Editura ap! (ACT și Politon) lansează Cele 7 angajamente ale unei echipe extraordinare, de Jon Gordon
De multe ori, deși există o strategie foarte bine pusă la punct în cadrul unui business sau al unei organizații, rezultatele pot fi nesatisfăcătoare și slabe. Volumul Cele 7 angajamente ale unei echipe extraordinare, de Jon Gordon, recent publicat la Editura ap! (ACT și Politon) pornește de la această ipoteză și explică care sunt pașii pe care un lider trebuie să îi facă pentru a construi o echipă sudată, victorioasă, care își atinge obiectivele.
Cele 7 angajamente ale unei echipe extraordinare, de Jon Gordon, prezintă o poveste inspirată din mai multe momente din viața autorului, care îl urmărește pe Tim, un lider ce trebuie să găsească soluții pentru a-și crește echipa. Oamenii săi sunt demotivați, rezultatele sunt slabe, iar încrederea lui Tim în capacitățile sale de lider și în echipa sa a început să se clatine. Însă, întâlnirea cu antrenorul său din facultate, Ritchie, care este acum pe patul de moarte, declanșează o schimbare care îl ajută să redreseze echipa. Tim conștientizează o lecție importantă ‒ Coechipierii sunt pentru totdeauna ‒,care l-a ajutat pe el și pe membrii echipei de fotbal american din care făcuse parte în timpul facultății să obțină performanțe notabile.

După această întâlnire, Tim își reamintește de cele 7 angajamente pe care antrenorul le-a insuflat echipei, pentru a face față obstacolelor și a dezvolta o echipă câștigătoare, unită. Tim înțelege că poate folosi aceste angajamente și pentru afacerea sa, pentru a clădi o echipă la fel de solidă ca cea din anii de studenție.
Cartea este presărată cu lecții de viață și de business reale, povești captivante sau sfaturi practice, care învață cititorul să clădească încredere, să-și ajute echipa să depășească situațiile dificile sau să atingă succesul. Angajamentele ce stau la baza cărții sunt:
- Ne angajăm să respectăm misiunea și viziunea echipei;
- Ne angajăm să păstrăm împreună o atitudine pozitivă;
- Ne angajăm să dăm tot ce avem mai bun;
- Ne angajăm să devenim mai buni;
- Ne angajăm să fim uniți;
- Ne angajăm să ne dedicăm unii altora;
- Ne angajăm să ne apreciem unii pe alții.
Cartea este structurată în 26 de capitole în care este evidențiat rolul pe care îl are un lider în atingerea obiectivelor și în stabilirea direcției sau a standardelor unei echipe. Volumul lui Jon Gordon se concentrează asupra ideii că performanța nu este obținută în urma unor inițiative ocazionale, ci a unor angajamente asumate și respectate de toți coechipierii.
Cele 7 angajamente ale unei echipe extraordinare, de Jon Gordon,se adresează liderilor care doresc să construiască echipe sănătoase, capabile să depășească obstacolele, indiferent de domeniul de lucru, și care vor să obțină rezultate nemaipomenite.
Această carte specială este rezultatul tuturor experiențelor, timpului și cunoștințelor pe care le-am dobândit lucrând cu echipe. Pentru o mare parte din această carte, m-am inspirat din povești de viață reale, inclusiv din a mea. Sursa de inspirație pentru antrenorul Richie din carte a fost antrenorul meu din facultate, Richie Moran, care a încetat din viață acum câțiva ani. Înainte de a muri, mi-a spus: «Coechipierii sunt pe vecie» – o frază care chiar mi-a schimbat viața pentru totdeauna. De fapt, după ce mi-a spus «Coechipierii sunt pe vecie», nu mi-am mai putut scoate această idee din cap și am știut că, într-o zi, voi scrie o carte despre asta, spune Jon Gordon.
Despre Jon Gordon:
Jon Gordon este autorul a 28 de cărți, dintre care 17 au devenit bestsellere, un orator extrem de apreciat și un consultant de top, lucrând cu lideri și organizații de elită din întreaga lume. Cu un impact global remarcabil, el inspiră anual milioane de oameni prin cărțile, discursurile, podcasturile și mesajele sale, fiind considerat una dintre cele mai influente voci ale leadershipului pozitiv.
Jom Gordon consideră că pozitivitatea este un avantaj competitiv, convingere confirmată în practică de companii din topul Fortune 500, de echipe sportive profesioniste și universitare, precum și de districte școlare, spitale și organizații non-profit.
Printre cele mai cunoscute titluri ale sale se numără: bestsellerul internațional Autobuzul Energiei, cu peste 3 milioane de exemplare vândute, apărut în limba română la Editura ap!, Casca de protecție, audiobook care face parte din portofoliul Editurii ap!, dar și The Carpenter, Training Camp, The Power of Positive Leadership, The Power of a Positive Team, The Coffee Bean și multe altele. Jon Gordon este, de asemenea, autorul a cinci cărți pentru copii, printre care se numără și Autobuzul energiei pentru copii, apărută în limba română la Editura ap!.
***
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 300 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.
ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.
Urmăriți ap! (ACT și Politon) online: Website, Instagram, Facebook, LinkedIn, YouTube, Tik Tok.

