Cercetările din psihologia dezvoltării și psihologia educațională arată constant că succesul școlar nu depinde doar de inteligența copilului, ci și de capacitatea lui de a își gestiona emoțiile, atenția și impulsurile. Autoreglarea emoțională funcționează ca o infrastructură invizibilă a învățării: atunci când este fragilă, procese psihice esențiale precum memoria de lucru, flexibilitatea cognitivă sau gândirea critică devin greu accesibile în momentele de stres. În acest cadru, educația preventivă, dezvoltarea gândirii critice și reglarea emoțională devin instrumente-cheie. Narada propune un răspuns aplicat, construit pe dovezi și implementat direct în școli, exact în etapa în care aceste competențe pot face diferența. Pornind de la aceste realități, organizația Narada a construit „Nu tot ce zboară se mănâncă”, prima campanie educațională la nivel gimnazial, implementată prin programul „Extra Lab – Skills for the future” în 10 școli din România, cu implicarea a 100 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a și a 16 profesori, având ca obiectiv formarea utilizării responsabile a mediului digital împreună cu înțelegerea și reglarea emoțiilor.
Unul dintre reperele importante din acest domeniu este modelul propus de James Gross, care analizează între strategii centrate pe antecedente, adică felul în care interpretăm și anticipăm situațiile, și strategii centrate pe răspuns, adică felul în care gestionăm emoția deja activată (Gross, 1998). Studiile arată că tehnici precum restructurarea cognitivă și respirația conștientă se asociază cu niveluri mai scăzute de anxietate, mai puține probleme de comportament și rezultate academice mai bune. Una dintre cele mai solide confirmări vine din meta-analiza realizată de Durlak și colaboratorii săi, care a inclus 213 programe de învățare socio-emoțională implementate la peste 270.000 de elevi. Rezultatele arată că investiția sistematică în competențele socio-emoționale este asociată cu reducerea problemelor de comportament, diminuarea simptomelor de anxietate și depresie și o mai bună echilibrare emoțională (Durlak et al., 2011). Mai mult, efectele se mențin în timp, ceea ce sugerează schimbări stabile, cu impact pe termen lung asupra dezvoltării copilului (Taylor et al., 2017), după cum explică Sorana Mocanu, psiholog clinician, psihoterapeut și expert în sănătate mintală.
De ce funcționează autoreglarea emoțională?„Explicația ține și de felul în care se dezvoltă creierul. Autoreglarea emoțională reflectă capacitatea cortexului prefrontal (centrul de comandă), implicat în planificare și autocontrol, de a modula răspunsurile emoționale intense generate de sisteme mai reactive, precum amigdala cerebrală. În copilărie și adolescență, această conexiune este încă în dezvoltare, ceea ce face ca școala și familia să aibă un rol esențial de sprijin temporar pentru sistemul de autoreglare aflat în construcție”, precizează Sorana Mocanu. În acest context, tehnicile de autoreglare nu ar trebui privite ca soluții rezervate situațiilor grave sau exclusiv contextelor clinice, ci ca forme de igienă emoțională de zi cu zi, care pot fi integrate firesc în ritmul școlii și al familiei.
Tehnica 1. Termometrul emoțiilor și zonele de reglare
Un prim obstacol în autoreglare este dificultatea copilului de a identifica ceea ce simte. De multe ori, emoțiile sunt trăite doar ca senzații corporale vagi, „mă doare stomacul”, „simt un nod în gât”, fără a fi traduse în concepte emoționale precum „îmi e frică” sau „sunt rușinat”. Sistemul zonelor de autoreglare emoțională oferă o hartă vizuală accesibilă, iar în tehnica Termometrul emoțiilor acestea sunt grupate pe culori intuitive: albastru pentru tristețe sau oboseală, verde pentru calm și concentrare, galben pentru agitație sau îngrijorare, roșu pentru furie sau panică (O’Neal et al., 2019). La școală, această metodă poate fi introdusă printr-un ritual scurt la începutul orei, în care elevii își marchează discret starea pe o planșă emoțională. Acasă, aceeași schemă poate fi pusă pe frigider și însoțită de o discuție de seară despre starea din acea zi sau asociată unui eveniment. Astfel, copilul învață treptat să își recunoască și să își numească emoțiile și ulterior să gestioneze.
Tehnica 2. Respirația ca ancoră
Respirația conștientă și diafragmatică acționează direct asupra sistemului nervos autonom și activează componenta parasimpatică, „frâna naturală” a organismului, cea care-i sprijină calmarea, confirmă Sorana Mocanu, iar intervențiile școlare incluse în programe de tip mindfulness arată că exercițiile scurte de respirație, introduse în rutina zilnică, reduc anxietatea de performanță, îmbunătățesc atenția susținută și diminuează comportamentele impulsive (Macklem, 2008; Schonert Reichl & Lawlor, 2010). Printre tehnicile simple se numără Starfish Breath, în care copilul urmărește conturul palmei cu degetul celeilalte mâini, inspirând pe partea ascendentă a fiecărui deget și expirând pe partea descendentă. O altă tehnică, Respirația 1-2-3 (cu inspir pe 3 timpi, pauză 1 timp și expir pe 3 timpi), devine rapid un prieten de încredere pe care copilul îl poate accesa oriunde și oricând: în pauza mare, înainte de o lucrare de control sau când tensiunile din clasă cresc.
Tehnica 3. Pauzele în corp
Emoțiile sunt strâns legate de corp, iar mulți copii ajung la școală deja tensionați, după dimineți marcate de grabă, conflicte sau expunere excesivă la ecrane. Cercetările arată că secvențele scurte de stretching, relaxare progresivă sau împământare corporală reduc reactivitatea emoțională și cresc capacitatea de concentrare (O’Neal et al., 2019; Schonert Reichl & Lawlor, 2010).
Aceste micro-intervenții pot dura între unu și trei minute și pot include întinderi blânde ale brațelor și umerilor, rotiri ale articulațiilor, scuturarea tensiunii din brațe și picioare sau aplecări ușoare pentru relaxarea coloanei. Momentul potrivit este după 15-20 de minute de activitate statică sau între două sarcini. „Important este ca ele să fie prezentate ca instrumente care sprijină funcționarea creierului, nu ca recompense”, precizează psihologul.
Tehnica 4. Poveștile și jocul de rol
Poveștile oferă un cadru sigur în care copiii pot explora emoții dificile fără să se simtă direct expuși. Teoria socio-cognitivă arată că observarea și modelarea joacă un rol important în învățare, iar literatura de specialitate din domeniul social și emoțional susține valoarea acestor metode (Bandura, 1986). Prin intermediul personajelor, copiii pot discuta teme precum rușinea, vinovăția sau frica de respingere cu un nivel mai redus de anxietate. O sesiune narativă poate include prezentarea unei scene cu încărcătură emoțională, oprirea poveștii în punctul de tensiune, identificarea emoțiilor personajului, generarea unor reacții alternative și discutarea consecințelor. În familie, schema F.E.E.L. propusă de O’Neal și colaboratorii săi oferă un cadru de co-reglare în care părintele ajută copilul să identifice scena (Focus), să evalueze opțiunile disponibile (Evaluate), să reconstruiască acțiunea aleasă (Enact) și să învețe din experiență pentru viitor (Learn).
De ce contează aceste tehnici
Autoreglarea emoțională este o competență de bază pentru învățare și sănătate mintală, nu un element secundar al educației. Aceste abilități pot fi cultivate prin intervenții simple, repetate și integrate în viața cotidiană, iar campania Narada „Nu tot ce zboară se mănâncă” intervine exact în această zonă, cu accent pe învățare și prevenție. Prin programul „Extra Lab – Skills for the future”, bazat pe intervenții educaționale testate anterior de Narada și pe cercetări internaționale și românești (Paul & Elder, 2013; Facione, 2011; Nădăban & Roman, 2024), programul vizează schimbări concrete de comportament: elevii învață să analizeze informația, să pună întrebări, să compare perspective și să construiască concluzii proprii, să identifice și să analizeze propriile emoții în difierite contexte, inclusiv în lucrul cu instrumentele digitale și platformele social media. Ei sunt ghidați să înțeleagă mecanismele din spatele informației online, să recunoască presiunile sociale și emoționale ale mediului digital și să exerseze luarea deciziilor argumentate în situații reale, inclusiv în fața provocărilor virale cu potențial periculos, precum „Momo Challenge”, „Balena Albastră” sau „Blackout Challenge” în care gândirea critică și reglarea emoțională devin abilități esențiale.
În 2025, programele Narada au impactat pozitiv 1.180 de elevi, 512 părinți și 100 de profesori din 28 de școli, demonstrând îmbunătățiri în autoreglare, colaborare și reflecție. „Extra Lab – Skills for the future” extinde această misiune, pregătind copiii pentru un viitor impredictibil prin meta-competențe esențiale și prin folosirea sănătoasă a mediului digital. Programul poate fi susținut prin donații pe www.narada.ro sau prin SMS cu textul EDUCATIE la 8864, contribuind direct la extinderea inițiativelor educaționale.
Despre Narada:
Narada s-a născut acum mai bine de cinci ani, când fondatoarea Andra Munteanu a descoperit, într-un studiu, că cei mai mulți copii abandonează școala nu din lipsă de manuale, ci din lipsă de sprijin, încredere și resurse elementare. Pornind de la credința că schimbarea începe atunci când nu mai așteptăm „să se facă”, Narada a intervenit acolo unde pericolele erau evidente: a renovat clase, a conectat elevi la internet, a mutat toalete în interiorul școlilor, a construit terenuri de sport și a dus infrastructură de bază în peste 500 de școli, cu o investiție de peste 5 milioane de euro și un impact direct asupra a peste 260.000 de copii din România, cu proiecte născute din urgențele și visurile reale ale copiilor. Dacă la început a dus resurse acolo unde lipseau, astăzi Narada merge mai departe: creează programe inovatoare de schimbare comportamentală, care îi învață pe elevi să își găsească curajul, să gândească limpede și să își țină emoțiile în echilibru. Pentru că educația nu e doar despre examene, ci despre a fi pregătit pentru viață.