Fotografiile lui Horia Manolache au făcut înconjurul lumii, ajungând la diverse televiziuni de pe mapamond și au fost publicate în reviste din China, Olanda, Germania. Proiectul său, „Prinț și cerșetor”, a făcut ca visuri mult uitate, legate de ceea ce și-ar fi dorit să devină în această viață, să prindă contur pentru câțiva oameni ai străzii din America. Aceștia s-au lăsat transformați și fotografiați de artistul român, iar povestea lor a prins viață. „Să ai pe cineva care să te asculte e mare lucru. De aici venea bucuria lor. De la un duș făcut după o lună de zile, de la un pieptănat, un bărbierit”, explică Horia Manolache. Dacă el le-a putut oferi câteva clipe de bucurie pură, Horia a învățat de la ei „să am curajul să vorbesc cu orice om, să nu mă sperii de aparențe.” Dar cine este Horia Manolache și cum de a ajuns ca după doi ani de geodezie să renunțe la facultate pentru a face „un curs de fotografie, regie de film și acum iar fotografie” și care sunt vedetele din România care au acceptat să pozeze pentru proiectul „Puteam să fiu eu – Viața din sens opus” aflați din interviul de mai jos.

11251471_10206424982520423_2008500144_n

Când ai plecat din România nu erai cunoscut ca fotograf aici. De ce?

În general mi se pare că oricum reacționăm altfel atunci când cineva este recunoscut de alții. Am avut o altă deschidere acolo. Am găsit un sistem care funcționează și în care este ușor să intri dacă ai ceva de spus. Fotografia este o industrie funcțională. Fotografi și profesori m-au încurajat să lucrez la proiecte ce au o semnificație pentru mine dar care sunt și unice. Asta a fost diferența, am avut pe cineva care să mă îndrume, am avut niște exemple. În România mi-a fost destul de greu să găsesc pe cineva care să fie dispus să mă învețe și asta pe moment m-a făcut să sufăr.

Ai făcut doi ani de geodezie, apoi regie de film, cum ai ajuns la fotografie?
Întotdeauna am avut o înclinație către imagine, făceam animații în clasa a V-a, ilustram ziare cu știri imaginare. Mi-aș fi dorit ca școala să-mi dea oportunitatea de a merge pe drumul ăsta de mai devreme. Cred că învățământul ar trebui să dea importanță și artei și să ofere prilejul copiilor de a se exprima. Pe vremea mea era important să poți reproduce părerile altora dar nu te întreba nimeni care este părerea ta. Așa am ajuns eu la geodezie. Tata este geodez și văzându-mă nehotărât mi-a sugerat să merg pe drumul ăsta. După doi ani de geodezie am renunțat și am început să-mi caut „rostul”. Am făcut un curs de fotografie după care am făcut regie de film și acum iar fotografie.

La San Francisco ai ajuns pentru un master. Ne poți spune cum a început totul?
Am făcut un workshop cu un fotograf de la agenția Magnum și văzând ce fac m-a încurajat să merg mai departe. La ea am văzut cum lucrează un fotograf adevărat. Nu este nimic la întâmplare și este un lung proces până ajungi la ceva de calitate. Nu aparatul foto te face fotograf. Văzând asta am vrut să învăț mai mult. Tatăl meu m-a încurajat în continuare să fac masterul, am fost acceptat la Academia de Arte din San Francisco și asta a fost. Am încercat să profit cât mai mult de șansa asta.

Ai obținut numeroase premii. Ni le poți rezuma pe cele mai importante și pentru ce anume ți s-au acordat?

Primul premiu important a fost cel de la Prix de la Photographie din Paris. Am luat primul loc la categoria propunere de carte cu seria “The Chairs”. A fost important pentru că mi-a confirmat că sunt pe drumul cel bun. Am mai luat un loc 1 la IPA, niște nominalizări importante la Felix Schoeller Photo Award și PDN’s 30 în 2016.

Care este cea mai importantă expoziție pe care ai avut-o și de ce o consideri așa?
La Corden Potts Gallery din San Francisco. Este una din cele mai bune galerii foto de acolo, amplasată în renumita clădire Geary 49. Dacă apari acolo înseamnă că exiști ca artist/fotograf. Am expus seria “The Chairs”. La două uși mai încolo era lansarea lucrărilor lui Hiroshi Sugimoto. Pentru mine ca student să ajung acolo a fost ceva. Mulți profesori pe care i-am avut ar vrea să aibă fotografiile expuse acolo. O galerie comercială expune artiști în care crede pentru că ei trăiesc din vânzarea lucrărilor. Ajunse acolo, fotografiile sunt deja considerate niște investiții și galeria garantează pentru asta.

Untitled-3

Cum ți-a venit ideea proiectului care te-a făcut celebru în întreaga lume?
Primul proiect cunoscut a fost “The Chairs”. Al doilea “The Prince and the Pauper”. Amândouă au venit din observații. Văd lucruri și îmi vin idei. Al doilea a ajuns să fie mai mediatizat, ajungând la diverse televiziuni prin lume, publicat în reviste în China, Olanda, Germania.

A fost greu să-i convingi pe acei oameni să-ți pozeze? Cum ai făcut asta?
Le-am explicat despre ce este vorba în proiect și ce vreau să spun cu el și cred că li s-a părut că va fi o experiență plăcută și că este ceva ce le-ar face dreptate.

S-au arătat în vreun fel reticenți?

Cred că întrebam oamenii potriviți și faptul că eram străin le dădea încredere. Am avut pe cineva care mi-a spus că vrea să apară în proiect dar nu a avut curaj. Își dorise să devină balerină dar acum era supraponderală, dependentă de droguri și i s-a părut că lumea o să râdă de ea. Am venit pe strada pe care stătea cu costumul de balerină, dar n-am mai reușit să o conving cu toate că soțul ei este în proiect. Trei săptămâni am încercat să o conving, veneam din două în două zile la ea, dar „nu” a rămas „nu”.

Untitled-2

Știu că ai întâmpinat probleme cu locul ședințelor foto și că în cele din urmă multe fotografii au fost realizate în parcuri, în aer liber. Ne poți povesti puțin cum au decurs lucrurile?

Am fotografiat în garaje, pe stradă, într-un hotel, în studioul unei prietene, într-un șantier. În mod normal aș fi avut acces la studiourile facultății, dar pentru că fotografiam oamenii străzii, nu s-a mai putut. Despre asta este vorba în proiectul meu. Și știu că l-au văzut și cei de la universitate, așa că sper că și-au mai schimbat viziunea.

Ce ți-au spus, cum s-au simțit îmbrăcați în acele haine, împlinindu-și măcar pentru o clipă visurile?

Să ai pe cineva care să te asculte e mare lucru. De aici venea bucuria lor. De la un duș făcut după o lună de zile, de la un pieptănat, un bărbierit.

Untitled-4

Știu că după ce ai finalizat proiectul, ai expus fotografiile la hotel și i-ai chemat și pe ei să le vadă. Cum au reacționat? Ai simțit că ai făcut un lucru bun? Tu cum te-ai simțit?

Am văzut lacrimi la unii dintre ei. Tammy își citea povestea ce era alăturată fotografiei și probabil se întreba cum de mai este în viață.

Ce ai învățat tu de la acești oameni?

Am învățat să am curajul să vorbesc cu orice om, să nu mă sperii de aparențe.

Știu că ai revenit în țară. Ce faci acum, aici?

Fotografie. Pregătesc cartea cu oamenii străzii și poate fac și un scurt metraj de animație anul acesta.

11210263_10206424982080412_1640197789_n

Cum s-a schimbat viața ta după acest proiect?

Sunt mai conectat la problema oamenilor străzii și în general am mai mult de scris, multă lume mă întreabă despre proiect și asta mă ajută să găsesc și eu niște răspunsuri. (zâmbește)

Știu, de asemenea, că ai realizat aici, în țară, un proiect asemănător, dar cu persoane publice transformate în oameni ai străzii. Cum au primit vedetele această propunere? Și ne poți dezvălui în acest moment câteva nume dintre vedetele care au acceptat să facă parte din acest proiect?

Da, am vrut să fac proiectul aici sau în America, dar am vrut să beneficieze și oamenii străzii de rezultate, așa că am contactat Samusocial. Ei se ocupă de oamenii străzii din București. Cine intră pe www.viatadinsensopus.ro are ocazia să-i vadă pe Cristina Bălan, Sore, Laura Cosoi, Virgil Ianțu, Gabi Balint, Horia Brenciu (și alți oameni dragi mie), în ipostaza de om al străzii și dacă le place proiectul să doneze în contul Samusocial.

15400292_1436950656337704_2809527000551384336_n

Crezi că dacă nu ai fi avut atât de mult succes cu fotografiile din America, vedetele de la noi ar mai fi fost atât de deschise să pozeze pentru acest proiect?
Nu cred. Cel puțin, nu toți. N-ar fi avut încredere în mine și asta este de înțeles.

Camelia

 

Știu că fotografiile acestea vor fi expuse și licitate, iar banii vor ajunge la o fundație. Ne poți spune ce urmează să se întâmple cu aceste fonduri?
Deocamdată se strâng bani direct de Samusocial prin intermediul siteului. Aș vrea să fac și o expoziție, poate chiar pe stradă, poate în altă parte, dar deocamdată caut locul potrivit și sponsori pentru partea de print. În acest caz ar fi o licitație și banii s-ar duce tot la Samusocial.

15578479_1309751302421632_6414562400223446893_n

Mai ai și alte proiecte în străinătate? 

Probabil că o să încep anul ăsta, dar vedem.

ralea-full-1024x502

Ce înseamnă pentru tine familia?

Este punctul meu de sprijin, ei îmi dau echilibrul de care am nevoie. Altfel, înseamnă totul.

Foto – Horia Manolache

COOLtura Mall

Post a comment