William H. McRaven, autorul cărții Fă-ți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate lumea, este cel care a organizat și supravegheat operațiunea Tridentul lui Neptun (Operation Neptune Spear), în urma căreia a fost ucis Osama bin Laden, pe 2 mai 2011.

Discuția pe care a avut-o cu Președintele SUA de la acea vreme, Barack Obama, imediat după ce s-a asigurat la fața locului așa cum a putut că bin Laden a fost neutralizat, într-adevăr, rămâne una memorabilă: „Domnule președinte, fără o analiză ADN nu pot fi sigur 100% că este bin Laden, dar, sincer, 99% este vorba despre el. De fapt, am rugat un membru al trupelor SEAL să se întindă lângă el, iar cadavrul este un pic mai înalt”, i-a transmis William McRaven. După o pauză, Obama a reapărut în videoconferință și i-a spus: „Bill, vreau să mă asigur că am înțeles bine. Avem 60 de milioane de dolari pentru un elicopter, dar n-ai avut 10 pentru o ruletă?”, replică despre care McRaven a mărturisit că a venit la momentul perfect și a detensionat o atmosferă foarte stresantă.

Ce se întâmplase cu câteva minute înainte de această conversație? McRaven știa că bin Laden avea în jur de 1,95 m, așa că l-a întrebat pe un tânăr membru SEAL din apropiere ce înălțime are. „1,88”, a venit răspunsul, așa că McRaven i-a cerut să se întindă lângă rămășițele lui bin Laden.

Două zile mai târziu, Barack Obama i-a oferit lui McRaven o ruletă, montată pe un suport.

Cartea Fă-ți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate lumea a apărut la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Cartea este bestseller New York Times, s-a vândut în 27 de țări, iar publicații prestigioase precum Forbes, Wall Street Journal, New York Times, Washington Post sau USA Today au lăudat-o pentru forța și optimismul care transpar din ea.

COOLtura Mall

Post a comment