu, care s-a dovedit a fi un om de bază, un bun profesionist, un om de toată încrederea care, pe lângă muncă, a pus și suflet în această firmă. Iată că au trecut 12 ani, iar Andreea a rămas alături de noi și acum este directoarea biroului pe care-l avem pe Bulevardul Regina Elisabeta. Țin să-i mulțumesc în mod deosebit, pentru că de multe ori nouă timpul nu ne-a permis să fim prezenți fizic la firmă, iar ea a preluat multe dintre sarcinile noastre. De fapt, în toate activitățile pe care le desfășor au existat și există oameni cărora le mulțumesc din suflet. Sunt un om norocos și din acest punct de vedere, am alături oameni minunați, care mă ajută enorm.

Pe măsură ce ne-am dezvoltat, am început să primim comenzi de traduceri pentru mai multe limbi. Am căutat traducători, i-am testat, am creat o bază de date și, astfel, ne-am lărgit activitatea.

10. Prezinți și realizezi la radio una dintre cele mai longevive emisiuni despre noi. Cum ai început cu „Merită să vizitezi România” și cam câte ediții ai adunat în acești 17 ani?

Ți-am spus că în viața mea totul se leagă asemenea unui puzzle. La foarte puțin timp după ce am început să lucrez la acea televiziune, am cunoscut acolo, printre traducători, o doamnă căreia îi datorez tot ceea ce înseamnă această experiență a mea în radio, doamna Lucia Mănuș. Ea lucra de foarte mulți ani la radio, la secția Spaniolă. Mi-a spus că au nevoie de o voce masculină, dacă aș putea da o probă. Evident, trebuia să vorbești perfect limba spaniolă, pentru că postul emite în Spania și America Latină, pentru nativi. M-am dus, am luat proba și de 17 ani aș putea spune că radioul a devenit marea mea dragoste. Sunt oameni care au crezut și cred în mine, iar eu încerc să nu îi dezamăgesc. Așa se face că în urmă cu 6 ani, șeful postului Radio România Internațional mi-a propus să preiau conducerea secției. Era o responsabilitate enormă, dar și o mare provocare pentru mine. Am acceptat și, așa cum am promis în acea zi, am încercat și încerc în fiecare zi să ofer ascultătorilor emisiuni culturale, turistice, informații din sport, politică etc., toate de calitate, într-o spaniolă fără cusur.

Ca să revin la întrebare, în ziua în care am fost angajat, mi s-a spus că trebuie să realizez o rubrică săptămânală de 10-15 minute. Să mă gândesc la o temă care mă pasionează. Nu am stat prea mult pe gânduri, pentru că mereu mi-a plăcut să călătoresc. Am ales imediat o rubrică turistică. Eu călătorisem deja de multe ori în Spania și în alte țări și eram mâhnit într-un fel când vedeam că străinii nu știau mai nimic despre țara mea, așa că am decis să le-o prezint eu. Emisiunea se emite săptămânal din anul 1999, iar eu chiar și după 17 ani cred tot mai mult că „Merită să vizitezi România”.

11. În ce țări se transmite și cam câți oameni află despre noi, de la tine?

Postul România Internațional emite în 12 limbi, către țările în care sunt vorbitori de limbile respective. Noi, secția Spaniolă, emitem în Spania și America Latină. Practic toți ascultătorii noștri spanioli, din oricare dintre aceste teritorii, află în fiecare zi lucruri noi despre România de la această echipă minunată de redactori pe care am onoarea să o conduc și care își îndeplinesc zilnic misiunea de a îmbunătăți imaginea României în afara granițelor.

12. Cum este să promovezi România în alte țări și …de ce?

Nu este greu deloc, România are extrem de multe lucruri cu care se poate mândri, în toate domeniile. Aspecte negative există peste tot în lume, ideea e cum știi să prezinți și să apropii de străini, în cazul nostru, aspectele pozitive, lucrurile bune, îmbinându-le și cu aspectele mai puțin bune, pentru că acestea nu trebuie omise, trebuie să rămânem obiectivi. Doar așa le putem identifica și remedia, după părerea mea. În niciun caz făcându-ne că nu există sau că nu le vedem.

13. Cum știi că oamenilor le place și ce feedback-uri ai primit de-a lungul timpului?

E foarte greu să măsori audiențele unui post care emite în străinătate. De aceea, când tehnica nu era așa de avansată, se luau în calcul scrisorile primite de la ascultători. În general sunt ascultători pe care i-am captivat și care sunt pasionați deja de țara noastră. Mai nou, tehnica a avansat, Internetul e tot mai prezent și scrisorile au început să fie înlocuite sau completate cu mesaje trimise prin e-mail. Iar și mai de curând, suntem prezenți pe rețelele de socializare, avem o pagină de Facebook a secției. Pe scurt, folosim orice mijloc pe care ni-l oferă online-ul pentru a face cunoscute frumusețile și realitățile din România. Avem chiar și un club al ascultătorilor. Ei ascultă emisiunile, trimit rapoarte de recepție și primesc diplome de participare când se împlinesc 1, 2, 3 și 10 ani de trimis rapoarte de recepție.

14. Care au fost edițiile tale preferate și de ce?

Asta chiar că e o întrebare grea. Au fost atât de multe și fiecare a avut ceva special… Dacă e să aleg totuși, pentru că nu îmi plac lucrurile ușoare, de multe ori nu m-am limitat la a prezenta un oraș sau un obiectiv turistic, ci am făcut tot felul de combinații, evident trebuia să existe un numitor comun. Aș menționa ideea care mi-a venit de curând și pe care am materializat-o într-o emisiune. Am ales mai multe orașe și obiective turistice care sunt legate într-un fel sau altul de numele lui Vlad Țepeș și am elaborat o ediție pe care am numit-o „Pe urmele lui Vlad Țepeș, Dracula”.

15. Care crezi că sunt cele mai mari atuuri ale noastre din punct de vedere turistic, comparativ cu alte țări?

Avem cele mai variate forme de relief, avem și munte, și câmpie, și mare… Și avem și o Deltă a Dunării fascinantă. Astfel, indiferent de anotimp sau de pasiunile fiecăruia, România îți oferă cam tot ce ți-ai putea dori.

16. Care ar fi, din punctul tău de vedere, cele mai atipice obiective turistice de la noi, pe care tu le-ai prezentat în emisiune și pe care le-ai recomanda într-un top 5?

Aș menționa Sfinxul, Babele, Delta Dunării cu fauna și flora de acolo, Vulcanii noroioși și câteva dintre creațiile sculptorului Constantin Brâncuși de la Tg. Jiu.

17. Dacă ar fi să te muți din București, ce zonă ai alege din țara noastră? De ce?

Îmi place foarte mult viața agitată de la oraș, nu m-aș muta din București, dar, dacă aș căuta liniște aș alege o localitate din zona Deltei Dunării, unde varietatea culinară, a faunei și a florei te copleșește.