Cu romanul Emma, actorul francez Jean Reno debutează ca scriitor, după o carieră internațională amplă, de peste 46 de ani, în domeniul cinematografiei.
Publicat și în România, la Editura Trei, volumul, care s-a bucurat de succes atât din partea publicului, cât și a criticilor, cu drepturi de traducere vândute în peste 20 de țări, aduce cititorilor o îmbinare perfectă între o poveste de dragoste și o lume periculoasă a spionajului, secretelor, a armelelor și chiar a morții. „Emma” este povestea unei tinere maseuze care duce o viață aparent liniștită alături de pisica ei Mardi și de câțiva prieteni apropiați.
În spatele acestei aparente armonii se ascunde însă trauma unui accident de mașină în care și-a pierdut mama. Când abilitățile ei sunt remarcate de un influent lider din Oman, Emma acceptă să plece la Muscat pentru a instrui echipa unui nou centru de lux – fără să știe că acest pas îi va schimba viața și o va arunca într-o aventură periculoasă.
Despre succesul primului său roman, ritualurile de scris și sursele de inspirație, dar și despre cariera de actor și noile proiecte, printre care se numără și cel de-al doilea volum la care lucrează și în care aventurile Emmei vor continua, Jean Reno dezvăluie detalii într-un interviu exclusiv, oferit în premieră în România pentru CoolturaMall.
Interviu realizat de Adela Marinescu, PR Manager Fabrica de PR pentru COOLtura Mall.
AM: Bună ziua, domnule Reno! Mă bucur să vă cunosc. Vă mulțumesc pentru timpul pe care ni-l acordaţi pentru a discuta despre romanul dumneavoastră de debut, Emma. Emma nu e doar o poveste. Deşi vă descrieţi cu modestie drept „doar un povestitor”, pentru un observator extern este evident că acest roman v-a transformat într-un scriitor în toată puterea cuvântului, apreciat deopotrivă de cititori şi de critici.
JR: Mulţumesc!
AM: Aş vrea să vă întreb, pe plan personal, cum v-a schimbat Emma şi ce aspecte noi sau chiar surprinzătoare a adus în viaţa dvs?
JR: În primul rând am fost foarte surprins de succesul cărţii şi, totodată, fiindcă cea mai importantă reacţie a venit din partea femeilor. Am fost sincer surprins deoarece am primit multe comentarii din partea unor ziariste din Europa, spunându-mi lucruri de genul „aţi scris o poveste care are în centru o femeie, înţelegeţi femeile etc.”. Nu am realizat asta iniţial, când romanul a început să mi se înfiripe în minte, că era o perspectivă mai curând feminină decât masculină. Mă bucură acest lucru, înseamnă că am o sensibilitate care mă ajută, şi mă bucur că femeile apreciază povestea de dragoste din roman şi povestea Emmei.
Îmi place ideea prin care, tocmai când ajungi să cunoști pe cineva sau să iubești pe cineva, ţi se deschide deodată o nouă lume, cu noi perspective.
Jean Reno
AM: Aşa este. Romanul are, de asemenea, o dimensiune introspectivă şi transformatoare profundă. Cât anume din Jean Reno se regăseşte în personajul principal sau în temele romanului, în special experienţa dureroasă a pierderii unui părinte?
JR: Nu ştiu exact. Am pomenit de faptul că m-am inspirat din propria viaţă. Iubesc dragostea, desigur, cred în dragoste, în primul rând. Ştiu că dragostea îţi poate schimba viaţa deoarece am trăit eu însumi experienţa de a întâlni o persoană deosebită, de a forma o pereche bună cu cineva. Astfel că am scris povestea de dragoste, îmi plac poveştile romantice pentru că suntem fiinţe umane. Nu-mi plac războiul, violenţa. Sigur, există şi o parte de acţiune, dar pentru mine elementul de bază este latura romantică, am vrut să scriu o poveste de dragoste. De asemenea, am călătorit mult, aşa că nu sunt concentrat asupra unei singure ţări. Nu sunt naţionalist, ceea ce se datorează istoriei mele personale: m-am născut în Africa, am emigrat în Europa şi acum trăiesc în America. Poate că toate aceste lucruri mărunte s-au întreţesut în poveste. Asta nu înseamnă că n-o să scriu, poate, o poveste despre cineva care trăieşte toată viaţa într-un sătuc pe care nu îl părăsește niciodată.
AM: Vorbim despre universalitate, despre dragoste, cu o dimensiune de acţiune şi mister în același timp.
JR: Da, îmi place cum sună. Îmi place ideea prin care, tocmai când ajungi să cunoști pe cineva sau să iubești pe cineva, ţi se deschide deodată o nouă lume, cu noi perspective.
AM: Spuneați că Emma s-a născut în pandemie, atunci când ați realizat că cel mai mult vă definea cuvântul „proiect” și brusc, când nu a mai existat niciunul, ați simțit că nu mai existați. Vorbeați atunci despre liniștea așternută ca o graniță și de teamă. Ce sensuri noi ați dat timpului și propriei existențe atunci, privind în urmă?
JR: Am scris un proiect destinat publicului japonez după aceea. Am scris un proiect de amploare, cu muzică, o piesă gen one-man-show care urmează să fie pusă în scenă în Japonia, pe care am numit-o Cămila… Încă apreciez tăcerea. Dar am o familie numeroasă şi îmi place şi să petrec timp cu familia, cu mulţi oameni şi zgomot în jur. Lumea mea alternează între zgomot şi tăcere, aşa că în unele perioade domină tăcerea. Continui să fac ce am făcut în perioada pandemiei. Acum nu-mi mai e teamă de ideea de a nu avea proiecte pentru că am încredere că pot să fac alte lucruri şi că mă vor găsi chiar dacă trăiesc mai retras, în tăcere. Am învăţat lecţia asta, poate, după ce am scris Emma. Cu asta am rămas în urma acelei perioade.
Emma urmează să fie ecranizată sub formă de serial
AM: Aşadar, puteţi spune că depăşirea acestei temeri a fost cel mai mare câştig în urma pandemiei şi, de asemenea, că Emma a adus în viaţa dvs. această resursă. Și perspectiva că, orice s-ar întâmpla, aveţi această capacitate de rezilienţă.
JR: Da, exact. Şi, dacă e valabil pentru mine, e valabil pentru toată lumea.
AM: Aveţi perfectă dreptate. Legat de travaliul scrierii, mai ales când vorbim de o carte de debut, cum a decurs acest proces pentru dvs.? A venit de la sine sau aţi avut un ritual special, a trebuit să creaţi un anumit mediu care să vă ajute să rămâneţi conectat la poveste?
JR: Mi-a venit de la sine. Nu sunt genul care forţează lucrurile. Ştiu că unele persoane procedează aşa, îi admir pentru că au o metodă, dar în fond eu nu sunt scriitor. Nu mă trezesc dimineaţa spunându-mi „Oh, o să scriu povestea asta sau aialaltă”. E ca şi cum ai găti o supă, ai o oală în care sunt multe poveşti şi le laşi să fiarbă şi uneori mergi mai departe cu una dintre ele, apoi te opreşti şi alegi o alta, eu aşa lucrez. E ca şi cum ai avea o grădină mare cu tot soiul de zarzavaturi şi le vezi cum îţi cresc în minte, dacă pot să folosesc această imagine.
AM: Sună în egală măsură creativ şi delicios.
JR: Trebui să mai pui sare pe hârtie.
AM: Şi să guşti din când în când.
JR: Da, bineînțeles, că știi, până la urmă așa e viața…
A.M.: Pentru că pomeneaţi mai devreme de găsirea unui echilibru, povestea Emmei va continua cumva cu un al doilea volum?
JR: Da. Am continuarea în minte. Filmez un proiect în Anglia acum, îl voi finaliza la sfârşitul săptămânii, aşa că m-am oprit din scris la cel de-al doilea volum, pentru că nu pot face două lucruri în acelaşi timp. Mă voi apuca din nou de scris în septembrie, când o să mă întorc la New York.
AM: Bine de ştiut, deoarece finalul cărţii ne dă un indiciu că povestea s-ar putea să continue.
JR: Da, pentru că în mintea mea Emma e ca şi cum s-ar fi scufundat şi apoi înoată până când ajunge pe o plajă pustie şi asta e o ilustraţie a vieţii ei. Nu poate să se întoarcă, după acea aventură de pomină. N-o văd revenind la viaţa ei de maseuză în Normandia. Aşa că o s-o port într-o nouă călătorie.
AM: Aveţi și o altă poveste sau altă carte în minte pentru viitor?
JR: Nu, deocamdată mă concentrez doar pe Emma şi pe piesa de teatru. Mai am ceva în minte, cu o fată rea care e pornită să se răzbune, dar am doar începutul, aşa că vom vedea.
AM: De-abia aşteptăm, şi continuarea poveştii Emmei şi noua carte.
JR: Mulţumesc.
Mă voi apuca din nou de scris în septembrie, când o să mă întorc la New York.
Jean Reno
AM: Aţi pomenit faptul că Emma urmează să fie ecranizată sub formă de serial. În ce măsură veţi fi implicat în adaptarea romanului?
JR: Nu sunt implicat în proiect, deoarece nu cred că există un rol pentru mine în poveste şi nu vreau să mă implic. Am vândut drepturile unei companii de producţie şi nu ştiu în ce stadiu sunt, n-am vești încă de la managerul meu din Franța, dar știu că va fi un serial în limba franceză.
AM: Perfect. De-a lungul carierei dvs., aţi interpretat personaje memorabile în producţii de toate genurile, de la drame şi filme de acţiune la roluri minunate în comedii. Cât de uşor v-a fost să treceţi de la un registru la altul?
JR: Știți, în ceea ce mă privește, nu îmi doresc să repet tot timpul aceleași tipare. În proiectul de acum, din Anglia, joc rolul unui majordom, un majordom care salvează o familie şi o casă. Odată ce interpretez acest rol, îmi doresc ceva diferit. Când am terminat de filmat, uit, nu vreau să port personajul cu mine. Cred că nu e sănătos să rămâi în pielea aceluiaşi personaj. Vorbesc în numele meu. Unii actori reiau întruna aceleaşi personaje. Mie îmi place să variez, să dau viaţă unor personaje noi. Asta mă motivează. Cred că viaţa este complexă şi e interesant să vizitezi personaje diferite pentru că aşa suntem şi noi, suntem fiinţe complexe, nu suntem un personaj constant toată viaţa. Eu unul nu m-am schimbat complet, dar m-am schimbat faţă de cum eram în tinereţe, aşa că îmi place să merg pe acest fir
AM: Pentru că ați adus vorba de complexitate şi de momentul prezent, de cum vă simţiţi acum, ce stil de interpretare actoricească vi se pare cel mai apropiat de personalitatea dvs. în acest moment?
JR: Dacă mă uit la un film sau o piesă de teatru, îmi place când nu dă impresia de efort, când nu vezi munca din spate.
AM: Când vedeţi personajul, nu actorul.
JR: Dacă văd pe cineva care îţi transmite semnalul „uitaţi-vă la mine, interpretez, fac cutare sau cutare lucru”, nu pot, am plecat. Îmi place când dă impresia de uşurinţă, deşi nu e uşor, e vorba de construcţia unui personaj. Îmi plac actorii subtili. Şi îmi plac toate genurile – dramă, comedie. Ca şi cu muzica – uneori asculţi rock’n’roll, alteori asculţi muzică clasică, dar îmi place când dă impresia de uşurinţă şi nu vezi efortul. Şi când mă convinge, desigur, pentru că ideea e să convingi publicul prin ceea ce faci.
Nu spun că trebuie să faci totul doar pentru ceilalţi, ci să găseşti un echilibru între a dărui şi a primi. Dacă dăruieşti mai mult decât iei de la ceilalţi, eşti un om bun.
Jean Reno
AM: Există un anumit rol la care visaţi sau un regizor cu care v-aţi dori să colaboraţi?
JR: Da, mi-aș dori să pătrund în lumea muzicală. Am scris un scenariu numit Cântăreţul şi i l-am dat unui prieten care e producător şi regizor. A trecut cam un an de atunci, dar e dificil pentru el să producă filmul, dar da, mi-ar plăcea să lucrez pe subiect, al muzicii.
AM: Cine sunt persoanele care au avut o influenţă profundă asupra dvs., nu ca actor, ci ca om?
JR: Mulți, mulți oameni… Am un prieten care e om de ştiinţă. Am un prieten care e bucătar, chef. Tatăl meu, pentru că el spunea că puține cuvinte exprimă întotdeauna adevărul. Nu am celebrităţi care m-au marcat – ba da, Johnny Hallyday, care a murit acum șapte ani, mi-a fost prieten apropiat şi mi-a dat nişte lecţii prin propria lui viaţă, precum şi prin relaţia lui cu publicul. A fost abandonat de părinţii lui, dar a descoperit compasiunea şi era un om foarte blând, mărinimos, mereu deschis către ceilalţi. Arta lui era dedicată celorlalţi. Aşadar, mă inspiră astfel de oameni. Când văd pe cineva care se dedică, prin ceea ce face, celorlalţi, pentru că nu cred că scopul e să faci lucruri doar pentru tine, doar ca să-ţi hrăneşti propriul suflet. Nu trăim de unii singuri, trăim înconjuraţi de oameni. Nu spun că trebuie să faci totul doar pentru ceilalţi, ci să găseşti un echilibru între a dărui şi a primi. Dacă dăruieşti mai mult decât iei de la ceilalţi, eşti un om bun.
AM: Este o lecție deosebită ce spuneţi. Şi cred că se aplică şi Emmei, este un ingredient în prefacerea ei, în încercarea de a trece peste pierderea suferită, devine o persoană mai empatică, inclusiv în profesia ei.
JR: Da, dar ştiţi, aştepta acest lucru încă de când locuia în acel sătuc, pe malul mării, îşi aştepta viaţa, precum Frumoasa din pădurea adormită, era cufundată într-un fel de somn până a venit cineva…
AM: S-o trezească. Ce aţi vrea să împărtăşiţi cititorilor români despre Emma, romanul dvs. de debut apărut recent la Editura Trei, de ce este această carte importantă pentru dvs.?
JR: Am scris acolo că viaţa ta e cea mai mare aventură. Trebuie să ai încredere în viaţa ta şi viaţa o să vină.
AM: Mulțumim foarte mult pentru timpul acordat, pentru că ne-aţi împărtăşit din secretele procesului de creaţie. Sperăm să avem prilejul să vă revedem curând, poate chiar în persoană, şi aşteptăm veşti despre continuarea romanului şi despre serial.
J.R.: Vă mulțumesc și eu!